Navette

acuma am ajuns acasa si poate nu ar trebui sa scriu inca. am fost in locul la care visez de mult timp, de un an jumate aproape. e intr-adevar frumos dar nu poate fi asa de frumos ca in vise. si mai e si ca acum am impresia ca degeaba am fost, cumva, pentru ca daca decid ca e asa de frumos ar trebui sa fac planuri sa fiu acolo permanent, iar asta ma arunca in cele mai negre prapastii (sa decid). e mai frumos ca V. pentru ca nu e asa atomizat si lasa impresia de viata.

a fost bine ca am fost cu i. si m. si era inca unul din lucrurile la care visam si care cu nici 2 ani in urma pareau 'ca in filme'. sa stam noi doua si m. nu in orasul meu, nu in orasul ei, nu in ar., nu in ro., ci intr-un oras in care amandoua ajungem cu avionul si apoi stam la hotel. sa luam micdejun pe o terasa si sa bem cafea.

mai e si lucrul care ma doboara mai nou tot mai tare, si el e f. simplu. tot ce e calumea dureaza f. putin, si ce e oribil pare interminabil. (inainte nu era asa, asa delimitat). si mai e inca ceva, lucrul asta e chiar serios, si el se intampla pe masura ce cresti si acumulezi experienta. lucrul asta e serios si in acelasi timp trist si nu are rezolvare. nu te mai poti entuziasma, adica cel putin cum ma entuziasmam eu, nu mai poti crede ca viata e 'plina de posibilitati' care pot lua orice forma. acum stii ca formele sunt in nr. limitat si nu e nimic nelimitat de fapt.

asta a fost sentimentul de fond din ultimele 3 ore pe care le-am petrecut numai eu singura in locul in care visam de mult timp sa ma duc.

celelalte zile o sa le descriu poate alta data, sau poate le descrie i., as vrea sa arhivam.

what if

Tocmai am terminat de citit o carte catartica; proasta dar catartica. Ca o scrisoare de emigrant din formula as, la care eu pot sa plang.

C'était un récit de ta vie, presque, en tout cas de ce qu'on a vécu ensemble. Finalement j'ai compris. Il reste encore une beauté unique, une beauté qui monte, peu à peu, en haut, jusqu'à ce qu'elle devienne transparente (invisible).

Happy-end.

fals, ma mai stresez, si inca cum

chiar azi m-am stresat de trei ori, deci din trei motive, care au oarecare legatura cu viata mea, asta ca sa nu se inteleaga ca m-as stresa ca tot mai multi oameni (tineret) isi fac sleeve.

motivele.
1.ca tot felul de oameni care se autodenumesc 'artisti' si chiar fac ceea ce indeobste se numeste 'arta' se cred deosebiti de restul lumii, si nu inteleg de ce. sa va spun. eu inainte eram in 'lumea artistilor' si era o lume suficienta siesi in care, credeti-ma pe cuvant, e mult mai usor sa traiesti decat in lumea de neartisti. daca artistul exprima 'angoasa lumii contemporane' el are si sentimentul de superioritate ca numai el si alti artisti asemeni lui resimt aceasta angoasa. fals. ceilalti o resimt si mai mult, pentru ca ei nici macar nu sunt artisti care sa fie admirati de alti artisti. sau detestati, dar si detastarea asta e doar intre ei, in 'lumea artei', care, trebuie sa o spunem, nu are consecinte in viata reala, chiar nu are si asta e.
1'.ca pentru a fi artist trebuie sa ai doar insistenta de a te autodenumi artist si a denumi produsele tale arta si pana la urma daca ai tupeul sa insisti suficient de mult cativa oameni o sa te si creada, daca mai ai si conexiunile de rigoare si vin banii si afisele si tot restul, gata esti artist si ceea ce faci tu se va denumi de acum inainte arta.
1''. precizare. precizare 1, eu recunosc existenta unor talente gigantice dar ele sunt f. rare si precizare 2, sa nu se creada ca tot acest mic capitol este rodul frustrarii mele personale ca eu nu sunt 'artista', pentru ca nu e cazul, eu am aflat destul de timpuriu ca nu sunt un talent gigantic si nu mi-am alimentat, asumat, nici insistenta despre care vorbeam.

2.ca am venit aici in amerika fix acum pe vreme de recesiune si lucrul asta ma afecteaza deocamdata nu direct, desi si direct, normal, ca totul e mai scump, dar la moral. peste tot numai asta auzi, cea mai mare rata de inflatie din ultimii cinci ani, scade calitatea vietii etc etc etc. am citit intr-un ziar ca o experta spunea ca de fapt lucrurile nu stau asa de rau, dar noi oamenii de rand simtim the emotion of the market.

3.ca nu am inteles un anume comportament al cuiva de care eu depind aici si asta ca asta dar nu stiu cat de evident am facut lucrul asta, in timpul derularii comportamentului. pe langa asta, cum mereu ma indoiesc, pe baza faptului ca orice lucru poate fi privit din mai multe unghiuri, intervine si confuzia asupra comportamentului adecvat. eu se pare ca am un unghi, alta pers. alt unghi si eu nu stiu care e adevarul. normal ca am credinta ca adevarul e de partea mea, insa atunci ar trebui sa actionez cumva in linia acestui adevar, iar daca actionez lucrul asta mi-ar complica pentru moment viata, ceea ce nu doresc. cred ca abordarea optima e sa cred in continuare ca lucrurile stau asa cum le vad eu ca stau si daca alta persoana crede altfel fie spun lucrurilor de nume (daca imi permit) fie tac gratios (daca nu imi permit), cel putin asa am stabilit cu philippe. dar uneori nu ma pot retine si atunci asta e, nu ma pot retine, si asta e.

