faze

acuma, slava cerului, nu ma mai uit asa de mult la televizor. am trecut si de faza asta, cum am trecut de faza mall (haha, daa), si de faza mancaruri diverse. deci acum deschid rar televizorul, si atunci vesnic gasesc ceva de care sa ma minunez.

am nimerit iar pe canalul multicultural, de data asta la un film romanesc tezist, 'figurantii'. numai ce am auzit vocea ginei patrichi si am stiut ca nu o sa ma pot dezlipi. auzi, dar voi burghezii chiar beti ceai? ce replica, fantastic. totusi m-am mirat ca filmul a fost facut in 1987 si trecuse deja mult timp de la faza cu infierarea regimului burghezo-mosieresc. protagonista filmului era interpretata de mariana buruiana, de care mie imi placea foarte mult, mi-am amintit ca am si vazut-o la bulandra in 'visul' lui ciulei, juca titania. asa incat am cautat despre ea pe net, stiam unele lucruri, ceva gen manastire, si ceva si mai ciudat, ce nu stiu cat e de adevarat, in fine.

cert e ca mi-a staruit in minte vreo jumatate de zi, a doua zi. ma tot gandeam la ea, daca oare mai are talent sau l-a pierdut asa ca actorul din arad devenit revolutionar si apoi super-religios. am vazut ca acum face traduceri la o editura. am gasit un interviu cu ea, pe un blog. daca ce spune acolo asa s-a si intamplat, nu pot decat sa ma minunez cum poate cineva sa se poarte asa de brutal cu cineva fragil. in fine, e un subiect pe care presimt ca o sa ma minunez toata viata.

dupa asta am citit mai mult din blogul acestui om, despre care nu stiu ce sa cred. are ceva de gazetar interbelic, ceea ce e rar in ziua de azi si de asta imi si place. plus, cine mai noteaza undeva oriunde ca a murit wanda sachelarie vladimirescu?

in orice caz, faza cu alergatul tine, 'eu daca nu alerg mor', asa o sa ajung si eu, am alergat pe ploaie - jay jay johanson - si daca o sa patesc ceva o sa aflu inca o data ca nu e bine sa fii obsedat, desi in drumul meu spre Justa Masura cred ca o sa mai patesc multe.

Viata e in alta parte?

am avut 15 minute libere si m-am asezat pe o banca langa faleza. era soare, am aprins o tigara, beam cafea. m-am uitat in fata mea. flori de toate culorile, palmieri. pe faleza se plimbau oameni, pe strada pedalau biciclisti toti cu caschetele pe cap. mai incolo putin, malul oceanului, copiii zburdand fericiti. putin mai departe muntii impaduriti, si mai departe muntii inzapeziti. era soare si eu in clipa aceea a trebuit sa admit ca ceea ce vad e perfect. retineti clipa asta: totul e ireprosabil. de ce atunci, in clipa urmatoare mi-a revenit in memorie cu o nostalgie de nedescris dupa-amiza spre seara de la strandul din moneasa, dintre munti, cand nu mai era nimeni acolo, eram numai eu cu z. si cu darius, z. se prostea distractiv in bazin, eu miorlaiam ca e rece apa, darius comenta de pe margine, stiam cu o precizie maxima de ce fiecare face ce face. era placut, ma simteam asa de bine, si totusi credeam ca viata trebuie sa fie in alta parte, in locuri perfecte in care e si ocean si munte biciclistii sunt fericiti copiii sunt fericiti sunt flori si palmieri e soare si totul e ca intr-o vedere in care oricine ar vrea sa fie.

Go green. Where?

Scriu aceste randuri inspirata de ce vad in jurul meu: ideologia green. Punctual, inspirata de postul The Arrow.

