casele altor oameni

la 30 de ani am descoperit ca imi plac aeroporturile. in aeroport esti cel mai intre. liber de orice responsabilitate, in afara de aceea de a gasi un loc unde poti sa iti intinzi picioarele si eventual sa te intinzi complet. esti intre pentru ca ai inca in tine locul pe care l-ai lasat, si il ai si pe cel spre care te indrepti. in sensul asta, e mai radical decat in gari.

intotdeauna mi-au placut casele altor oameni. instalarea lor. dintr-un motiv pe care abia acum incep sa il inteleg, eu nu m-am putut niciodata instala in casa mea. obiectele mele sunt in cea mai mare masura primite, sau erau mostenite. nu ma vad in postura omului asezat undeva, cu acel aer terifiant de definitiv. imi iau o vaza si un dulapior si le asez undeva, apoi le pot aseza altundeva, dar ele sunt ale mele si ma fixeaza. ma uit la ele si imi spun "eu v-am ales, eu v-am asezat, de ce voi de ce aici" si incep sa nu le mai suport.

una din cele doua propozitii cu care m-a cucerit darius a fost "eu trebuie sa ma misc intre doua puncte A si B". ideal, m-as misca toata viata intre doua puncte A si B. si mai ideal, mi-as imparti ziua intre doua puncte A si B. daca vreti sa imi scurtati simtitor viata, spuneti-mi ca ceva e definitiv. "pleci? definitiv?". ha ha. "draga, ce mai e definitiv in ziua de azi?".

ma gandesc la ceilalti. ma intereseaza cu amanunte (iar prietenii mei imi dau aceste amanunte) ce fac ei intre doua serii de abdomene, de exemplu. cand fac abdomene, stiu ce fac, totul e limpede. dar ce fac intre? se plimba? spala o cana? dau un sms? se gandesc la cineva anume? se gandesc cum sa fie mai eficienti? posibilitatile sunt infinite. ce face un scriitor intre doua carti? ia notite, face copii, calatoreste in china, se uita la filme, pescuieste? ce fac actorii intre doua intrari in scena? (asta stiu :) ).

"trebuie sa imi imaginez ca se termina". daca nu vad punctul B, eu....