Un cadou

De la flu_viu. Este coperta unui minunat album, cu 10 piese una si una.

Cenzura, desteptarea!, un caine beat si multe multe tigari

• Incredibila poveste a cenzurii, inca. Seful comisiei de cultura din consiliul local municipal, cu cateva zile inainte de premiera cu 'Iubirea Phaedrei' de Sarah Kane, regizata de Mihai Maniutiu, s-a gandit sa-i ceara directorului teatrului textul pentru a-l taia. Mai mult, i-a cerut sa elimine scenele de nuditate din spectacol. In numele moralitatii, spune el.
• Ioan T. Morar, in 24-FUN, caracterizeaza aradenii drept 'molesiti' si cere 'desteptarea'. Citez din el: 'Hei, desteptarea!'. M-a amuzat inocenta de a crede ca desteptarea se poate produce, ca in tabara, cand suna goarna, cu un simplu apel la desteptare.
• Un prieten mi-a povestit cum in bar a venit un tip cu cainele, sa bea bere, amandoi. Cainele, de 65 kg, a baut trei beri si s-a imbatat.
• Am realizat ca am fumat 5 pachete de tigari in 2,5 zile. Rezulta 2 pachete in 1 zi. E prea de tot, consider.

'Pe care' versus 'care' (in acuzativ)

Se da, de ceva vreme buna incoace, o lupta apriga intre 'pe care' si 'care', in acuzativ. Mazilirea lui 'pe'. Stiti povestea. 'Omul care l-am intalnit'. Eu tin cu 'pe care'. Insa am inceput sa ma relaxez. Aproape fara sa imi dau seama. Mi-am dat seama cand am vazut o emisiune despre limba romana (mor dupa emisiunile astea) cand o lingvista a explicat fenomenul. 'Pe', in 'pe care', nu este purtator de sens, spre deosebire de 'cu care', 'la care', 'pentru care', de aceea vorbitorului ii este usor sa il omita. Mai apoi, istoria limbii romane ne-a dovedit ca s-au pierdut pe drum anumite forme lingvistice care nu au fost asimilate, tot in cazul pronumelui relativ: 'carele', 'carea', etc. Asa incat nu avem motive de ingrijorare. Sa castige cel mai puternic! Legea junglei lingvistice.

Music

Doua trupe absolut minunate: Efterklang si Slowblow.

Regina Regiei Romanesti

Catalina Buzoianu. Am vazut cel mai recent spectacol al ei de la Bulandra. A fost pentru mine o intoarcere in timp, la vremurile in care vedeam de cate trei patru ori spectacolele ei de la Bulandra - 'Sase personaje in cautarea unui autor', 'Patul lui Procust'. Asta la Gradina Icoanei. La Izvor – 'Copilul ingropat', 'Chira Chiralina', 'Petru', la Mundi 'Pelicanu', la Teatrul Mic 'Pescarusul'. Insa adevaratul feeling era la Bulandra Gradina Icoanei. Acolo se crea o intimitate profunda cu viata spectacolului. Nici nu as sti sa definesc emotia cu totul speciala pe care o traiam acolo. Era ceva complet: gand, frumusete, umor, muzicalitate. Le-am regasit in 'Richard al III-lea se interzice'. M-am tot gandit, dupa atata vreme si atatea alte spectacole, daca as mai vibra la spectacolele Reginei. M-am gandit ca poate era o emotie care apartinea acelei epoci si ca intre timp a trecut la 'stergeri de praf'. Nici urma de praf.

Plesu & Liiceanu

Au o emisiune numai a lor. Doar ei doi, intr-un studio curatzel spre auster, discuta. Pentru cei hraniti cu 'Jurnalul de la Paltinis’ si alte delicatese ale epocii, este un festin intelectualo-voyeuristic; e ca si cand s-ar afla undeva in sufrageria unde cei doi venerabili stau de vorba.
La prima emisiune, tema alb/negru. Despre nuante, mai pe scurt. Nu cred ca mai e necesar sa precizez pe ce pozitii s-au situat cei doi. Discutia savuroasa, Plesu spontan, lejer, Liiceanu cu un discurs riguros, inchegat, mai sentimental. La un moment dat, Plesu anunta ca „simte ca e momentul pentru publicitate", Liiceanu baiguie ceva oarecum jenat, si Plesu se scoate magnific: anunta fara nici o urma de stinjeneala, chiar jovial, cu pofta: Publicitate!