nu ma mai stresez

sper sa o tin asa multa vreme, pentru ca imi place. felul asta de miserupism lipsit de urgente. fara trebuie sa inteleg asta ACUM, de ce e asa si nu altfel, de ce sunt aici si nu altundeva, de ce lumea face unele lucruri in loc sa faca altele, din astea.

lucrurile oricum nu le pot explica. nu vad de ce m-as mai obstina sa o fac, parca as fi primit o tema la scoala si trebuie sa iau 10 sau mor.

asa incat e mai bine asa. daca mi-ar fi spus cineva asta acu 13 ani l-as fi strans de gat. dar acum e altfel si nu e resemnare sau poate e, mai stii, dar efectiv nu ma intereseaza. mai mult, cum am spus, sper sa o pot tine asa multa vreme.

cand esti singur descoperi realitatea si nu iti e totuna

bun, eu imi dau seama ca la produse e nevoie de specializare, ca si normal ca intr-un magazin care afiseaza 'vand mancare' nu o sa intre nimeni. omul vrea sa stie 'salam vegetarian din soia macinata mediu marunt cu macinatoare din lemn de nuc plantat in 1998 primavara intr-o vineri in clima temperat-continentala'. sau cum imi povestea sorin mirele ca a vazut la ny 'articole de calarit de lux pentru copii intre 6 si 9 ani'. la asta s-a ajuns si nu ma mai indignez ca Vai ce ne trebuie noua asa ceva. chiar azi la magazinul de produse pentru caini se vindea o gama larga de geci de ploaie pentru caini m-am surprins ca nu am mai avut reactia (interioara desigur) ca Ah, si copiii din africa mor de foame si uite noi imbracam cainii, ca am inteles in fine ca asta e realitatea acuma, si de fapt ce, si pe vremuri cat material bagau contesele si marchizele in toate straturile alea de rochii si taranii abia isi duceau zilele.

ba chiar la produse deja stiu si eu exact ce vreau ce imi place de ce am nevoie. nu mai intru in panica in fata raftului cat peretele de lung si de lat cu paste de dinti. nu. scanez expert si ma duc tinta la pasta mea de dinti. asa si cu painea, si cu tigarile, si cu perele, si cu ceasurile de mana, si cu notesurile si cu aproape tot, posibil si cu mancarea (e doar o chestiune de timp).

deranjamentul incepe cand chestia asta SE aplica si la omi ;)

adica sa nu fiu inteleasa gresit: la socializare, respectiv la cu cine si ce facem IN TIMPUL NOSTRU LIBER, care numai liber nu e, dupa cum voi demonstra in cele ce urmeaza. deci ca sa fiu sigura ca sunt corect inteleasa:) nu ma refer la ce facem la serviciu, unde inteleg ca trebuie sa stim bine ce facem si sa avem reguli si rigori, asta daca nu suntem artisti dar si atunci; altfel de rigori.

ca sa dau un exemplu, si e doar cel mai recent exemplu, nu ca ar fi singurul, ca sunt cu zecile. citesc intr-un ziar cu o buna reputatie tot felul de topuri legate de chestii din orasul atat de cunoscut noua deja, V. aflu de o cafenea, ca era in top, cum ca ar fi cool. intru pe net, normal, sa vad si eu, si ma uit ce se intampla acolo, lucruri diverse, pentru grupuri tinta diverse, dar remarc ca la fiecare lucru anume, la fiecare actiune deci, treaba era foarte foarte bine precizata. ca sa dau un exemplu in exemplu, se organiza o intalnire pentru femeile lesbiene singure peste 40 de ani. gata. deja categoria e cat se poate de strict delimitata. poate mie mi se pare numai ca e stricta, pentru ca, nu-i asa, e voie sa fie femei lesbiene singure peste 40 de ani budiste sau femei lesbiene singure peste 40 de ani asiatice. oricum, mie DEJA mi s-a parut limitativa categorizarea. mergem mai departe si aflam ca se propune o intalnire care e INTRE fast paced dating si un simplu meet and greet. nu, aici m-am pierdut cu firea.

ma pierd si acum, ca imi amintesc.

imi amintesc de prietenii mei. ma gandesc la Nootka Team. deci nootka nu inseamna nimic, e ceva totalmente intamplator, e o marca de geanta pe care o purta cred stefan cand a venit la arad, si eram in gara sa-i conducem la tren si cineva a zis (posibil g.) ceva cu 'voi, nootka team'. asa a ramas. bine dar noi, eu si prietenii mei, ne-am cunoscut la liceu si la facultate, unde era cu profil de literatura, deci din pornire aveam asta, ca citeam carti. se stie ca lucrul asta daca face ceva e ca te duce in tot felul de lumi, deci te familiarizeaza cu nefamiliarul tau personal, deci te deschide. in fine, incercam sa explic.

cu prietenii deci nu se pune problema asa. noi facem anumite lucruri cu precadere, e adevarat, dar sunt sigura ca daca am fi in alte parti unde se pot face alte lucruri le-am face si pe alea din cand in cand. de exemplu cred ca ne-am duce cu alexedi si cu ionuka la 'kapelino' suspension bridge. sau cu marian la patinoar:)

insa eu nu sunt cu prietenii mei si trebuie sa fac si eu ceva cu cineva, de aceea tot zic de lucrurile astea din sfera Socializarii. ca incerc. in arad tata imi spunea ca eu nu cunosc realitatea, si eu ma oţăram ca Ce, sunt la ziar, aud si vad tot felul de lucruri, cum sa nu cunosc eu realitatea??? adevarul e ca, sa admitem, o cunosteam, insa nu ma privea. acum ma priveste.

