Viata e in alta parte?

am avut 15 minute libere si m-am asezat pe o banca langa faleza. era soare, am aprins o tigara, beam cafea. m-am uitat in fata mea. flori de toate culorile, palmieri. pe faleza se plimbau oameni, pe strada pedalau biciclisti toti cu caschetele pe cap. mai incolo putin, malul oceanului, copiii zburdand fericiti. putin mai departe muntii impaduriti, si mai departe muntii inzapeziti. era soare si eu in clipa aceea a trebuit sa admit ca ceea ce vad e perfect. retineti clipa asta: totul e ireprosabil. de ce atunci, in clipa urmatoare mi-a revenit in memorie cu o nostalgie de nedescris dupa-amiza spre seara de la strandul din moneasa, dintre munti, cand nu mai era nimeni acolo, eram numai eu cu z. si cu darius, z. se prostea distractiv in bazin, eu miorlaiam ca e rece apa, darius comenta de pe margine, stiam cu o precizie maxima de ce fiecare face ce face. era placut, ma simteam asa de bine, si totusi credeam ca viata trebuie sa fie in alta parte, in locuri perfecte in care e si ocean si munte biciclistii sunt fericiti copiii sunt fericiti sunt flori si palmieri e soare si totul e ca intr-o vedere in care oricine ar vrea sa fie.