Navette

acuma am ajuns acasa si poate nu ar trebui sa scriu inca. am fost in locul la care visez de mult timp, de un an jumate aproape. e intr-adevar frumos dar nu poate fi asa de frumos ca in vise. si mai e si ca acum am impresia ca degeaba am fost, cumva, pentru ca daca decid ca e asa de frumos ar trebui sa fac planuri sa fiu acolo permanent, iar asta ma arunca in cele mai negre prapastii (sa decid). e mai frumos ca V. pentru ca nu e asa atomizat si lasa impresia de viata.

a fost bine ca am fost cu i. si m. si era inca unul din lucrurile la care visam si care cu nici 2 ani in urma pareau 'ca in filme'. sa stam noi doua si m. nu in orasul meu, nu in orasul ei, nu in ar., nu in ro., ci intr-un oras in care amandoua ajungem cu avionul si apoi stam la hotel. sa luam micdejun pe o terasa si sa bem cafea.

mai e si lucrul care ma doboara mai nou tot mai tare, si el e f. simplu. tot ce e calumea dureaza f. putin, si ce e oribil pare interminabil. (inainte nu era asa, asa delimitat). si mai e inca ceva, lucrul asta e chiar serios, si el se intampla pe masura ce cresti si acumulezi experienta. lucrul asta e serios si in acelasi timp trist si nu are rezolvare. nu te mai poti entuziasma, adica cel putin cum ma entuziasmam eu, nu mai poti crede ca viata e 'plina de posibilitati' care pot lua orice forma. acum stii ca formele sunt in nr. limitat si nu e nimic nelimitat de fapt.

asta a fost sentimentul de fond din ultimele 3 ore pe care le-am petrecut numai eu singura in locul in care visam de mult timp sa ma duc.

celelalte zile o sa le descriu poate alta data, sau poate le descrie i., as vrea sa arhivam.