orasul se afla tot acolo/casele sunt tot acolo

Blocul in care mi-am petrecut copilaria exista si acum, cred. La fel si blocul bunicilor. La fel si blocul in care am trait pana la 30 de ani. Liceul in care am invatat timp de opt ani e un monument, sunt aproape sigura ca oricine care si-a petrecut acolo patru sau opt ani, zi de zi, nu are cum sa fie apoi un imbecil. Pur si simplu zidurile acelea obliga si formeaza. Nu mai vorbesc de cladirea universitatii, peretii striveau pur si simplu, scarile acelea. La ziar la fel, am lucrat opt ani intr-o cladire careia ii eram recunoscatoare in fiecare zi. Geamul de pe colt, cu vedere la bulevard, cate ceasuri am tot stat si am privit strada. Cladirea teatrului ma copleseste de fiecare data cand intru in ea, fara incetare. Aici cunosc majoritatea cladirilor vechi, unele pe nume, unele pe diversele nume pe care le-au avut in timp (au fost ancora mea).

*

Cand ma doboara sentimentul de nimic nu dureaza, uneori bland alteori taios, imi amintesc de toate aceste cladiri care sunt inca acolo si vor mai fi, da, zidurile au fost bune cu mine.

*din 'vis de toamna' de jon fosse