Acel narator ideal

'Durabila iubire' a lui Ian McEwan se citeste pe nerasuflate. Povestea te prinde si e magistral spusa. Omul de stiinta, cu o slujba de succes ca jurnalist, cu o sotie frumoasa, inteligenta, echilibrata si specialista in Keats, cu un apartament de invidiat in Londra, este martorul unei tragedii in care, moral, se simte implicat. Mai mult, un alt implicat moral, dezvolta o fixatie pentru el, cunoscuta clinic ca sindromul de Clérambault (erotomanie), insotit de delir religios. De aici o suma de situatii...

Insa nu povestea in sine conteaza, ci personajul-narator. Acel narator care observa si numeste lucrurile in toata fibra lor ascunsa, care sesizeaza particulele infinitezimale din relatiile dintre oameni, ironic si cinic, care are acea ingaduinta usor superioara fata de semeni si le detecteaza cu precizie slabiciunile, care debiteaza adevaruri elegant formulate, care intelege tot ce misca. Acel narator ideal care te capteaza, te vrajeste, cu care, fara sa isi dea seama, orice cititor e mandru sa se identifice, printr-un misterios transfer. Il cunoasteti?

Si totusi, Capitolul Unu e de o emotie desavarsita.