era una din acele dupa-amieze din arad in care totul e, ma scuzati, atemporal. mergeam pe strada atemporala..., nu imi amintesc numele dar o stiu cu ochii inchisi, si nu se auzea nimic, nimic, si ne apare in fata omul cu lubenita. nu stiu de ce il vad imbracat in geaca rosie, desi e vara, sau poate avea un maieu negru, si are o lubenita sub brat si e fericit cumva. nu mai stiu ce am vorbit stiu ca stia desi nu spunea, se vede asta in ochii nostri, ai nostri, care nu suntem aware, nu numim lucrurile dar parca le stim mai bine nenumindu-le (si aici stiu ce spun). era una din acele dupa-amieze in care nu se aude nimic nici macar lumina, si totul sta, sta. de aici am plans, de aici mi-am dat seama ca as sta in arad daca as avea multi bani, stiu si unde, stiu strada, stiu casa, stiu etajul, si o sa stau candva.
Saturday, January 19, 2008
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
5 comments:
am aflat ca ziarul s-a mutat din Locul Mitic unde era si unde credeam ca va ramane pe veci. s-a mutat la uta, pentru cine nu stie aradul, e cu doua statii de tramvai in directia opusa centrului. asta m-a facut sa ma gandesc, sa ma gandesc cum ar fi fost viata mea in arad, cum m-as fi dus la statia de tramvai de la gara si as fi luat tramvaiul spre uta, nu mai ajungeam la teatru sa imi beau cafeaua in fiecare zi, nu ma mai intalneam cu tata la cofetaria-fanion sa bem cafeaua pe terasa mirifica, nu as mai fi colindat magazinele de haine cat-de-cat din oras, nu m-as mai fi intalnit cu mishu la tigara pe holuri, nu: m-as fi dus la uta, cred ca as fi stiut toate preturile din penny market, ca e langa, poate ma mai abateam pe la zoli la cafea.
da, realist vorbind asa ar fi stat lucrurile. insa asta nu ma impiedica sa nu cred in continuare in aradul din mintea mea, un arad pe care nu eu l-am inventat, sau ma rog, l-am inventat in 30 de ani in asa mare masura incat el sunt sigura ca exista deja. si in aradul asta as putea sa stau si sa fiu ok, si stiu oameni absolut minunati admirabili care stau in arad. cum spuneam, pentru ca aradul asta sa fie posibil trebuie sa am bani, da, ca sa nu trebuiasca sa ma duc la uta in fiecare zi, si sa pot sa ma duc in weekenduri la bratislava sau la bucuresti sau la barcelona.
m-am gandit: cred ca e o chestie absolut primitiva asta cu legatura asta atat de puternica fata de locul unde m-am nascut, am copilarit, am trait atata timp. oricat de primitiva ar fi, oricum ar fi, nu ma intereseaza, ea este si nu o pot nega. cred ca numai in arad am adormit fara a avea maxilarele inclestate.
dar acum, in conditiile date, m-as simti mai exilata acolo decat ma simt acum aici. stiu si asta (foarte bine).
de acord cu ce ai relatat. dar ma intreb totusi cat de des vei putea (nu ca nu iti vei putea permite) sa mergi in weekend-uri din vancouver in hawaii sau caraibe, de exemplu, sau seattle chiar. distanta e similara in kilometri cred (chiar mica - seattle). doar ca vei pica in weekend de oboseala si o sa preferi canada 1 mai mult decat altceva (sau joys-ul local).
si eu imi permit sa merg la budapesta sau viena in weekend si nu o fac atat de des pe cat mi-as dori. de unde rezulta ca nu banii sunt intotdeauna o problema. daca vrei sa faci intr-adevar un lucru il faci si imprumutandu-te.
deopotriva ma mira ca ai fi atat de reluctanta sa mergi la uta la job (stand in arad si chiar dorind sa emigrezi) cand ai facut (sau stiind ca vei face)o schimbare atat de mare in viata ta.
si a propos... zoli nu face cafiaua foarte buna. in schimb la mazare se pricepe bine, doar stii. asa ca lucrul la uta n-ar fi o idee atat de rea. glumesc.
striva
beibii, eu sa ma imprumut? nu ma cunosti my dear....
plus ca, ciudat sau nu, eu daca e sa fac o schimbare mai bine fac o schimbare mare decat una mica. :)
sa fi gustat eu mazare facuta de zoli? hmmm. nu imi mai amintesc.
pusi
se poate sa ai dreptate. eu cred ca orice schimbare e importanta atunci cand simti ca trebuie sa o faci (mica sau mare). sa nu ne erijam totusi in "schimbatori" ca ne stim prea bine - oriunde am fi pe aceasta planeta.
si a imprumuta nu e rau by the way.
departe de mine a ma erija in ceva, orice. si cu imprumutatul, asta e, nu-i de mine.
Post a Comment