Weekend

Mi-ar placea sa pot sa ma dezbar de notiunea de weekend. Weekendul in care se presupune ca te si odihnesti, si faci curatenie, si te distrezi, si citesti, si dormi, si vorbesti la cent. O presiune nemaipomenita pe weekend. Insa deocamdata nu pot. Drept urmare nu ma pot impiedica sa nu ma gandesc in termeni weekend reusit/ratat.
Ca atare, pot sa spun, acum, daca fac bilantul: a fost un weekend reusit. A inceput domol, cu Cristi si Miki, la strandul unde isi faceau veacul, in ralenti, batrani, si era inca soare. Am lucrat (2 interviuri). B.ton ne-au dedicat 'Alerg’, mie si lui Miki. La KF, party, cu muzica lui Alex, am dansat, pentru a doua oara in anul asta. Un somn de dupamasa cu niste vise fascinante (poate o sa le povestesc odata). Teatru la Timisoara, 'Athene Palace'. Prieteni. Condus masina inapoi, multumita inca de aptitudinile mele de sofer. Amuzamente cu Zoli. Alpinestars de dimineata. Aplicat (gresit) ser Pantene pe capetele firului de par. Povestile unei prietene cu bunica in transa si alte personaje. Nostalgii via Smokey (da, Smokey). Marius si succinta dezbatere pe tema 'a preveni sau a nu preveni ananghia’.
Acum visez ca ma retrag in munti si tac 8 zile. Probabil dupa 2 zile as scotoci innebunita dupa un telefon.

Joy's

Suntem stupefiati. S-a inchis Joy’s,

locul in care, intr-o mirifica dupa-amiaza, am asculat "apolodor" cu ada milea si dorina chiriac,
in care i-am vazut/ascultat citind pe cartarescu, pe simona popescu, pe ioana nicolae, de la patapievici am lipsit, pe radu pavel gheo, pe polonezul stefan chwin, pe altii de care nici nu imi mai amintesc acum,
locul in care am trait catharsisurile dupa spectacole extraordinare de la festivalul de teatru underground - Top Dogs, Shape of Things, La tara, Hess...
locul in care oricand intram gaseam pe cineva cu care sa vorbesc sau macar caruia sa-i zambesc,
locul in care mi s-au facut confesiuni (mai mult) si m-am confesat (mai putin),
locul in care circulau stirile mai ceva ca pe fluxurile agentiilor de presa,
locul in care am facut interviul cu marian, la geam,
locul in care am descoperit cu ionuka berea stejar si o beam cu nesatz,
locul in care petreceam cu actorii dupa premiere,
locul in care am stat, cred, la fiecare masa, pe fiecare scaun,
locul in care imi placea la nebunie sa fac poze, pentru ca toate ieseau minunat,
locul in care lili se saturase sa tot auda Besame Mucho,
locul unde, la inceput, eram numai eu cu prietenii mei,
locul in care iarna stateam pe scaun langa soba, cu marius, si analizam,
locul in care am privit mult afisele de teatru polonez,
locul in care m-am certat cu prieteni, in care stateam certati (ce comic) la mese diferite,
locul cu care aveam, de ceva vreme incoace, o relatie cel mai bine definita ca love&hate,
locul in care am traversat doua perioade, una vodka+kinley, alta bere.

In adanca melancolie care ma impresoara in aceste momente, as fi in stare sa inchin o oda acestui loc, Joy's. Sa curga iambii...

Insa pentru ca nu putem, nu-i asa, sa ne lasam prada melancoliei, iata si vestea buna: se redeschide KF. Maine.

A piece of...

Marian's work. His art, his spirit. A thing of beauty, an almost religious feeling.

Viata si iubirile poetului maghiar

Nu i-am citit cartile, nici nu i-am stiut numele. Pana azi dimineata (ma rog...), la cafea, cand cineva a povestit despre el, poetul maghiar care a murit cu zece zile in urma.

