(Cartofi)

Normal ca aveam despre mine impresia ca pot sa mananc orice, ma rog, orice intra in sfera lacto-ovo-vegetarian. Ca nu ma dau inapoi de la exotisme, ca sunt deschisa si emancipata. Ei bine, a fost o iluzie.
Invitata la o cina, am mancat tot ce ni s-a oferit. Patru feluri de mancare, din care cunosteam doar jumatate dintr-unul (cartofi). Am mancat pentru prima oara peste cu sos de busuioc. Supa crema de dovleac. Anghinare. Ravioli cu prune. Mancaruri excelente, rafinate, speciale. Am apreciat. Insa bunul si batranul meu stomac, atat de credincios mie, a dat semne clare ca nu tolereaza experimentele.
Da, mi-a fost rau. Foarte rau. Nu un rau localizat, precis, de la ceva anume. Un rau persistent, difuz. Un rau care m-a tinut treaza pana dupa 5 dimineata. Timp in care, printre altele, mi-am remodelat, realist, Portretul Meu Culinar. Iata-l:

Sunt un om simplu. Gusturile mele sunt banale, mananc mancarurile cu care am fost obisnuita de mica. Nu am curiozitatea sa incerc ceva nou. Cartofi+mazare va ramane probabil pe veci mancarea mea favorita. Nu am pretentia ca bucatele sa fie gatite la perfectie. Daca nu sunt unsuroase, e ok. Nu frisonez la combinatii alambicate. Ma multumesc dimineata cu un senvici cu unt, branza si rosii si pot sa o tin asa mii de dimineti. Nu tin sa variez mancarurile. Dintre fructe prefer oricand merele. Mi-e o greata eterna de anumite chestii, pe care nimeni niciodata nu ma va convinge sa le gust macar – ciorba de burta, shoric, racituri, carnuri in general. Rar imi e pofta de ceva anume, si atunci, cel mai probabil, de o paine bine coapta. Sunt usor de multumit: sa vina cartofii!