Doua saptamani nu m-am oprit

aici inteleg tot, tot ce se intampla in jurul meu si de ce se intampla asa, si nu spun nici ca in jurul meu e bine nici ca e rau, ca e si foarte bine si foarte rau, spun doar ca inteleg tot, si ca nu stiu daca vreodata voi mai intelege tot asa cum inteleg aici

inima inima

oamenii sunt eu si e bine asa (valurile), ma refer la oamenii pe care ii iubeam mai mult ca pe mine insami si pe care acum ii iubesc ca pe mine insami


si simt cum cresc cum sunt om mare adult (in fine!!) SI IMI PLACE nu as mai suporta sa am 18 ani sau 20 sau 28 si


si


uneori mor de fericire si atunci imediat imi e frica pentru ca nu stiu ma gandesc ca daca o sa se intample ceva rau (ceea ce o prostie) si apoi ma gandesc ca daca eu realmente mor de fericire ce poate sa se intample mai rau decat sa mor propriu-zis.... se intelege nu? dar stiu ce ar fi mai rau, si atunci trebuie sa fac cumva sa imi opresc gandurile alea, dar ele sunt si bune ca mai echilibreaza situatia ca nici asa nu e ok sa mori de fericire, nu? doamne, dor mi-a fost de casa.


aici lucrurile par ca se leaga ca exista o 'tesatura' invizibila care leaga lucrurile dincolo de lumea vizibila si rationala, aici chiar poti sa te gandesti la destin (cum ca ar exista) si in privinta asta: Ma atrag fantasmele fermecate ale lumii magice, dar sunt nelinistit din cauza incapacitatii de a face fata vrajitoriei. si apoi ma gandesc rational ca Normal ca se leaga pentru ca e o lume mica asta aici si sunt sansele mult mai mari sa se lege lucrurile, e doar atat, dar oricum imi place sentimentul ca se leaga


m-am si bucurat aici de vreo doua ori ca am doua lumi ca asa niciuna nu ma poate coplesi/acapara, totusi