Another day

Asadar nu am mai cautat pajistea. M-a cuprins o toropeala (un switch off cum a denumit Albert starea), care m-a tintuit in camera de hotel, holbandu-ma la o emisiune idioata cu un concurs cu obstacole. In cele din urma, reusesc sa vorbesc cu Albert care ma trezeste oarecum la realitate si decidem sa ne vedem in cursul dupa-amiezii. Iau metroul, incerc sa surprind fotografic suburbia londoneza, cu soarele incalzind obsedanta caramida maro, si pe la 5 ajung la statia London Bridge. Asteptand acolo, ma uitam la oamenii care treceau pe langa mine si cu fiecare minut ma simteam tot mai ametita. Ma copleseau toate impresiile pe care le lasau sutele de trecatori, nici unul la fel, in urma lor.

Dar apare Albert si universul meu se repozitioneaza. Ma duce direct in curtea interioara a unei cladiri de birouri geometric sofisticata si acolo, brusc, toate zgomotele au incetat. Inca imi persista in auz zumzetul de la London Bridge, dar disparea incet. Mi-a aratat gradina. Nu am putut intra, dar a fost de ajuns ca sa ma linistesc si sa pot porni mai departe. Am pornit pe malul Tamisei, unde suvoaie de oameni se revarsau spre noi, alte suvoaie ocupau terasele si pajistile dimprejur. Multimea ma coplesea, din nou, pe partea dreapta se vedea Big Ben, in fata London Eye, in stanga The Globe. Iar eu imi imaginasem ca malul Tamisei e un loc linistit, cu multa verdeata si cativa rataciti. Umblam mult, mie imi e foame, ne luam eu o gogoasa, Albert o inghetata, si continuam. Ne asezam pe o banca, Albert imi povesteste tot felul de lucruri, iar eu numai asta as face: sa-l ascult. Ne continuam totusi drumul, trecem pe partea cu Parlamentul, unde alte obiective turistice ni se infatiseaza. Fac poze, dintr-un instinct turistic pe care mi-l descopar cu uimire. Trecem din nou podul, inapoi, sa ma intorc la metrou, si deja Tate Gallery imi pare un loc familiar, cu aerul lui de abator. Albert e incredibil de abil in a auzi din treacat tot felul de discutii intre oameni. Mi le reda pe larg, le comentam. Cand ajung inapoi la London Bridge, imi dau seama ca Londra nu imi mai e asa antipatica. E intensa si enervanta, insa nu antipatica.

Dar trebuie sa iau metroul inapoi, ca in Romania se face deja ora 11, iar eu trebuie neaparat sa fiu online.