Ziarul

In fiecare dimineata, negresit, la capatul ultimei transe de scari rulante de la metrou, ma intampina o tanara care imparte ziarul Metro. Nimic nu e in neregula cu ea, per ansamblu, insa are ceva profund dizgratios si respingator. Nu ma pot minti: imi starneste repulsie. In fiecare dimineata, cand urc scarile rulante, sper sa nu o mai gasesc acolo. Si totusi ea e acolo. Zambeste, imi intinde ziarul, iar eu il iau. Nu pot sa nu il iau. Ma gandesc ca trebuie si ea sa isi termine gramada de ziare care i-a fost repartizata pentru ziua de munca. Iau ziarul si ma duc mai departe. Nici macar nu il arunc la primul cos de gunoi, dintr-un sentiment poate absurd de jena. Il pun in geanta, in timp ce scot tigarile sa fumez una pe drum. Langa biroul meu, pe calculator, s-a format deja un teanc de ziare Metro. Stiu ca atata vreme cat va fi acolo, voi lua ziarul. Macar de nu ar mai zambi.