Nimic din tot ce ni se propune pentru a stavili risipa nu poate fi combatut. Da, e mai bine sa speli vasele in lighean si sa le clatesti strict cat e necesar. Da, e mai bine sa faci dus si nu baie, ca sa nu consumi apa. Da, e mai bine sa arunci hartiile in cosul de gunoi cu reciclabile. Da, e mai bine sa stingi toate luminile si eventual sa folosesti becuri care consuma mai putin. Da, e mai bine sa nu poluezi atmosfera cu masini nenecesare si cu sprayuri. Da, e mai bine sa te speli cu sapun natural. Asa spun specialistii si asa simt si eu, spun ‘simt’ pentru ca nu cunosc atata stiinta incat sa explic chimic-fizic-biologic toate aceste lucruri. (Nu pot totusi sa nu suspectez in stil 'teoria conspiratiei' ca exista si o cantitate de profit economic al unor companii, care isi lanseaza acum produsele green pe care daca esti eco-aware trebuie sa le cumperi. Dar sa trecem peste asta).

Ce obiectez eu la acest pseudo-survival camp pe care il propun si, acum stiti, il impun occidentalii este ca vom ajunge sa ne dedicam tot timpul, energia si banii acestei cauze: economisirea resurselor naturale. Vom ajunge sa ne intrebam la ce bun sa mai printam cartile si sa facem atata risipa de hartie, cand si asa le putem citi pe ecranul computerului. La ce bun sa mai montam spectacole de teatru, cand doamne cat curent electric consuma doar o reprezentatie ca sa nu mai punem la socoteala repetitiile. La ce bun sa mai pictam un tablou, uleiurile precis au ceva toxic in ele si cand privim indelung un tablou ne expunem toxicitatii. La ce bun sa mai facem concerte cand ele consuma o cantitate uriasa de curent electric si mai si polueaza fonic. Lista ar putea continua cu asemenea fapte altminteri inutile, plus consumatoare de resurse naturale.

Capcana pe care o vad eu este concentrarea din ce in ce mai exclusiva pe baza piramidei. Sa avem ce manca, sa nu ne fie frig, sa avem un acoperis deasupra capului, sa fim sanatosi. Daca le avem pe toate astea, nu trecem la nivelul urmator, ci facem in asa fel incat sa le aiba si nepotii si stranepotii nostri. Nimic inutil. Nimic nemasurabil in litri de apa economisiti sau kilowati economisiti. Nimic extravagant.


*ca sa elimin orice suspiciune, nimic din ce am spus nu se refera (deocamdata cel putin) la romania. la fel cum nu putem vorbi de capcanele political correctness-ului in romania.

karma police

Totusi o sa fiu in viitor si memoria imi va fi stearsa, stiu exact care memorie, va ramane ceva ca un film pana la un punct fara pretentii de la care iesi nevatamat si de la care iti amintesti numai niste mirosuri, pentru ca pe ele nu le poti sterge, ele iti compun istoria personala, cu care nici nu stii daca ai sau nu ce face.

seconds

uneori ma intreb cum e posibil sa ma umple de atata incantare cand pe strada simt un parfum care imi aduce aminte instantaneu de discotecile din arad de la strand vara, unde nici macar nu mergeam. sau cand parul blond oxigenat al unei femei din fata mea din autobuz, pret de patru statii, raspandeste un miros care ma trimite exact cu 15 (doamne, 15!) ani in urma, in tabara de la tatabanya din ungaria, pentru care mi-a cumparat mama un pulovar finutz in pasteluri si primii blugi negri. oh, sau cand merg pe strada si nu e nici cald nici frig si (da, stiu) e Apusul, iar combinatia aia de lumina si cald-racoare ma face pret de cateva secunde sa uit complet ca ma duc inspre vaporet ca sa ajung acasa la mine in north vancouver, ci ma duc la bunici in vlaicu, pe inserat, nu e duminica, si eu deja ma gandesc cu ce trivialitati isi pierd oamenii timpul desi mi-ar placea sa ma joc cu ceilalti copii. sunt cateva secunde, dar sunt cele mai importante. de ce?

maine ma duc la filmul 'heima', despre sigur rós.