ma gandeam (fantazam) ca as vrea sa ma duc la un bar unde nu am decat o singura conditie, normal pe langa alea de la sine intelese sa fie curat sa nu fie frig sa nu puta, si anume SA NU FIE TELEVIZOR. in rest sa nu fie nicio restrictie, nicio "tema", niciun "grup tinta", nicio "activitate", niciun "profil". sa fie mese de 2 pers. si si de 3 pers., de 14 pers, sau 11 pers., sa fie sigur ros si la un moment dat (ah, fin dj ne trebuie) 'nothings gonna change my love for you' si sa vb. despre atrocitatile din darfour daca asta vrem sau despre ultimele modele de blugi sau sa barfim prietenii care nu au ajuns inca :) si la care normal le prezentam concluziile de indata ce se aseaza la masa si isi comanda fie campari orange fie apa fie cola fie lapte de pasare fie ce vor ei.

cred ca s-a inteles ideea. nu inteleg, de fapt, ce e asa de greu???

ce e greu cand avem tot ce ne trebuie, nu murim de foame, nici de frig si suntem intregi la minte si la trup? poate ca e greu pentru ca aia care au asa un bar sau ma rog loc, sunt si ei la serviciu si ei inteleg sa fie profesionisti oferind servicii specializate. hmmm, deci e greu.

eu mai am si intuitia asta ca nu sunt singurul om asa din lumea occidentala hipersofisticata si megaspecializata. vad asta uneori in privirile oamenilor pe strada. dar doar nu ne acostam la colt de strada sau pe banca in parc, ce am ajuns???

mai e un loc unde e posibil ca lucrurile sa nu stea asa rigid si incorsetant, si anume la concerte, si acolo te poti gandi ca daca omul e la radiohead are o anume sensibilitate si nu poate fi chiar un bou-bou. da, numai ca la concerte ce se intampla? tineretul se drogheaza. e o chestie in care eu efectiv nu pot sa ma bag, ca nu stii cu cine ai de-a face si cine pe ce e, si mai stii unde te trezesti cand e prea tarziu? (o data era sa o patesc, vai, nici nu vreau sa imi aduc aminte). deci e un risc, ce, nici nu e risc, e aproape sigur.

solutia ramane deci una singura: spatiul privat. acolo poti face ce vrei cand vrei cum vrei cu cine vrei. problema e ca spatiul privat il umpli tot cu oameni din spatiul public, ca de unde altundeva sa-i iei??, pe care l-am descris deja, deci nu mai e nicio solutie :)))) amuzant, ce sa zic.

sa scrii la blog si sa stai pe messi si sa iti bagi picioarele pentru moment, ce, sunt atatea lucruri de facut pe lume...

Un anume fel de politete

Politetea femeii japoneze. Nu are nimic nici umilitor, nici fortat. Nici sufocant, pe modelul Luati, serviti, dar va rog dar insist, ma supar. Vine din adancuri. In fata acestui fel de politete nu am decat admiratie muta. Imi umple inima. Imi dau seama ca e ceva la care noi nu am putea ajunge niciodata si mai bine nici nu am incerca. Felul cum isi inclina capul o data cand te saluta si a doua oara cand te intreaba ce doresti. Dar mai ales, cel mai miscator gest, cum iti intinde inapoi cardul sau produsul, tinandu-l pe margini cu ambele maini.

ne gestionam viata, pana la final, rece

firescul cu care o pers. de 60 de ani mi-a spus ca isi ia o masina, cel mai probabil va fi ultima ei masina. m-au trecut fiorii. de partea cealalta, niciun fior, doar calcule bine gandite, investitie corect plasata. cum e posibil? cum e mai bine? nu ca am putea alege, in cele din urma.

Despre alternanta momentelor (si poate asta e tot)

mda. am fost iar la 'sedinta', ultima. nici nu stiu cum sa spun, de data asta mi-a placut. nu se prevestea asa ceva, dupa cum reiese din ce am scris inainte. lucrul care mi-a dat de gandit:) a fost ca eu ma gandesc prea mult, de fapt ca exclusiv ma gandesc si deci nu simt. bun, lucrurile astea sunt penale cand le spui sau le scrii, eu una nu le suport. dar am facut acolo un miniexperiment practic ca sa vad si eu ce inseamna asta. a fost placut. poate a fost placut si pentru ca ma impiedica sa ma gandesc critic, mereu critic, la lumea inconjuratoare. m-am gandit la momentul prezent, efectiv prezent, ce vad ce simt ce imi trece prin cap din astea. indeobste eu sunt mefienta la asemenea experimente si asa am si inceput. dar pe parcurs (ca sunt si binevoitoare, nu ma impotrivesc asa numa ca sa fiu eu desteapta) chiar am simtit ca e ok ce se intampla.

in fine, au fost mai multe discutii. asta a fost cea mai importanta.

apoi m-am dus agale spre unde era concertul Goldfrapp. nu aveam bilet mi s-a zis clar ca nu mai sunt, singura posibilitate era sa vina cineva sa imi vanda bilet. am stat am fumat o tigara, ii vedeam pe toti cum vin, scot din poseta biletele, intra. m-am gandit ca oamenii nu se razgandesc. si-au planificat ceva pentru seara de marti, aia fac. erau si niste bisnitari, indivizi lipsiti de scrupule, nu am avut niciun chef, dar realmente niciunul, sa-i contactez. plus ca si ei cumparau biletele tot acolo la fata locului, insa ei aveau tupeul sa urle ca cumpara bilete, pentru ca apoi sa le vanda la cei care nu urla.

am zis ca sa beau o bere si apoi revin sa vad care mai e situatia.

m-am dus la un bar calumea din zona, gen irish pub. am mai fost acolo o data, cat asteptam pe cineva. (catre alexedi: 'as vrea sa fiu sue ellen'). m-am pus iar la bar. acolo sta cine e singur, asta mi-a zis si tata :) am baut o bere. eu si baietii :) ma gandeam ca ce bine ca nu sunt ingrozitor de frumoasa sa se ia baietii de mine. m-am uitat la barmane, erau doua fete. trebaluiau non-stop, mi-a fost drag de ele, imi aminteau de femeia romana. niste dragute. m-am uitat la televizor, era pe fox sports. era o emisiune de discutii, nu se auzea ce, mai bine :) ambele fete invitate in emisiune erau dragute. m-am uitat mai ales la una, mai mult ca sa-i retin freza, sa imi fac si eu la fel. freza presupune carare pe margine, si ei parul ii statea foarte teapan si totusi relaxat!!, ma intrebam ce trebuie sa fac sa nu imi vina in ochi. in fine.

