Neprevazutul.

Am tendinta de a nu lua in calcul factorul neprevazut. Daca inveti, stii. Daca te trezesti la timp, nu intarzii. Daca filmul incepe de la 7 si termini programul de lucru la 6, vei vedea filmul. E logic. Devine si mai logic, daca printr-o fericita rasturnare de situatie, ziua de munca se incheie la 4. Suna Ionuka. Discutii, cafea, tigara, amuzamente. Mai sunt 2 ore pana la film. Se cutreiera niste magazine, se ochesc niste articole. Mai e 1 ora pana la film. Cu simtul prevederii in sange, se trece pe la cinema, se fac si niste poze, ooo, minunat. Se evalueaza situatia la fata locului: coada la bilete, cu o ora inainte. 'Astia-s prea de tot. Nici chiar asa'. Se intra intr-un Starbucks, fotoliu moale si incapator, cafeaua decofeinizata cu frisca, Glosoli picura lin in auz (atunci ti-am scris), caldut. Mai e o jumatate de ora pana la film. Da, acuma ar fi rezonabil un inceput de asteptare la rand. Randul, pana dupa colt, minim 50 de metri. Ma pun, linistita, intotdeauna am reusit sa intru la orice 'eveniment cultural' mi-am propus. O doamna intra in vorba cu mine, o discutie cvasicinefila. E genul meu: nici ea nu se nelinisteste. 'O, intram, cum nu? Nu mi s-a intamplat niciodata sa nu intru'. Stam, asteptam. Se intra in transe de cate 10, cam. E 7 si 5 minute. Nici eu nici doamna tot nu ne impacientam. Urmatoarea transa ne cuprinde pe mine si pe doamna. In continuare, neabatute, speram. Se numara locurile din sala, daca mai sunt, mai intra inca 10. Incep sa ma gandesc la o situatie ipotetica: daca eu intru si doamna nu mai poate intra, sau invers. Se crease intre noi o solidaritate, un asemenea moment ar fi dureros. Nici nu apuc bine sa rezolv mental dilema morala, ca anuntul cade ca un fulger: nu mai intra nimeni. Sold Out. Sold Out. Eu tot nu renunt si ma mai preumblu ici-colo, dupa care, cu inocenta, ma duc la ghiseu si cer un bilet. Sigur intru, nu accept, lucrurile mergeau asa de bine, totul era atat de bine prevazut. Chiar si urmatorul film, intre ele nefiind nevoita sa astept decat 20 de minute, numai bune pentru o tigara si cumpararea biletului. Nu. Nu mai sunt bilete. La celalalt ghiseu, o vad pe doamna-prietena, probabil si ea incerca aceeasi schema. Nu am mai stat sa vad daca ea a reusit. Nu am mai stat nici la urmatorul film. M-am dus acasa, mai obosita ca oricand. (Pe mine viata fara arta ma oboseste cumplit).

**filmul se numeste 'Empties' (Vratné lahve) si e cehesc. daca il vede cineva, sa imi spuna si mie cum e.