Prelungesc (vara)

E pentru prima oara cand tin sa prelungesc vara cat pot. Mi-a intrat in cap ca numai vara traiesc cu adevarat. Azi, 1 octombrie 2006, la cele 27 de grade cate erau la pranz, m-as fi dus la ghioroc sa stau la plaja si sa inot. Nu ma indur sa renunt la sandale. Insist, chiar si seara, sa stam afara, la terasa. Incerc sa sar cumva peste intervalul 7 jumate 8 jumate, ca sa nu imi dau seama ca se intuneca, totusi, devreme. Hainele le intind afara, pe balcon, chiar daca trebuie sa stea acolo doua trei zile ca sa se usuce. Inca nu m-am resemnat ca nu mai merg la strandul din moneasa sa stau la soare si sa intru in apa.

Imi amintesc acum de niste vise pe care le-am tot avut de-a lungul timpului, in care daca mureau oameni dragi, incercam prin orice mijloace, infantile dar poate de aceea foarte incapatzanate, sa le mentin aparenta de inca-in-viata. Ii puneam la masa in posturi care imitau firescul, vorbeam cu ei, ma prefaceam ca imi si raspund. Scuze daca suna macabru, mie mi se pare poetic de-a dreptul.

Toate astea tin de o imensa dorinta a mea de a forta prelungirea unei realitati frumoase, bune si drepte, si de a nu-i accepta sfarsitul.