(acuma ascult Goldfrapp ca sa ramplasez momentul pierdut)

am observat in cadrul barului un dulapior cu o usa care avea un vag geam cu fier forjat si prin geam se vedea un beculet, verde si rosu, care alternau. verde rosu verde verde rosu verde rosu rosu rosu verde rosu verde rosu verde rosu verde verde verde samd. m-am uitat la ele minute in sir, minute in sir. "simteam" ca sunt o perfectiune de simbol, simbol la cum merge viata asta, acuma e verde ai voie sa mananci, acuma rosu nu mai ai voie ca te ingrasi, acuma verde poti sa cheltui bani ai strans destul, apoi rosu stop cheltuire bani, apoi iar verde ai voie sa bei cat ai chef, apoi rosu gata acuma trebuie sa iti revii sa iei o pauza, si tot asa tot asa la toate aspectele cat traim. important e ca beculetul era mai mult verde decat rosu :)

(ah ce rau imi pare ca nu am prins concertul. ascult Ooh La La si imi place!! si ce oameni intrau, efectiv... Eu meritam sa intru!!!)

emisiunea s-a terminat, a inceput alta cam la fel, eram la a doua bere si stiam ca nu mai incerc la concert, imi era prea sila de bisnitari. mi-am zis ca pentru Sigur Ros trebuie sa intru zi de zi pe craigslist si sa vad de bilete. mi-am mai zis si ca trebuie sa venim la barul asta cu Ionuka si Oli cand vin aici. e fain. si ce mi-am mai zis a fost ca se necesita sa iau un taxi pana acasa (20 coco) ca nu as suporta vaporetul si autobuzul si toata tărăşenia.

am luat taxiul si dupa momente de ezitare am inceput sa vb. cu taximetristul (stiam ca e indian) si a fost super, am avut iar comunicarea aia de imigranti, as sta toata ziua in taxiuri cu soferi imigranti, se creeaza bondul de la primele cuvinte nici nu imi trebuie mai mult, Ah acasa, acasa e bine dar e greu, nu se poate, poate se va putea odata....

La sedinta zicea ca trebuie sa poti oriunde.

revenind la cum s-a derulat existenta mea inainte, timp de opt ani.

nu cred ca m-a deranjat vreodata, la modul real, oboseala. normal, ma plangeam, in ro., dar asta, imi dau seama, mai mult ca sa fiu in ton cu lumea. toti se plangeau de oboseala si stres, mai ziceam si eu din cand in cand. plus ca daca nu te plangi incep invidiile, ca da sigur tu nu ai probleme, ce-ti pasa, si nu imi placea sa fiu tinta nicicarei invidii. insa de fapt nu ma deranja deloc. imi aduc aminte ca imi incepeam ziua pe la 10 (cam tarziu dupa unele standarde) si o terminam adesea tot pe la 10. nu stateam intr-un loc mai mult de o jumatate de ora. dezvoltasem cred un fel de restlessness, devenisem intr-un fel total opusul a ceea ce fusesem in copilarie: un copil linistit, cuminte. la 'evenimente' nu aveam rabdare mai mult de jumatatea de ora. in general ma prindeam despre ce e vorba, sau daca nu imi aranjam cu cineva sa imi spuna apoi ce s-a mai intamplat, daca asta conta. toata ziua imi era 'brazdata' de asemenea evenimente, unele cu sens, altele fara. intre timp imi rezolvam toate problemele adminstrative personale si de familie, care, se stie, in ro, iti cer timp. aventura de a merge la posta - clasica. dupamasa uneori mergeam la meditatii (dadeam). seara mai aveam cate o 'actiune', posibil, sau daca nu mergeam la ziar sa scriu pentru zilele urmatoare, ca sa nu ma trezesc foarte de dimineata a doua zi. cand mai primeam traduceri, le faceam dupa incheierea tuturor acestor momente ale zilei. in genere seara mergeam la joy's. sau citeam acasa. sau amandoua. LINISTEA survenea abia dupa ora 11. atunci simteam ca pot cu adevarat sa fiu eu insami. adica ce faceam? o vreme vb. pe messi cu marian zi de zi. in alte vremuri citeam mult. in altele ascultam tot felul de muzica de pe myspace-uri. am si pierdut vremea, mai ales cu tot felul de discutii inutile prin arad (nu atat inutile, ca ce e util ?? haha, cat REPETITIVE).

in fine.

ce vreau sa spun este ce am inceput sa spun. eu nu obosesc. cel putin deocamdata. mai mult, stilul de viata pe care l-am dus 8 ani mi-a crescut si mai mult rezistenta in fata vreunei presupuse oboseli.

ceea ce se intampla acum e de o lentoare colosala pentru mine. mai e si foarte static.

multi colegi din presa au incercat alte domenii, mai 'linistite' sau mai bine platite, pentru a se intoarce, majoritatea, la presa. spuneau ceva de genul ca 'le-a intrat in sange'.

