m-am gandit sa nu mai scriu pentru ca eram aproape nonstop emo, ma rog punctul maxim a fost la ultimul post, july 26, de atunci lucrurile s-au imbunatatit putin. deci si acuma sunt cam tot asa, dar macar nu foarte emo. asta se datoreaza in mare parte lui philippe care a fost aici, a stat cu mine si a fost cu totul altfel, mi-a revolutionat viata, nu stiu cat va dura revolutionarea asta, dar oricum ca inainte sper sa nu mai fie si a zis ca daca o sa mai fie sa il sun. ce s-a intamplat de fapt este ca nu se mai intampla nimic, nu stiu daca cineva poate sa inteleaga asa ceva, pentru ca trebuie sa ai o aplecare pentru asta. cum zicea M.H. intr-un interviu despre naratorul din prima lui carte, ca el a ales o viata fara probleme ca sa isi dea seama ca asa ceva nu se poate, adica se poate dar te duce la depresie. foarte adevarat. aici e foarte simplu sa nu ai probleme, pentru ca nu e ca in romania cu 'traiesc in romania si asta imi ocupa tot timpul'. aici trebuie sa iti ocupi tu personal timpul si daca nu ai exercitiu si nu ai nici cu cine si iti mai e si frica de una de alta atunci e tentant sa nu ti-l ocupi cu nimic suplimentar si sa say the right thing, do the right thing si asta am aflat deja unde duce.
dar acuma nu imi mai pasa, adica imi pasa, dar nu aici pe blog.
inainte mi-a mai pasat aici pe blog si pentru ca e o pers. care stiu ca citeste, e o marja de eroare de 2% ca nu ar citi. lucrul asta am crezut ca nu ma intereseaza dar ma intereseaza pentru ca e ca un spionaj al vietii mele ceea ce nu imi place, dar nici nu pot sa impiedic, netul e liber poate oricine sa citeasca orice. dar de ce cineva care ma cunoaste nu poate sa imi scrie un mail de ce mai faci daca tot are curiozitatea. asta nu pot sa inteleg. ma rog nu inteleg din capul locului de ce mai prezint interes, dar ma rog asta nu e treaba mea. treaba mea e ca nu am chef sa citeasca, si imi pare rau ca scriu asta intr-un post dar trebuie sa scriu ca eu la pers. asta nu ii mai scriu mailuri sau offlineuri ca nu mai vreau sa am de-a face cu ea cat traiesc. acuma mi-am scos statcounteru ca sa nu mai vad ca citeste deci nu mai vad, macar atat.
ca sa trecem peste acest preambul de ce nu am scris, sa revin la ce s-a mai intamplat.
asta am mentionat ca a fost aici philippe si am vorbit foarte foarte foarte mult si am iesit mult in oras. am facut lucruri pe care nu le-as face cu nimeni altcineva, de ex. ne-am imprietenit cu un gangster care ne-a dus cu limuzina noaptea prin V. CU PHILIPPE NU IMI E FRICA DE NIMIC :)
el mi-a facut niste prieteni noi, dar care mi-e frica ca nu o sa mai fie prieteni cu mine, desi de james imi place e calumea ca are o nostalgie si pare ca ii place sa piarda vremea, ceea ce aici nu gasesti, si eu tocmai am ajuns la concluzia ca asta e cel mai valabil lucru din lume.
acuma ascult N&D Vreau sa plang !!! cata nostalgie, ea se gaseste in toate formele sa stiti de la mine :)
acuma ma gandeam pe vaporas. de fapt totul a pornit de la un titlu dintr-un ziar pe care il citea cineva: Eat Well Age Well. asta m-a facut sa ma gandesc la imbatranire, la viata lunga pe care se pare ca toata lumea si-o doreste. poate e o impresie ce spun acum, dar asta s-a intamplat pe vaporas: m-am gandit ca pentru ce eu as trai mult. m-am gandit ca lucrurile nicicum nu se pot potrivi asa cum trebuie si nu cer mult, adica nu vreau nici bani f. multi, mi-au scazut pretentiile si la cariera, nu vreau nici iubirea vietii, deci tot ce vreau eu e sa fiu IN ACELASI ORAS CU OAMENII DE CARE IMI PLACE. si asta nu se poate, am facut in minte toate combinatiile posibile, cine de ce si de cine depinde, si a reiesit ca nu se poate, nu se poate. asta m-a doborat. la un moment dat am izbucnit cu stingo intr-un am incredere in viitor, dar cand am zis asta lasasem la o parte una din aripi, mai precis aripa nordamericana care va ramane cel mai probabil nordamericana. m-am gandit la ionuka si la tot ce am vb. despre momentele care conteaza si cum nu se pot ele realiza asa cum trebuie si o sa murim fara sa fi avut toate momentele posibile, momentele care conteaza, atunci mi-au dat lacrimile pe vaporas.
Monday, September 08, 2008
avem o varsta trebuie sa ne asternem trebuie si sa fim lucizi realisti
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
10 comments:
imi pare rau ca treci prin ape tulburi, dar tare ma bucur ca scrii si mai ales ca scrii despre asta, daca ma crezi, e un fel de a zice aha, deci mai au si altii problema asta. Stiu perfect faza cu "nu se intampla nimic", e deprimanta si te face sa te gandesti la toate cele la care nu ar trebui.
