mi-am petrecut vreo 25 de minute din viata gandindu-ma ca as vrea sa ii iau un interviu lui david lynch si stabilind exact intrebarile pe care i le-as pune. mi-am dat seama ca ar trebui sa dureze minim 3 ore si ca nu am vorbi deloc despre filme.
dupa ce am iesit de la lucru, in fata cladirii, avand pachetul de tigari in mana, unu s-a stropsit la mine ca sa nu fumez langa el ca are alergie. (eu nici macar nu aveam de gand sa fumez acolo). nu m-am lasat intimidata si i-am raspuns logic si ferm. tin minte ca tot foloseam cuvantul 'assume' si ca in dialog s-a ajuns si la 'semantics'. apoi i-am redat discutia unui prieten la barul de langa si m-am trezit spunand 'ce s-ar face oamenii astia pe timp de razboi', dupa care mi-am dat seama ca poate nu ar fi trebuit sa zic asta, nu cadreaza cu societatea in care traim, in fine.
cred ca nimic nu e mai dezgustator pentru omul contemporan din lumea civilizata decat lipsa de masura. gestul sa fie masurat, cuvintele masurate, mancarea masurata, privirea masurata, reactia masurata, vocea masurata. si nu e un lucru rau in sine, insa nu cred ca e fezabil. sau in orice caz duce la o duplicitate la care nici nu vreau sa ma gandesc. mie uneori imi vine sa spun (mai ales sa spun) lucruri nu neaparat masurate si cred ca tuturor le vine din cand in cand, dar se retin, la fel cum ma retin si eu. si uite asa, ne rumegam nemasurarile pe furis, in iPod sau pe forumuri sub protectia anonimatului. de ceva vreme, ma intreb daca nu cumva scriu prea multe posturi pe blog, nemasurat de multe.
daca privim cu minima atentie oamenii din statia de transport in comun, respectiv vaporas, vom observa ca nimeni nu sta pur si simplu. fiecare face cate ceva. ce fac ei? unii studiaza sau muncesc in continuarea programului de lucru, avand in fata fie foi subliniate fie laptop. altii se ocupa cu telefonul sau cu nu stiu cum se cheama aparatul ala pe care te joci jocuri. altii citesc ziare sau carti despre succesul in viata pe diverse planuri. altii asculta muzica in casti. altii mananca sau beau cafea, suc sau apa. eu ma incadrez in penultima categorie si asta in parte din cauza ultimei categorii. mi s-a accentuat sindromul 'nu suport zgomotele facute de oameni cand mananca sau beau'.
ieri mi-a venit spontan si foarte puternic sa imi sterg tot blogul, insa imediat mi s-a parut un gest de drama queen si am renuntat.
imi e foarte dor de prieteni. cred ca reiese.
Saturday, November 10, 2007
'Tigara infinita'
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
6 comments:
Femeie, nu-ţi şterge blogul. Nu mă face să intru pe mesinger!
Referitor la ce ai scris, ţin să te contrazic, for a change. Aici nu e ca acolo. Când m-am întors de la Vaslui cu trenul, eu am citit o jumătate de carte (pe a doua; prima o citisem la "dus"), însă colegele şi colegul de compartiment NU AU FĂCUT NIMIC. Cred că au schimbat două vorbe la Tecuci ("Aici stă mai mult?", "Da, se schimbă locomotiva."), în rest au stat degeaba, ca nişte vite.
So you see, you are always right, but not quite.
Ah, ba da, pe la Buzău bunicuţa şi nepoţica au scos sandvişurile cu salam şi au mâncat în linişte, împuţind compartimentul...
ceea ce imi adevereste teoria arhicunoscuta cum ca totul e relativ. de aici dialogul de la tecuci imi pare absolut incantator. de acolo sunt sigura ca m-as fi gandit la un 'da mai puneti si voi mana pe-o carte'.
you is not 100% me but lovely anyway:) e frumos sa incepi o zi urita cu asa mesaj.
ooo, draga mea, dar stii talentul meu de-a nimeri langa personaje pe care imediat le-as interpreta pentru voi. asadar, la ultimul drum spre bicaz, 2 proaspat absolvente (una masteranda), stand 2 in 1 pe bancheta de langa mine,
una mai infipta, cu accent moldovenesc, care tocmai isi luase televizor, ca nu poate fara, si una mai timida (lucrand la un fel de hiacinta, am dedus), care o invidia putin pe cealalta si incerca sa sugereze ca infipta sa-i gaseasca de lucru la firma ei, ca se castiga mai bine, au vorbit fara incetare 5 ore. m-au distrus. abia ma puteam concentra la citit. deci as fi preferat sa nu faca nimic.
au, cat am scris ! dar stii ca vibrez la toape.
dor !
stefan
au, abia astept dialogul. te pup.
Post a Comment