Eyjafjallajokull

ma aflu la pubul wi-fi din subsolul unui hotel de la o periferie londoneza. pana la un punct totul avea aerul unui cosmar, insa oboseala a ucis pana si ideea de cosmar. nu am mai dormit de 40 de ore. mergeam la ionuka in atlanta, cand a izbucnit Eyjafjallajokull, nume sigurrosian care in conditii normale imi provoaca cele mai alese reverii. o multime de mii de oameni care habar nu au ce sa faca, se pun la o coada serpuitoare care se intinde pe sute de metri, doar ca sa afle ca lucrurile se rezolva la alta coada serpuitoare, pe care o abordeaza cu o incredere crescanda. angajatii impecabil imbracati ai aeroportului incearca sa faca fata galant, impart apa, chipsuri, senviciuri, si pentru cateva minute coada zambeste sau macar nu mai vocifereaza. suntem in a huge terminal, in care cand ne revedem dupa o isprava pe la o coada ne salutam cu bucuria recunoasterii, ca niste buni vecini. fiecare mic obiect recuperat devine o cucerire de exceptie. mi-am recuperat bagajul! am reusit sa dau un telefon! am gasit un adaptor de priza pentru mobilul care se descarca! dupa o asa o victorie simt ca incep chiar sa apartin acestui loc detestat aprioric, in care circulatia upside down (de fapt rightside left sau leftside right) e norma care bruiaza inflexibilitatea unui psihorigid ca mine. iata palma data occidentalului care trebuie sa stie cu precizie ce va face in urmatorii 60-70 de ani: sa nu stie nici macar ce va face maine, pentru ca totul depinde de niste forte vulcanice si de natura razbatatoare poate niciodata pusa la incercare a fiecarui individ. dar mai bine sa schimb eu niste pounds, sunt in toane bune, am messul pe partea dreapta, asa ca universul si-a recapatat ordinea exemplara.