si inca eu eram la cultura :))

nu stiu de ce tin sa astern toate lucrurile astea. fac parte dintr-un trecut care poate fi resuscitat, insa deocamdata nu pot sa il resuscitez. ar trebui sa vreau sa ma intorc in romania, ceea ce eu nu vreau, cel putin nu acum, nu inca. motivele sunt destul de banale, sunt cred motivele oricarui emigrant roman pus in fata optiunii de a se intoarce in tara.

cred ca le-am scris si pentru ca sa imi explic ce se mi intampla, de ce am ajuns cand am ajuns la starea aia oribila, si iata unul din motive e insuficienta asta 'adrenalinica' pe care o rabd de mai bine de un an.

ca sa inchei intr-o nota POZITIVA, am planuri care cuprind ceva mai multa adrenalina. sa vedem :)

Nu stiu sa ma reinventez

iar am fost la plaja, tot in timpul orelor de program, deci am fost la plaja cu treaba:) ce poate fi mai minunat decat sa ai treaba pe plaja? daca treaba era si sa fac niste poze e cu atat mai minunat. ce urmeaza ar trebui sa fie si mai minunat.

m-am plimbat din nou in tabloul perfectiunii. l-am mai descris o data aici, nu s-a schimbat nimic: soare, ocean, nisip, munte, oameni sanatosi, sportivi, fericiti. da. reactia capului meu a fost fix ca data trecuta, anume mi s-a facut rau de la atata perfectiune cu care eu nu rezonez.

m-am gandit atunci de ce nu rezonez. unul din motive e ca pe mine nu ma impresioneaza natura. altul e ca nu imi aminteste de nimic familiar. la o adica am crescut intr-un mic oras de campie, cu un riu banal, in departare niste dealuri blande. asta e familiarul meu. alt motiv e ca perfectiunea aia contrasteaza cu starea mea sufleteasca. chiar imi parea rau ca nu mi-am adus cartea cu mine, sa fi citit pe plaja. apoi mi-am dat seama ca ar fi fost un dezastru, sa citesc M.H. pe plaja inconjurata de toata solaritatea aia. e ca si cand ai citi bacovia in caraibe sorbind un cosmopolitan. am gasit deci trei explicatii.

totusi nu mi-a fost suficient. sa depasim faza asta. daca nu rezonez cu ceva, din motive sa zicem intemeiate, asta nu trebuie sa insemne ca nu pot incepe sa rezonez de acum inainte. sa ma reinventez!

aici cred ca am ajuns la o fundatura. nu stiu sa ma reinventez. mai mult, nu gasesc ca e firesc, decat determinat de ratiuni de marketing, sa admitem, ca omul 'sa se reinventeze'. sa zicem ca as vrea totusi, si tot nu as sti cum. aici exista o solutie, dar mi se pare aiurea sa imi dau toate economiile pe terapii cognitiv comportamentale.

dar eu sunt diplomat si am un mandat aici:)

Oh l'amour

Acum ca mi-am amintit de james care e ready to date again, si lucrul asta pare cel mai important din viata lui si eu nu inteleg. E un aspect pe care nu il inteleg care e strict nordamerican si care tine de reguli si rigiditati. Dar e altul care e global :) si pe care nu il inteleg si pe asta as vrea sa il inteleg ca are legatura cu viata mea.

Se pare ca oamenii vor sa isi gaseasca perechea, si eu nu vreau, adica nu ca nu vreau dar nu tin neaparat. Insa imi dau seama ca nu e ok, ca ar trebui si eu sa vreau macar sau sa incerc sau sa fac ceva.

Pana acum se intampla pur si simplu, de la prieteni ai prietenilor ai prietenilor, incepea in general la o bere o discutie, se constata o atractie, lucrurile decurgeau. Ca nu se ajungea la 'relatie' asta era altceva. Dar macar se antama ceva:)

Acum nu mai e asa, adica aici nu e asa, sau nici nu stiu poate de la o varsta nu e asa. Aici (sau de la o varsta), incepi cumva prin INTENTIA de a date-ui. Ai scopul asta specific: sa fii la date. Eu nici macar nu inteleg conceptul. Adica cunosc un om sau ma duc pe net, imi place de omul cunoscut in real sau pe net, mergem la un date, unde ne evaluam, dar stim ca avem in cap asta, ca noi putem sa fim impreuna, pentru o noapte sau pentru o viata, mai vedem. Mie tocmai asta imi repugna, sa ai in cap focusarea asta, ma streseaza ingrozitor. Mult mai ok mi se pare sa intalnesti pe cineva asa casual si daca e ceva bine daca nu nu.

Asta in general.

In cazul meu particular, mie mi s-a intamplat ceva cu 3 ani in urma, si din punctul asta de vedere eu sunt blocata, adica sa nu mai aud de iubire. Asta ptr. ca pers. care m-a blocat :) (rad dar nu e de ras), a pronuntat excesiv si f. f.f. convingator toate cuvintele alea legate de iubire si eu normal le-am crezut. A fost de fapt o nebunie, o impresie, o prostie, ziceti-i cum vreti. Ideea e ca nu a fost nimic.

Si atunci, cand ceva ce se intituleaza iubire si e de fapt nimic nu stiu cum se poate sa mai crezi vreodata ca asa ceva e posibil. Ca vezi direct nimicul.

Adica stiu cum ar fi posibil, numai asa fara niciun fel de cuvinte, dedicari de mare anvergura, promisiuni de viata si de moarte, TOT TACAMUL. Deci fara niciun fel de tacam. Mergem mancam vorbim vorbim vorbim citim scriem vorbim:) si daca e o atractie si e de ambele parti e super si daca nu asta e, e super ca e asa cum e. Dar sa nici nu pronuntam cuvantul sau seria sinonimica. Decat poate asa dupa 4 ani. Cel devreme!

