cand esti singur descoperi realitatea si nu iti e totuna

bun, eu imi dau seama ca la produse e nevoie de specializare, ca si normal ca intr-un magazin care afiseaza 'vand mancare' nu o sa intre nimeni. omul vrea sa stie 'salam vegetarian din soia macinata mediu marunt cu macinatoare din lemn de nuc plantat in 1998 primavara intr-o vineri in clima temperat-continentala'. sau cum imi povestea sorin mirele ca a vazut la ny 'articole de calarit de lux pentru copii intre 6 si 9 ani'. la asta s-a ajuns si nu ma mai indignez ca Vai ce ne trebuie noua asa ceva. chiar azi la magazinul de produse pentru caini se vindea o gama larga de geci de ploaie pentru caini m-am surprins ca nu am mai avut reactia (interioara desigur) ca Ah, si copiii din africa mor de foame si uite noi imbracam cainii, ca am inteles in fine ca asta e realitatea acuma, si de fapt ce, si pe vremuri cat material bagau contesele si marchizele in toate straturile alea de rochii si taranii abia isi duceau zilele.

ba chiar la produse deja stiu si eu exact ce vreau ce imi place de ce am nevoie. nu mai intru in panica in fata raftului cat peretele de lung si de lat cu paste de dinti. nu. scanez expert si ma duc tinta la pasta mea de dinti. asa si cu painea, si cu tigarile, si cu perele, si cu ceasurile de mana, si cu notesurile si cu aproape tot, posibil si cu mancarea (e doar o chestiune de timp).

deranjamentul incepe cand chestia asta SE aplica si la omi ;)

adica sa nu fiu inteleasa gresit: la socializare, respectiv la cu cine si ce facem IN TIMPUL NOSTRU LIBER, care numai liber nu e, dupa cum voi demonstra in cele ce urmeaza. deci ca sa fiu sigura ca sunt corect inteleasa:) nu ma refer la ce facem la serviciu, unde inteleg ca trebuie sa stim bine ce facem si sa avem reguli si rigori, asta daca nu suntem artisti dar si atunci; altfel de rigori.

ca sa dau un exemplu, si e doar cel mai recent exemplu, nu ca ar fi singurul, ca sunt cu zecile. citesc intr-un ziar cu o buna reputatie tot felul de topuri legate de chestii din orasul atat de cunoscut noua deja, V. aflu de o cafenea, ca era in top, cum ca ar fi cool. intru pe net, normal, sa vad si eu, si ma uit ce se intampla acolo, lucruri diverse, pentru grupuri tinta diverse, dar remarc ca la fiecare lucru anume, la fiecare actiune deci, treaba era foarte foarte bine precizata. ca sa dau un exemplu in exemplu, se organiza o intalnire pentru femeile lesbiene singure peste 40 de ani. gata. deja categoria e cat se poate de strict delimitata. poate mie mi se pare numai ca e stricta, pentru ca, nu-i asa, e voie sa fie femei lesbiene singure peste 40 de ani budiste sau femei lesbiene singure peste 40 de ani asiatice. oricum, mie DEJA mi s-a parut limitativa categorizarea. mergem mai departe si aflam ca se propune o intalnire care e INTRE fast paced dating si un simplu meet and greet. nu, aici m-am pierdut cu firea.

ma pierd si acum, ca imi amintesc.

imi amintesc de prietenii mei. ma gandesc la Nootka Team. deci nootka nu inseamna nimic, e ceva totalmente intamplator, e o marca de geanta pe care o purta cred stefan cand a venit la arad, si eram in gara sa-i conducem la tren si cineva a zis (posibil g.) ceva cu 'voi, nootka team'. asa a ramas. bine dar noi, eu si prietenii mei, ne-am cunoscut la liceu si la facultate, unde era cu profil de literatura, deci din pornire aveam asta, ca citeam carti. se stie ca lucrul asta daca face ceva e ca te duce in tot felul de lumi, deci te familiarizeaza cu nefamiliarul tau personal, deci te deschide. in fine, incercam sa explic.

cu prietenii deci nu se pune problema asa. noi facem anumite lucruri cu precadere, e adevarat, dar sunt sigura ca daca am fi in alte parti unde se pot face alte lucruri le-am face si pe alea din cand in cand. de exemplu cred ca ne-am duce cu alexedi si cu ionuka la 'kapelino' suspension bridge. sau cu marian la patinoar:)

insa eu nu sunt cu prietenii mei si trebuie sa fac si eu ceva cu cineva, de aceea tot zic de lucrurile astea din sfera Socializarii. ca incerc. in arad tata imi spunea ca eu nu cunosc realitatea, si eu ma oţăram ca Ce, sunt la ziar, aud si vad tot felul de lucruri, cum sa nu cunosc eu realitatea??? adevarul e ca, sa admitem, o cunosteam, insa nu ma privea. acum ma priveste.

ma gandeam (fantazam) ca as vrea sa ma duc la un bar unde nu am decat o singura conditie, normal pe langa alea de la sine intelese sa fie curat sa nu fie frig sa nu puta, si anume SA NU FIE TELEVIZOR. in rest sa nu fie nicio restrictie, nicio "tema", niciun "grup tinta", nicio "activitate", niciun "profil". sa fie mese de 2 pers. si si de 3 pers., de 14 pers, sau 11 pers., sa fie sigur ros si la un moment dat (ah, fin dj ne trebuie) 'nothings gonna change my love for you' si sa vb. despre atrocitatile din darfour daca asta vrem sau despre ultimele modele de blugi sau sa barfim prietenii care nu au ajuns inca :) si la care normal le prezentam concluziile de indata ce se aseaza la masa si isi comanda fie campari orange fie apa fie cola fie lapte de pasare fie ce vor ei.

cred ca s-a inteles ideea. nu inteleg, de fapt, ce e asa de greu???

ce e greu cand avem tot ce ne trebuie, nu murim de foame, nici de frig si suntem intregi la minte si la trup? poate ca e greu pentru ca aia care au asa un bar sau ma rog loc, sunt si ei la serviciu si ei inteleg sa fie profesionisti oferind servicii specializate. hmmm, deci e greu.

eu mai am si intuitia asta ca nu sunt singurul om asa din lumea occidentala hipersofisticata si megaspecializata. vad asta uneori in privirile oamenilor pe strada. dar doar nu ne acostam la colt de strada sau pe banca in parc, ce am ajuns???

mai e un loc unde e posibil ca lucrurile sa nu stea asa rigid si incorsetant, si anume la concerte, si acolo te poti gandi ca daca omul e la radiohead are o anume sensibilitate si nu poate fi chiar un bou-bou. da, numai ca la concerte ce se intampla? tineretul se drogheaza. e o chestie in care eu efectiv nu pot sa ma bag, ca nu stii cu cine ai de-a face si cine pe ce e, si mai stii unde te trezesti cand e prea tarziu? (o data era sa o patesc, vai, nici nu vreau sa imi aduc aminte). deci e un risc, ce, nici nu e risc, e aproape sigur.

solutia ramane deci una singura: spatiul privat. acolo poti face ce vrei cand vrei cum vrei cu cine vrei. problema e ca spatiul privat il umpli tot cu oameni din spatiul public, ca de unde altundeva sa-i iei??, pe care l-am descris deja, deci nu mai e nicio solutie :)))) amuzant, ce sa zic.

sa scrii la blog si sa stai pe messi si sa iti bagi picioarele pentru moment, ce, sunt atatea lucruri de facut pe lume...