Le tramway

Fascinant. De la urcarea in tramvai. Sa fii aproape de usa, printre primii in gramada de oameni care urca. Asta poate fi o stiinta (bunicul meu o detinea, stia exact in fiecare statie unde trebuie sa astepti ca sa fii fix la usa, si nu gresea niciodata), dar intervine si norocul: se coboara, la aceeasi usa, pe doua randuri. Exista posibilitatea sa nimeresti la randul de unde se coboara mai incet, si atunci urmaresti neputincios cum, langa tine, ceilalti deja urca si ocupa probabil toate locurile pe scaun. Locurile pe scaun! Am simtit intotdeauna, milimetric, competitia pentru un loc pe scaun, care este esential. Asezat poti urmari detasat tot ce se intampla in jurul tau. In picioare, deloc, pentru ca 1.confortul este clar redus si 2.esti preocupat sa iti gasesti un loc.
###
Placiditatea cu care stau oamenii, cu poseta sau geanta in brate. Sau volubilii gata oricand sa injghebe o conversatie. Cate un dement sau o dementa care debiteaza misticisme. Batrani care in juma de statie deja anunta pe cine se nimereste cat au de platit intretinerea sau telefonul. Azi: un tata imbracat curat, care cu o mana canta la o orga prinsa la piept si cu cealalta isi tinea fetita foarte mica si foarte slaba si cu ochi albastri, despre care scriea pe orga 'Fetita bolnava'. Vatmani cu veleitati de formula unu, care gonesc pe shine incat se clatina tramvaiul si, noaptea, nici nu opresc in statii daca nu vad pe cineva ca are intentia sa coboare sau sa urce. Gastile de elevi care vorbesc nestingheriti despre profi, si mie regulat imi trece prin cap ca poate vreo ruda sau un prieten al profesorului e chiar in spatele lor. Figuri care ma inspira. Oameni care ma fac sa ma gandesc la ei, incercand sa le reconstitui biografia din cele cateva elemente pe care le am in fata ochilor.