Capul sus, ce nu ne omoara ne face mai tari, macar acum stii ca poti rezista singura (daca am inteles bine). Nu stii niciodata de unde sare iepurele si ce circumstante se schimba in vietile oamenilor....
ce ciudat ca tocmai am vorbit despre "ce nu ne omoara ne face mai tari" si cum eu nu simt asta deloc. eu simt ca ce nu ne omoara ne lasa o gaura imensa in suflet si ne mai lasa gandul ca oricand poate reveni si chiar sa ne omoare.
cata, io mi-am dat seama ca mintea mea e ingusta si nu poate cuprinde tot ce se poate intampla. si desi SI MIE mi se pare imposibil ca o sa fim toti impreuna (pana la urma ce inseamna toti? noi trei, oli, philippe, bogdan, asta e baza, nu?), deci desi si mie mi se pare, imi dau seama ca se poate intampla. pe bune. multe lucruri care pareau imposibile s-au intamplat, si chiar s-au intamplat foarte frumos (exemplu, inainte de a pleca in romania mi se parea imposibil sa ne casatorim la biserica, desi imi doream asta). deci eu zic sa ne lasam mintea sa nu isi mai faca griji, pentru ca daca e ceva ce ne dorim si e bine, o sa se intample. acuma imi dau seama ca i am talking about faith :) baby, baby, it's gonna happen. have faith.
draga departe e bine ca scriu imi si place sa scriu despre asta, culmea, nu stiu cum as scrie despre fericire sau macar despre 'starea de bine'. acum stiu, da, ca pot rezista singura, insa tocmai asta e, ca se pune problema in termeni de a rezista, cand lucrurile nu ar trebui sa stea asa. in cazul iepurelui nu stiu insa mie rar, daca nu chiar deloc, mi-a sarit iepurele, trebuie sa ai o aplecare si pentru asta, macar sa il vezi, or eu se pare ca nu o am. eu planific.
pe de alta parte, draga ionuka, as per our conversation :) asa e, si chiar am vb. si cu philippe despre asta, despre 'gaurile imense din suflet', el numea asta altfel 'memoria', si nu, nu e bine ca ea sa fie acolo. pe de alta parte nici sa te feresti nu poti, pentru ca daca te tot feresti am zis deja in post unde ajungi.
baza e asta, da, ar mai fi niste elemente :) dar cred ca ele vor surveni daca baza se realizeaza. mintea nu trebuie sa isi faca griji, adevarat, insa mintea trebuie sa isi faca planuri si cum sa eviti ca planul sa nu genereze griji? ah sunt unii intelepti... oricum noi facem 'tot ce e omeneste posibil' si mai incolo va fi lucrul despre care eu nu pot sa vorbesc inca dar iata tu ai vb.
Catalina, mi-e tare drag de tine.
Iti multumesc mult c-ai scris asa. Ma gandesc la tine frumos :-)
nu stiu ce sa raspund la asta, in mod normal imi place cand cineva se gandeste la mine frumos, daca si stiu cine e :) ca daca cumva e pers. despre care am scris as vrea sa nu se gandeasca la mine deloc, asta pentru ca nu ar ajuta la nimic pe nimeni. asa incat as prefera sa spui cine esti macar codificat, ca sa stiu eu, ca aici in exil ajuta pe cuvant sa stii ca cineva anume se gandeste la tine frumos. si sa imi multumesti ca am scris asa, adica asa cum? of ce naspa acum imi dau seama ca nu ma mai intereseaza misterele astea, altadata as fi fabulat o zi intreaga cine, cum, de ce, macar as fi adormit cu scenarii in cap.
Nu e deloc un mister, nici mie nu imi mai plac misterele. Si nu sunt persoana cu pricina. Eu sunt Livia, confundata, rasconfundata si megaconfundata si reconfundata, mereu. Si am mai postat commenturi pe blogul tau acum cateva luni :-)
Mi-a placut tare c-ai scris asa, asa adica intr-un mod foarte cinstit fata de tine. Ca intr-un proces de descoperire, mi s-a parut mie, pentru ca eu tot fac asta de cateva luni, iar cand mi se mai pare ca trece si altcineva prin ce trec eu, ma apuca o maaaaare bucurie, parca simt sprijin si intelegere. Evident, nu asta a fost intentia ta, dar la mine asa a ajuns si de-asta ti-am scris exact cum ai vazut, entuziast si cu bucurie si m-am gandit ca, daca iti scriu fix asa, o sa simti si tu o maaaaare bucurie, sprijin si intelegere.
Si uite ce-a iesit :-)))))))))))))
PS: De-acum inainte, eu numai Livia ma mai semnez. Sa fie clar!
draga livia, ma bucur ca ai spus cine esti. da, asta si este, un proces de descoperire. una din intentiile mele a fost, si asta am precizat in postul urmator, si ca altii care au trecut, trec sau vor trece prin lucruri din astea SA SE REGASEASCA. cunosc si eu bucuria solidaritatii si nu e putin lucru, crede-ma, stiu. despre lucruri de felul asta nu se poate scrie decat onest, de fapt imposibilitatea de a fi onest le poate face si mai grave, pentru ca pe langa ca treci prin ce treci mai trebuie sa si pretinzi ca totul e super. eu observ ca sunt tot mai putine ocaziile de onestitate, asa sunt vremurile sau asa e lumea adultilor nu stiu, si de aceea m-am gandit ca pentru moment blogul poate fi o asemenea ocazie, cred ca in general internetul cu anonimitatile lui va servi foarte bine acestui gen de scop.
o să fim împreună. dacă nu în viitor, ai încredere în mine. vorba lui mariah, i'll make it happen.
oh baby I love these words.
ciau livia megaconfundata (desigur ca de la un moment dat era asa un mic joc hihi)!
Post a Comment