'Scena e sfanta, scena e altar'

Nu a fost o zi din ultimii opt ani in care sa nu fi intrat cu exact aceeasi emotie in teatru, si intram zi de zi aproape. Problema cu emotiile e ca se erodeaza prin repetare. (Daca nu o fac, devin ritual). Dar emotia pe care o traiesc de fiecare data cand intru in teatru ramane neschimbata.
Cred ca incepem sa traim o criza a prezentei, da, umanul inlocuit de masina. Or in teatru, si asta am stiut parca dintotdeauna, nu e simpla prezenta umana, desi si asta e mult, ci e o supraprezenta. Teatrul e un loc coplesitor prin abundenta de prezenta. Acolo te afli in intimitatea tuturor pasiunilor pamantului, iar ele nu se poate sa nu fi lasat o urma.

Tanjind dupa aceasta supraprezenta am ajuns la filmul 'In the Company of Actors', si pentru iubita noastra Cate Blanchett desigur. Imi doream sa retraiesc macar o parte din acea intimitate.

Am retrait-o, desi filmul are o tenta putin scolareasca. Dar ce m-a convins ca nu e o iluzie ce am simtit in teatru, a fost marturisirea lui C. Blanchett, ca exista un anume moment in timpul spectacolului cand actorii devin una cu spectatorii, cand inefabilul flux de emotie e unul singur. 'And it's like falling in love', spune Cate.