revenind la cum s-a derulat existenta mea inainte, timp de opt ani.

nu cred ca m-a deranjat vreodata, la modul real, oboseala. normal, ma plangeam, in ro., dar asta, imi dau seama, mai mult ca sa fiu in ton cu lumea. toti se plangeau de oboseala si stres, mai ziceam si eu din cand in cand. plus ca daca nu te plangi incep invidiile, ca da sigur tu nu ai probleme, ce-ti pasa, si nu imi placea sa fiu tinta nicicarei invidii. insa de fapt nu ma deranja deloc. imi aduc aminte ca imi incepeam ziua pe la 10 (cam tarziu dupa unele standarde) si o terminam adesea tot pe la 10. nu stateam intr-un loc mai mult de o jumatate de ora. dezvoltasem cred un fel de restlessness, devenisem intr-un fel total opusul a ceea ce fusesem in copilarie: un copil linistit, cuminte. la 'evenimente' nu aveam rabdare mai mult de jumatatea de ora. in general ma prindeam despre ce e vorba, sau daca nu imi aranjam cu cineva sa imi spuna apoi ce s-a mai intamplat, daca asta conta. toata ziua imi era 'brazdata' de asemenea evenimente, unele cu sens, altele fara. intre timp imi rezolvam toate problemele adminstrative personale si de familie, care, se stie, in ro, iti cer timp. aventura de a merge la posta - clasica. dupamasa uneori mergeam la meditatii (dadeam). seara mai aveam cate o 'actiune', posibil, sau daca nu mergeam la ziar sa scriu pentru zilele urmatoare, ca sa nu ma trezesc foarte de dimineata a doua zi. cand mai primeam traduceri, le faceam dupa incheierea tuturor acestor momente ale zilei. in genere seara mergeam la joy's. sau citeam acasa. sau amandoua. LINISTEA survenea abia dupa ora 11. atunci simteam ca pot cu adevarat sa fiu eu insami. adica ce faceam? o vreme vb. pe messi cu marian zi de zi. in alte vremuri citeam mult. in altele ascultam tot felul de muzica de pe myspace-uri. am si pierdut vremea, mai ales cu tot felul de discutii inutile prin arad (nu atat inutile, ca ce e util ?? haha, cat REPETITIVE).

in fine.

ce vreau sa spun este ce am inceput sa spun. eu nu obosesc. cel putin deocamdata. mai mult, stilul de viata pe care l-am dus 8 ani mi-a crescut si mai mult rezistenta in fata vreunei presupuse oboseli.

ceea ce se intampla acum e de o lentoare colosala pentru mine. mai e si foarte static.

multi colegi din presa au incercat alte domenii, mai 'linistite' sau mai bine platite, pentru a se intoarce, majoritatea, la presa. spuneau ceva de genul ca 'le-a intrat in sange'.

si inca eu eram la cultura :))

nu stiu de ce tin sa astern toate lucrurile astea. fac parte dintr-un trecut care poate fi resuscitat, insa deocamdata nu pot sa il resuscitez. ar trebui sa vreau sa ma intorc in romania, ceea ce eu nu vreau, cel putin nu acum, nu inca. motivele sunt destul de banale, sunt cred motivele oricarui emigrant roman pus in fata optiunii de a se intoarce in tara.

cred ca le-am scris si pentru ca sa imi explic ce se mi intampla, de ce am ajuns cand am ajuns la starea aia oribila, si iata unul din motive e insuficienta asta 'adrenalinica' pe care o rabd de mai bine de un an.

ca sa inchei intr-o nota POZITIVA, am planuri care cuprind ceva mai multa adrenalina. sa vedem :)