dance with me

m-ar putea tine ocupata cauzele, am inclinatie pentru cauze, dar inca nu mi-am gasit cauza preferata, nu pot sa ma duc la manifestatii pro-tibet, pentru ca nu sunt 100% sigura ca au dreptate, sau as putea sa ma duc la una din manifestatiile legate de vreo boala, dar nu stiu ce boala sa imi aleg, adica ar fi una, dar pentru moment chiar ma deprima foarte tare, m-ar afecta si m-as suspecta de megaipocrizie, ceea de fapt chiar e. ar mai fi manifestatiile de aici din oras despre saracia extrema, care se produc cand e vreun eveniment legat de preconizata olimpiada, cum ar veni ca: aruncati miliarde in olimpiada si mii de oameni stau pe strazi, insa subiectul asta realmente ma devasteaza in asa hal ca nici nu pot sa ma gandesc la el, daramite sa fac activisme.


daca ma gandesc sa ma dedau la cauze, ceea ce am zis deja ca m-ar prinde, ar fi chiar cauze. adica m-as face invatatoare intr-un sat din jud. arad, sa duc copiii cu dacia combi la scoala si sa ii caut de paduchi cu mana mea si sa-i tin la mine acasa daca se imbata careva din familie si da in ei. dar parca vad ca nici cauze din astea nu o sa imbratisez, mai bine fantazez si ma duc la teatru.


deci ce o sa fac in timpul liber o sa fac sport, adidasi am deja de la ionuka si imi iau maine si pantaloni de trening. o sa alerg prin parc cu ipodu in urechi, playlistul dancewithme, sa am antren. am citit ca o ora de sport = un prozac si numai dumnezeu stie cata nevoie am de prozac. asa o sa am si prozac si talie, o sa merg cu capul sus si privire sfidatoare. o sa zic 'sunt bine, foarte bine, dumneavoastra?' cu convingere si poate imi fac iar un breton ferm.

'Occupied Japan'

voiam doar sa spun ca sunt bine, la serviciu e ok, vorbesc mai bine engleza, folosesc si expresii la zi, imi place in north vancouver unde stau, ma linisteste, insa ma oboseste uneori drumul, pot sa ma trezesc si la 9 fara 10 si ajung la timp la lucru, unde ma pot trezi in continuare, in general. as vrea sa discut zeci de lucruri pe zi, in mare tin de 'lumea in care traim' si pe care o descopar, dar si despre intamplari punctuale sau tot felul de anxietati ale mele. zilele astea am fost deprimata, fara motiv precis, sau din motive absolut minore pe care le resimteam in toata hipersensibilitatea mea, luau amploare sau se ramificau in diverse directii, toate triste, dar repet: nimic major.

acum ma duc la '432'* cum i se spune, l-am mai vazut la tiff insa era o sala plina-plina si de la jumatatea filmului nu m-am mai putut concentra ca imi trebuia la wc, scuze, si eram la mijlocul randului, ce ridicol. acum o sa ma pot concentra, ca unde ma duc eu la cinema nu e aproape nimeni. sa vedem. dupa aia mi-am zis sa ma duc la un concert, fie la autechre fie la morcheeba, alex zicea ca la autechre 'sunete sunete sunete' plus ca e cool, dar nu ma duc la nici unul, morcheeba e prea plictisitor, autechre totusi nu vibrez deloc.

am fost azi, ca a trebuit sa scriu nu de alta, la un magazin de antichitati si pretiozitati si fineturi, mi-am dat seama la un moment dat ca era asa de apasator, imi venea sa dau cu vitrinele cu cristaluri de pamant, nu sunt genul 'aristocratic' asta e clar. as tampi sa stau cu mobila din aia in casa. plus niste vagi aduceri-aminte din copilarie, case in care era asa, pe atunci imi placea mai mult. una din ele era chiar cu un etaj mai sus de unde sta darius.

*un film absolut perfect, fiecare secunda