Faludy György a parasit Ungaria de doua ori, o data din cauza nazistilor, o data din cauza comunistilor. A trait in diverse locuri pe glob, mult timp la Toronto, s-a reintors la Budapesta in 1988.
Cea de-a doua lui sotie murise, cand l-a intalnit pe Eric Johnson, care era balerin la New York si scria versuri in latina. Eric Johnson i-a citit romanul autobiografic, a lasat totul balta, a invatat ungureste si a pornit in cautarea lui. L-a gasit in Malta. Balerinul avea atunci 28 de ani, poetul 56. Au fost impreuna timp de 36 de ani. Pana cand Faludy se indragosteste de Fanny Kovacs, o poeta in varsta de 26 de ani. Se casatoreste cu ea, la 92 de ani. Balerinul parasit pleaca drept in Tibet, unde a stat in apropierea lui Dalai Lama. A murit de cancer cu vreo un an in urma. Dupa moartea lui Faludy, care nu a purtat ciorapi toata viata, pentru longevitate (invatatura de la Einstein, cu care si semana), sotia lui a marturisit ca in patru ani cat a stat alaturi de el a invatat cat nu ar fi invatat in toata viata ei.

Noapte buna

"Draga blogule. Azi am citit. Noapte buna".

A fost replica lui Cristi cand l-am intrebat de ce nu isi face blog.

Le tramway

Fascinant. De la urcarea in tramvai. Sa fii aproape de usa, printre primii in gramada de oameni care urca. Asta poate fi o stiinta (bunicul meu o detinea, stia exact in fiecare statie unde trebuie sa astepti ca sa fii fix la usa, si nu gresea niciodata), dar intervine si norocul: se coboara, la aceeasi usa, pe doua randuri. Exista posibilitatea sa nimeresti la randul de unde se coboara mai incet, si atunci urmaresti neputincios cum, langa tine, ceilalti deja urca si ocupa probabil toate locurile pe scaun. Locurile pe scaun! Am simtit intotdeauna, milimetric, competitia pentru un loc pe scaun, care este esential. Asezat poti urmari detasat tot ce se intampla in jurul tau. In picioare, deloc, pentru ca 1.confortul este clar redus si 2.esti preocupat sa iti gasesti un loc.
###
Placiditatea cu care stau oamenii, cu poseta sau geanta in brate. Sau volubilii gata oricand sa injghebe o conversatie. Cate un dement sau o dementa care debiteaza misticisme. Batrani care in juma de statie deja anunta pe cine se nimereste cat au de platit intretinerea sau telefonul. Azi: un tata imbracat curat, care cu o mana canta la o orga prinsa la piept si cu cealalta isi tinea fetita foarte mica si foarte slaba si cu ochi albastri, despre care scriea pe orga 'Fetita bolnava'. Vatmani cu veleitati de formula unu, care gonesc pe shine incat se clatina tramvaiul si, noaptea, nici nu opresc in statii daca nu vad pe cineva ca are intentia sa coboare sau sa urce. Gastile de elevi care vorbesc nestingheriti despre profi, si mie regulat imi trece prin cap ca poate vreo ruda sau un prieten al profesorului e chiar in spatele lor. Figuri care ma inspira. Oameni care ma fac sa ma gandesc la ei, incercand sa le reconstitui biografia din cele cateva elemente pe care le am in fata ochilor.

