408 - 306

Aici lucurile se succed cu o viteza ametitoare. Ieri stiam ca voi zbura azi, adica sambata. Am decis ca situatia e chiar confortabila; am petrecut doua zile in Londra, intr-o camera de hotel placuta, cu doua mese pe zi, cu acces la internet din pub-ul wireless downstairs, si sambata sunt gata sa plec la Atlanta. Vineri seara, prospat intoarsa din excursia de cateva ore prin Londra, imi anunt victoriosa colegii romani ca maine plec. Imi arunca un zambet cu subinteles. M-au lamurit ca nu pleaca niciun avion de pe Heathrow sambata. Un moment de soc si apoi am incercat sa reevaluez situatia. Nu aveam ce face pe moment, decat sa astept a doua zi dimineata. Mi-am luat o bere si mi-am deschis laptopul. A urmat o seara agreabila, consemnata in postul de ieri.

Dimineata ma trezesc decisa sa astept cu telefonul la ureche oricat trebuie asteptat ca sa imi reprogrameze zborul. Ceea ce am si facut. Ma asteptam, nu stiu de ce, sa imi gaseasca un zbor pe maine, duminica. Ceea ce nu stiam era ca si duminica aeroportul se mentine inchis. Asa ca se poate imagina socul meu cand mi s-a spus ca primul zbor disponibil este miercuri. Miercuri! O sun pe Ionuka, ma suna Darius, vorbesc cu tata, intru pe net cu Linda, trimis sms-uri, iar pana la urma ma impac SI cu ideea asta. Mai mult, sper sa fie miercuri, si nu mai tarziu. Aud tot felul de vesti alarmante, cum ca vulcanul e posibil sa nu se opreasca timp de un an si gandurile mele o iau razna. Ma apuca o panica la gandul ca nu mai ajung la Ionuka, ca ea nu poate traversa oceanul. “Totusi au trecut dor trei zile”, imi spune Ionuka, vocea ratiunii, “sa nu ne gandim in termeni de ani”. Are dreptate. Ma linistesc.

Intre timp, compania noastra British Airways ne anunta ca trebuie sa mergem cu totii la aeroport. Nu inteleg de ce, asa ca nu plec. Am deja bilet pe miercuri, nu vad ce as cauta la aeroport. De asemenea, ne anunta ca nu ne mai asigura cazarea la acest minunat hotel din nordul Londrei. Ma impac si cu gandul asta, deja vorbisem de ieri cu Albert despre posibilitatea asta, si da, pot sa stau la el. Ne sunam, imi explica unde sta, eu ma bucur ca nu trebuie sa schimb linia de metrou Jubilee Line si ca nu sunt lucrari pe traseul pe care il voi face de la Stanmore pana la London Bridge. Stabilim ca il sun cand ajung la London Bridge si vine sa ma ia.

Dar ceva ma retine in atmosfera calda a prietenosului hotel. Mai incep o conversatie pe messenger, mai mananc un fursec, imi mai prepar un nes decofeinizat, mai deschid un blog de care nu ma pot desprinde, mai primesc un telefon, si asa trece timpul. Nu ma grabeam oricum, Albert mi-a spus ca nu are nimic anume de facut azi. In cele din urma decid ca e momentul sa chem un taxi de la receptie, sa ma duca pana la Stanmore Station. Astept in fata la receptie, cand Frederika ma anunta ca acum doua minute au primit un e-mail de la British Airways ca ne mai prelungeste hotelul cu inca o noapte. Atunci de ce au fost oamenii trimisi la aeroport?, o intreb. Do you think I can possibly answer this question? Zambesc intelegator. Asa incat m-am mutat de la 408 la 306. De pe partea dreapta pe partea stanga. Imi propun sa gasesc o pajiste britanica imprejur, sa-mi pun adidasii si sa alerg. Run, do not walk.