Dar repet aici oamenii nu au flexibilitatea asta, aici nu e asa, aici ai titlul de prieten cu asta ramai, ai titlul de iubit cu asta ramai si tot asa.

**
Oricum mie mi-e ok asa, asta sa fie problema. Numai ca as vrea si eu sa fiu in rand cu lumea. (Aci exista o zicala Single and proud, dar e mai mult asa ca vulpea si strugurii care sunt prea acri, asa zic psihologii in ziare. Ei zic ca trebuie sa iti cauti perechea, ca asa e normal).

De fapt, acuma ma gandeam cat eram in balcon la tigara, eu nici nu as rezista intr-o relatie ca aia de atunci, care ma rog a durat 2,5 luni, dar s-a stabilit oarecum MODELUL relatiei. Nu as putea pentru ca as avea nevoie sa respir, stiu ca asta e un pattern nordamerican, dar vreau sa spun ca sa fac lucrurile pe care vreau eu sa le fac, sa ma intalnesc cu oamenii pe care vreau sa-i intalnesc, sa zic ce vreau sa zic* cand vreau sa zic. Pe cand atunci nu era asa, eram totalmente dedicata relatiei si numai relatiei, nici nu stiu daca pentru ca eu eram asa sau mi se impunea intr-un fel nespus asa, sau o combinatie. Oricum acum nu as mai putea asa, asta voiam sa zic.

Let me breathe baby.

*de ex. mi-a atras atentia sa nu mai zic 'am baut' ci 'am consumat'. ha ha.

4,7(6)

pentru ca azi e joi si joi e ziua mea buna (philippe: 'k., o sa vin intr-o joi', ceea ce s-a intamplat intocmai), m-am gandit sa fac o lista concisa cu lucrurile care IMI PLAC aici, asta ca sa nu fiu atat de 'negativa'. da, azi chiar a fost ok pentru ca am iesit afara in timpul orelor de program, cu treaba desigur, dar am rezolvat si alte treburi, si ma mai uitam in dreapta in stanga, exact ca pe vremea cand eram la ziar si umblam ici-colo de dimineata pana seara. DECI LISTA:

- ca castig mai multi bani; am calculat ca castig de 4,7(6) mai mult decat in ro.
- ca nimeni nu imi comenteaza cu conotatie negativa de accent, ceea ce la bucuresti nu se intampla, timp de 4 ani mi-am tot auzit-o pe tema accentului ardelenesc
- ca pot sa intru fara cos in alimentara
- ca e voie sa calci pe iarba
- concertele si filmele; sa adaug aici ca azi abia am vazut ca marti vine Goldfrapp si ca, normal, biletele sunt soldout. asta e destinul meu, se pare.
- ca la wc este peste tot 1.hartie igienica din belsug si 2.cuier de agatat poseta in general pe usa
- ca pe chitanta la bar/restaurant este loc prevazut pentru TIP, unde tu scrii suma faci totalul si gata. deci nu mai avem toata situatia aia cu impins banii pe masa, sau lasat pe masa si ne uitam inapoi sa vedem i-a vazut nu i-a vazut daca ii ia altcineva, ma stresa.
- ca pot sa alerg desi am peste 42 de kg. standardul pentru fetele din romania
- ca reducerile sunt reduceri dom'le
- ca e aer curat; asta nu e asa un extaz pentru mine, dar imi aduc aminte cum in intersectie la podgoria unde erau deodata minim 300 de masini regulat ma apuca ipohondria ca am cancer la plamani
- ca exista respect pentru pieton, ce respect, pietonul este un rege al civismului environmentalist

nici nu e putin asadar.

am mai facut un pas intru descoperirea de sine: nu mai am voie sa imi iau paine de la o distanta mai mare de 5 min. de casa, nu de alta dar sunt in stare sa o mananc pe toata pe drum. cand mi-am dat seama ca eu o sa termin painea pana acasa, am inceput cu prunele si prunele chiar le-am terminat :)

cum vorbeam deunazi cu marian, ii spuneam ca ii invidiez pozitiv desigur pe oamenii care au stiut gratios sa purceada in viata, ca de ex. de la vaslui, la bucuresti, la amsterdam. frumos, curat, impecabil. si eu asa haotic, de la arad la bucuresti inapoi la arad, la V., si cine stie ce mai urmeaza, tg-jiu. si apoi tokyo. de ce nu pot si eu ca oamenii sa parcurg etapele asa cum se cuvine? si imi zice marian ca sa imi imaginez ca sunt diplomat. :)))) si ca deci am un mandat de stat in diverse locuri, si am si niste scopuri bine precizate, si imi si ofera un model de scop: 'sa imi fac 1 prieten jumate in 2 ani'. :)) e chiar realist :)

Mana sus cine e in armonie cu universul

am mai citit pe net si mi-am dat seama ca nu budismul ma asteapta ci taoismul. wu wei: man must place his will in harmony with the natural universe.

cum am mai spus, eu cand aud asemenea propozitii fac crize. una se desfasoara chiar acum dar ea e interioara, ca sa fiu in armonie cu universul natural din jurul meu in care sentimentele si trairile sunt interioare. deci eu sunt bine, sa inteleg. sunt in armonie.

vointa mea s-ar indrepta acum spre starpirea soarecilor de aici ca deja corpul nu se mai poate contorsiona asa incat picioarele sa nu atinga podeaua. voi mai fi atunci in armonie cu universul? soarecii sunt desigur parte din univers. biroul meu e si el parte din univers. rezulta ca soarecii IN birou sunt parte din univers, si deci ar trebui sa fiu in armonie cu ei? ce sa faca vointa mea?

