A doua zi

De cate ori am ocazia dorm dupa-amiaza. Cunosc teoria aparent valabila, cum ca iti pierzi timpul dormind de dupa-masa. Eu nu cred asta. Dimpotriva. Mi se pare ca dintr-o zi fac doua zile. In general visez cel mai ciudat in somnurile astea de dupa-amiaza. Iar azi cred ca am intrecut masura cu ciudatenia: se facea ca cumpar. Doar atata faceam in vis, cumparam. Mi-a ramas in minte o poseta plina cu farduri si cosmetice, si dilema mea daca sa cumpar poseta sau toate cosmeticele din ea. Cand ma trezesc o fac negresit cu perplexitate. Evident nu stiu ce zi e, ce ora e, de ce trebuie eu sa ma trezesc, chiar cine sunt eu. Impulsul cel mai la indemana e sa adorm la loc, insa vocea lucida imi spune ca si daca adorm la loc la un moment dat tot va trebui sa ma trezesc si va fi exact la fel. Decid asadar sa fac efortul de desprindere si reintegrare. Mi-am dat seama ca desfasor atunci, spontan, un mecanism de reglare a dispozitiei, care consta in crearea unor ipoteze mai mult sau mai putin apropiate de realitate si rezolvarea lor. M-as mai duce la Avignon daca mi s-ar mai oferi prilejul? Raspund ca da. Cand voi emigra sa iau Biblia cu mine sau nu? Aici nu am inca un raspuns ferm, dar inclin spre da. Sa mananc paine prajita cu rosii sau cu castraveti murati? Cu rosii. Sa scriu pe blog acuma sau mai tarziu in noapte? Acuma. Si asa, incetul cu incetul, restabilesc conexiunea cu realitatea, reintru in cea de-a doua zi din zi.