Fabulous July

Acum, in acest bland inceput de septembrie, tin sa astern cateva lucruri despre luna, cu larghete, iulie. A fost una din lunile de o neasteptata, calma, luminoasa frumusete. A fost o luna de-a dreptul fericita, continuu si nestingherit fericita.
**
Ziua de la Vidra, cand de cum am ajuns in casa de pe deal a oamenilor, am fost asezati la masa, fara sa stim prea bine ce cautam acolo. Nelipsita tzuica. Dupa care povestile etnologilor care au lucrat acolo. Apoi muntii din jur – se vedeau patru varfuri. Biserica de lemn, cimitirul, intr-o liniste mormintala, gorunul.
**
Dupa-amiaza spre seara cu inflexiuni rozalii din curtea scolii de la Semlac, cu Peter, Simona, John. Bautura cu aparenta de jeleu, efect imediat. Jovialitatea unor oameni care cu cateva ore inainte prezentau stratigrafii complicate, tabele, arheologii.
**
La Moneasa, cele doua zile de festival al clătitelor, cu Linda, Lisa, Toma, Marius, Zoli in verva si protector. Noapte cu furtuna, in camera de hotel. Zoli care a dormit la baza de tratament. La strand, cu Linda, la umbra. Vremurile cand eram mici au revenit deodata, m-au linistit.
**
La Timisoara cu Marian, o alta Timisoara, cu Marian. La cofetarii pe strada cofetariilor; dichisul de la cartureşti; cu Sorin pe terasa de la opera, intunecandu-se pe noi, facand poze; pe terasa la Club XXI, pranzind pe furtuna; cinci ore in Unirii, urmarind copii, porumbei, fotografiind batrani, spargandu-ne de ris; cafeaua de la D’Arc; noaptea in gara la Arad si sumbra presimtire a babei care putea muri sub ochii nostri.
**
Diminetile, spre pranz, cu tata, pe terasa de la cofetaria Astoria, unde se pot auzi cele mai anacronice si haotice muzici – Demis Roussos, Santana, Celine Dion (cantecele în franceza), Kelly Family, Voyage, Voyage, Al Bano, Guns’n’Roses, intr-un playlist mereu acelasi, pe care il stiu deja pe dinafara.
**
La Dezna, la d. şi d., casa lor pictata, munca lor. Scenariile mele, linistea inchipuita, randuita după reguli arhaice, iubirea.
**
La Ghioroc, cu Marius, Sorin, Deiu, Calin. Momentul de inserare care invaluia toate lucrurile intr-o lumină gratioasă. Noaptea de la Ghioroc, cu Marius, Linda, Lisa, prietenii lor, nightswimmingul intarziat, anxios si totusi necesar. O alta după-amiaza la Ghioroc, cu Marius, Mihai, Anca si Ovidiu, un cuplu frust, deschis. Fascinatia mea periferica pentru gravida care s-a aruncat in apa si a inotat mult, craul.
**
Noaptea la Minis, de ziua lui Marius, cand am vorbit la telefon cu Ionuka, am dansat in curte pe Faithless - Insomnia si Linda imi explica cum ca e mai bine sa dansezi cu o economie a miscarilor.
**
Middlesex, Antony and the Johnsons, Sigur Ros, Royksopp, Gnarls Barkley, Bob Sinclar.
**
Si serile, una dupa alta, ca la serviciu („aveti scutire?”) din curtea de la Joy’s, pe care iar o stiam pe de rost, fiecare colt. Ne miram cu Marius cand mai aparea un element nou, gen un bec. Familiaritatea prea familiara a acelui loc, infinit de micile derapaje de la ritualul obisnuit. Personajele care se perindau la masa noastra, mereu aceeasi. Entuziasmul lui Marius, egal de insufletit, cu fiecare om care intra, desi la fel intra si cu o seară in urma, si cu doua... „Uite cine vine! Covalciuc!” Berea mereu aceeasi – Marius ciuc, eu ursus. O nonsalantă a repetitiei.

La autogara

La ora 6 dupa-amiaza, la autogara. Era o caldura nefireasca. In difuzoarele de la peron: Portishead, New Order, Garbage, System of a Down. Am stat aproape o ora. Lili pleca inapoi in Germania.

AM UITAT

In tramvaiul 3, de doua ori consecutiv: ma asez pe un scaun, ma uit in jur la oameni, ma uit apoi in jos ganditoare si, in cele din urma, imi ridic privirea. Ce vad? Chiar in fata ochilor mei, AM UITAT. Un sticker pe care doar atat scria, clar, mare, negru pe alb. De doua ori. Nu se face sa neglijam asemenea intamplari, nu? (Eu sunt pe punctul de a crede in semne).
Si ce poate sa ne spuna asa ceva, noua, celor care ne gandim ca poate universul vrea cu tot dinadinsul sa ne spuna niste lucruri si noi trebuie doar sa le sesizam?
Aici, cu ajutorul bunului meu coleg, un veteran al semnelor, coincidentelor, mesajelor neintamplatoare, am redus interpretarile la doua posibilitati, pe care le redam sub forma de intrebari: 1.Ce am uitat si nu trebuia sa uit? sau 2.Ce nu am uitat si trebuia sa uit?
**
E pentru prima oara cand street-art declanseaza si in mine ceva. Voila.