cum se mai pot si pronunta asemenea propozitii??

ceea ce vointa mea nu poate sa inteleaga este cum s-a ajuns ca occidentalul sa imbratiseze fara nicio opreliste sufleteasca sau intelectuala viziuni filozofice care au izvorat si s-au cizelat timp de sute de ani in cu totul alte spatii? eu cred ca budismul e foarte ok pentru un tibetan, sau taoismul pentru un east asian. occidentalul le ia pe toate laolalta mai pune si niste stiinta pe model bifidus esensis si gata: s-a ales cu o viziune despre lume si viata. ah coelho macar a avut atata minte cat sa si faca bani din asta.

eu inteleg nevoia de o lume inteligibila, ce nu inteleg e cum pot unii sa si-o satisfaca atat de simplu. mie mi se pare limpede: lumea de acum ne depaseste. eu una nici nu ma mai chinui sa o inteleg. ca sa fiu in armonie cu universul ar trebui sa stiu cu ce anume sunt in armonie, iar eu nu stiu pentru ca nu inteleg, de unde rezulta ca nu pot fi in armonie.

E vorba despre confruntarea cu tine

tocmai am ajuns acasa si ascult staralfur noua mea preferata de la sigur ros care o sa vina aici in concert in 7 octombrie si eu nu am bilet ca IAR nu am fost pe faza, deci va trebui sa caut pe net undeva sau sa am de-a face din nou cu bisnitarii ca la radiohead, dar nu asta e cel mai important lucru.

pe drum spre casa mi-am aminitit ca cineva mi-a zis o data in autobuz ca aude muzica din castile mele si deci sa o dau mai incet. adica sa nu ne deranjam unii pe altii. poate pentru romania suna a Paradis, dar pentru mine nu e. imi amintesc lehamitea care ma apuca in ro. cand treceam pe langa blocuri sau case sau masini de unde se auzea muzica si era chef. Vai, ce muzica oribila, cum se pot distra oamenii in halul asta, ma gandeam eu. acuma daca as auzi dintr-o casa La Cucaracha cred ca as bate in usa si i-as ruga sa ma lase si pe mine la chef.

apropo de chef si distractie: am fost la discoteca. locul era in cartierul distractiei, asa e aici, e teritorializat. in fine, prima oara cand am fost noaptea in cartierul distractiei am ramas interzisa. strada, ca despre o strada e vorba, era inchisa pe cele cateva blocuri cat de intinde cartierul distractiei, si era marginita de o parte si de alta de politie, plus politie raspandita peste tot. era cam tarziu, adica era 1, cica alex, la 1 se vine la distractie, s-o crezi tu, aici la 1 mai ai un dans doua si te-ai impachetat, deci era cam ora 1 si tineretul era ingrozitor de beat (baietii) si febril (fetele), o imagine dezolanta dezolanta. deci acolo m-am dus sa ma distrez si eu, ce sa fac, unde sa ma duc. dupa vreo patru beri mici am si dansat :)


pe final vreau sa spun cum a fost azi spre seara cand am fost la sedinta aia unde spui ce e groaznic si rau, pentru ca nu poti sa spui asa ceva la nimeni pentru ca ne tinem unii fata de altii ne dam formidabili ca sa obtinem contracte. ce s-a intamplat a fost ca am povestit eu ce mi s-a intamplat in ultima vreme, lucruri toate ok, si ce planuri am, de asemenea ok, si ca nu au de ce sa nu se realizeze, decat daca intervine ceva ingrozitor, sau daca cine stie mai am din nou starea oribila pe care am avut-o atunci. si de unde stii ca nu vei mai avea starea de atunci? stiu pentru ca acum am niste scopuri si se intampla niste lucruri si starea de atunci era si pentru ca nu se intampla nimic si nu aveam niciun scop. deci esti sigura ca nu va mai reveni pentru ca am impresia ca iti e frica sa nu revina si deci fugi. da, imi e frica, pentru ca daca ceva s-a intamplat o data e posibil sa se mai intample sau macar ai frica asta ca se intampla. a deci iti e frica? da din cand in cand imi mai e frica pentru ca a fost ceva foarte puternic pe care nu il uiti usor. si atunci cat crezi ca o sa mai poti sa fugi, de ce sa nu confrunti? cum adica sa confrunt de ce as face-o si cum anume? nu stiu dar trebuie sa confrunti ca sa nu mai vina vreodata asa. deci sa revin iar la a sta asa numai eu cu mine fara niciun interes fata de nimic si fara sa fac nimic si fara sa simt nimic fara sa vreau nimic, si asta ca sa descopar ce, ca nu e nimic? e vorba despre confruntarea cu tine. ce inseamna asta nu inteleg nu stiu cum ar trebui sa fie asta si sa fie si ok.


asta s-a intamplat acum doua ore. am scris despre asta si pentru ca vreau sa scriu despre ce mi se intampla si pentru ca cine stie poate voi cititorii ati trecut prin asta si atunci stiti despre ce vorbim, deci avem un sentiment de solidaritate acum, sau poate desi nu doresc nimanui veti trece prin asta si atunci o sa va amintiti ca am trecut si eu, si din nou se va crea un sentiment de solidaritate, care believe me inseamna foarte mult. la solidarité humaine.

acum totusi eu am ramas cu intrebarea: ce se presupune ca trebuie sa simta un om cand lasa la o parte efectiv tot ce e in jurul lui? nu ma refer cand stai singur o ora jumate pana vine sotul sau mama acasa. ma refer cand dispare tot, sa folosim metafora desertului. esti singur in desert. sa zicem ca ai apa si ai mancare, asta ca sa eliminam varianta ca ai avea probleme. ce se presupune ca poti simti atunci si sa fie si ok? gandul ca te intorci acasa :)) altceva nu vad. adica ar fi: un profund sentiment religios. altceva ce? la modul serios vorbind...

o o. sper ca nu e vorba despre sa fim una cu universul, totul e nimic si nimic e totul, budisme din astea pentru occidentalul stresat, ca si fac crize ceea ce nu ma caracterizeaza dar cand aud dinastea nu ma pot abtine. nu de alta dar am vazut unde duc: la cica ne calmam meditam si avem teorii, dar de fapt tot la fel de nevrozati ramanem IN TOT RESTUL TIMPULUI. plus ca mie natura nu imi spune nimic. cel mai mare blestem ar fi ptr. mine sa imi spuna cineva ca o sa ma reincarnez intr-un, sa zicem, plop.

avem o varsta trebuie sa ne asternem trebuie si sa fim lucizi realisti

m-am gandit sa nu mai scriu pentru ca eram aproape nonstop emo, ma rog punctul maxim a fost la ultimul post, july 26, de atunci lucrurile s-au imbunatatit putin. deci si acuma sunt cam tot asa, dar macar nu foarte emo. asta se datoreaza in mare parte lui philippe care a fost aici, a stat cu mine si a fost cu totul altfel, mi-a revolutionat viata, nu stiu cat va dura revolutionarea asta, dar oricum ca inainte sper sa nu mai fie si a zis ca daca o sa mai fie sa il sun. ce s-a intamplat de fapt este ca nu se mai intampla nimic, nu stiu daca cineva poate sa inteleaga asa ceva, pentru ca trebuie sa ai o aplecare pentru asta. cum zicea M.H. intr-un interviu despre naratorul din prima lui carte, ca el a ales o viata fara probleme ca sa isi dea seama ca asa ceva nu se poate, adica se poate dar te duce la depresie. foarte adevarat. aici e foarte simplu sa nu ai probleme, pentru ca nu e ca in romania cu 'traiesc in romania si asta imi ocupa tot timpul'. aici trebuie sa iti ocupi tu personal timpul si daca nu ai exercitiu si nu ai nici cu cine si iti mai e si frica de una de alta atunci e tentant sa nu ti-l ocupi cu nimic suplimentar si sa say the right thing, do the right thing si asta am aflat deja unde duce.

dar acuma nu imi mai pasa, adica imi pasa, dar nu aici pe blog.

inainte mi-a mai pasat aici pe blog si pentru ca e o pers. care stiu ca citeste, e o marja de eroare de 2% ca nu ar citi. lucrul asta am crezut ca nu ma intereseaza dar ma intereseaza pentru ca e ca un spionaj al vietii mele ceea ce nu imi place, dar nici nu pot sa impiedic, netul e liber poate oricine sa citeasca orice. dar de ce cineva care ma cunoaste nu poate sa imi scrie un mail de ce mai faci daca tot are curiozitatea. asta nu pot sa inteleg. ma rog nu inteleg din capul locului de ce mai prezint interes, dar ma rog asta nu e treaba mea. treaba mea e ca nu am chef sa citeasca, si imi pare rau ca scriu asta intr-un post dar trebuie sa scriu ca eu la pers. asta nu ii mai scriu mailuri sau offlineuri ca nu mai vreau sa am de-a face cu ea cat traiesc. acuma mi-am scos statcounteru ca sa nu mai vad ca citeste deci nu mai vad, macar atat.


ca sa trecem peste acest preambul de ce nu am scris, sa revin la ce s-a mai intamplat.

asta am mentionat ca a fost aici philippe si am vorbit foarte foarte foarte mult si am iesit mult in oras. am facut lucruri pe care nu le-as face cu nimeni altcineva, de ex. ne-am imprietenit cu un gangster care ne-a dus cu limuzina noaptea prin V. CU PHILIPPE NU IMI E FRICA DE NIMIC :)

el mi-a facut niste prieteni noi, dar care mi-e frica ca nu o sa mai fie prieteni cu mine, desi de james imi place e calumea ca are o nostalgie si pare ca ii place sa piarda vremea, ceea ce aici nu gasesti, si eu tocmai am ajuns la concluzia ca asta e cel mai valabil lucru din lume.

acuma ascult N&D Vreau sa plang !!! cata nostalgie, ea se gaseste in toate formele sa stiti de la mine :)

acuma ma gandeam pe vaporas. de fapt totul a pornit de la un titlu dintr-un ziar pe care il citea cineva: Eat Well Age Well. asta m-a facut sa ma gandesc la imbatranire, la viata lunga pe care se pare ca toata lumea si-o doreste. poate e o impresie ce spun acum, dar asta s-a intamplat pe vaporas: m-am gandit ca pentru ce eu as trai mult. m-am gandit ca lucrurile nicicum nu se pot potrivi asa cum trebuie si nu cer mult, adica nu vreau nici bani f. multi, mi-au scazut pretentiile si la cariera, nu vreau nici iubirea vietii, deci tot ce vreau eu e sa fiu IN ACELASI ORAS CU OAMENII DE CARE IMI PLACE. si asta nu se poate, am facut in minte toate combinatiile posibile, cine de ce si de cine depinde, si a reiesit ca nu se poate, nu se poate. asta m-a doborat. la un moment dat am izbucnit cu stingo intr-un am incredere in viitor, dar cand am zis asta lasasem la o parte una din aripi, mai precis aripa nordamericana care va ramane cel mai probabil nordamericana. m-am gandit la ionuka si la tot ce am vb. despre momentele care conteaza si cum nu se pot ele realiza asa cum trebuie si o sa murim fara sa fi avut toate momentele posibile, momentele care conteaza, atunci mi-au dat lacrimile pe vaporas.