Ai o pata!

1). cum ii spuneam si la ionuka, mie imi lipseste stresul ala din romania, lucratul sub presiune, agitatia aia care nu se mai opreste. e incredibil sa ajungi sa iti lipseasca asa ceva, doamne. si cu petele, ce ziceam, ca asa e in cultura noastra, e inacceptabil sa ai pete pe haine sau hainele rupte, aici nicio problema, si in fond ce e o pata? dar daca 30 de ani auzi 'ai o pata, vezi' sau 'ai grija, ti s-o descusut nu stiu ce' atunci dupa aia nu mai poti trece cu vederea petele, desi in mod normal ele nu inseamna nimic, de ce ar insemna?

unele lucruri aici denota ceva ce la noi nu denota nimic si invers, ceea ce e confuzant.


2). ceea ce imi place inca si o sa imi placa toata viata, ca e adrenalinic, e sa fac lucruri noi, sa ma duc in locuri noi, sa mananc ceva nou, brusc ma trezesc din adormire si ma activez si simt ca traiesc haha, chiar daca nu imi e usor, ma impiedic de mese si mi se prinde de emotie caciula in umbrela si umbrela in fermoar.


3). in orice caz fobia mea de animale a atins ieri o culme alarmanta, si nu fac metafore acuma, ar trebui sa fac ceva, dar ce? chiar m-am speriat.

in aceasta ordine de idei m-am gandit ca pana nu imi vine sa scriu ceva dragut sa nu scriu deloc. da?

(as vrea foarte foarte mult sa scriu despre oameni prieteni si cunoscuti, dar devin paranoica, nu pot sa scriu ca daca citesc, si eu nu pot sa fac asta ca daca pe un prieten il cheama marius eu sa scriu despre el darius)

sia

http://www.myspace.com/siamusic

o stiam de la episodul final din 'six feet under' cu minunata 'breathe me' si, recent am aflat, ea e vocea din 'in the waiting line' - zero 7, de pe soundtrackul de la 'garden state'.

chiar citisem un interviu cu ea intr-un ziar de aici, si apoi un alt articol , in care e incredibil de inocenta si onesta.

si mi-a placut de la bun inceput titlul ultimului ei album.

poate o sa ajung la concertul ei miercuri.
(am fost)

Different

La ziar ma simteam diferita pentru ca eram de la oras in timp ce majoritatea colegilor mei erau de la tara. la bucuresti eram diferita pentru ca eram din ardeal. nu mai spun cum ma simt aici. insa prima oara cand tin minte sa ma fi simtit diferita e cand eram in clasele primare. aveam o pelerina minunata din Germania, alba cu flori rosii, in timp ce toti colegii mei aveau pelerinele alea triste gri cu gri, absolut toti. cand am intrat in clasa au inceput haha fatza de masa si in secunda aia nu mi-am dorit altceva decat sa am si eu pelerina aia oribila ca a lor.

(acum as vrea sa stam pe balcon sa ploua si sa fie soare si sa bem, incet sau deloc, bere)

Anger - I

In mare imi placea munca pe care o faceam. Imi placea ca nu stiam ce e aia sa ai program fix, ai nu ai treaba sa stai locului undeva. Mergeam la actiuni, ma intorceam la redactie, scriam si eram om liber pana la urmatoarea actiune. Unele actiuni nu imi placeau, pentru ca in cel mai bun caz erau vorbe goale in cel mai rau vorbe goale care acopereau interese pe care cu timpul am ajuns sa le cunosc. Insa nu am avut niciodata sentimentul apasator ca muncesc, desi munceam mult si corect. Pe langa asta mai dadeam meditatii, si alea imi placeau cat de cat, mai ales cand aveam rezultate. Pe langa astea uneori mai faceam traduceri, care imi placeau si mai mult, desi erau domenii care nu ma inspirau neaparat. Aveam deci uneori si trei servicii, dar doua in permanenta. Cu toate astea nu ma plangeam, mergeam voioasa la toate, ma mai deprimam ca oamenii nu au scopuri inaltatoare, dar imi trecea repede. Intre timp ieseam la multe cafele cu colegi, cu prieteni, cu tata. Discutam lucruri. Seara mergeam la teatru sau la un concert si ma intalneam cu prietenii si beam bere si analizam situatia. Din cand in cand ma mai indragosteam, intotdeauna gresit, dar am inteles ca asta nu e punctul meu forte. Citeam destul de mult si ascultam muzica. Uneori mergeam la partyuri unde dansam. In fiecare an in ultimii ani am ajuns la cluj la tiff, de doua ori pe an aveam festivaluri de teatru in arad. O data pe an minim ma intalneam cu prietenii din bucuresti. O data pe an venea ionuka din america si atunci era foarte fain. In ultimii ani am fost in franta de doua ori si in olanda o data. Nu aveam bani in general, pentru ca asa e in romania, si asta ma facea sa ma simt prost. Stateam in casa parintilor si imi doream sa am casa mea. Ma deprima situatia politica din romania, insa nu intreprindeam nimic ca sa o schimb, pentru ca credeam ca eu nu pot sa fac nimic ca sa pot sa schimb ceva, cum de altfel cred majoritatea romanilor. Ma mai deprima ca oamenii erau obsedati de bani si ar fi facut orice ca sa aiba bani, fara niciun scrupul. Ma mai deprima rigiditatea societatii traditionale, cu regulile ei carora ori te conformai ori erai exclus, insa eram mai multi exclusi si asta facea situatia mai usoara. Puteam sa imi schimb orasul, sa ma mut adica, dar ma terorizase bucurestiul in facultate si alta idee nu aveam. Jinduiam sa intru in establishmentul cultural romanesc, dar nu am reusit, parte din neincredere in mine, parte din lene. Acuma ma bucur ca nu am facut-o, nu vreau sa mai intru in establishmentul cultural de nicaieri, si stiu de ce spun asta (imi ia libertatea). Lucrurile stateau in felul asta, nici mai bun nici mai rau decat al multor oameni de pe planeta asta. Si totusi eu simteam ca nu e de ajuns, ca mai trebuie sa fie ceva, mai mult mai bun mai frumos.

stroboscop

colcaie nevrozele in jurul meu si daca nu fac ceva (ce??) ma nevrozez si eu si o sa ajung sa imi doresc sa ma duc in india sa caut spiritualitatea sau sa imi strang bani sa ma retrag intr-un sat de pescari dintr-o insula de oriunde.

si nu, nevrozele astea nu au nimic nici artistic nici interesant nici superior in orice fel, sunt nevroze pure, care nu duc nicaieri, decat la nevrozarea altora.

parerea mea e ca asta se intampla pentru ca trebuie sa pretindem tot timpul ca totul e minunat, ca eu ma simt minunat ('how are you?' 'ok' 'just ok??'), ca orasul e cel mai bun din lume, ca provincia e cea mai buna, ca tara mai minunata ca asta nu exista pe lume. zi de zi zi de zi zi de zi cum e posibil si de ce??? eu stiu ca daca zici ca esti cel mai bun ai mai multe sanse sa si devii cel mai bun decat daca nu zici. insa ai sanse si sa devii nevrotic pentru ca e posibil sa nu fii cel mai bun, si oricum nu poti sa fii cel mai bun si minunat nonstop, asta e o aroganta.

in curand nu o sa ne mai zicem nici buna ziua nici nimic, o sa ne zambim neintrerupt si in tot timpul asta internetul o sa explodeze de toate rautatile ce le debitam acolo. si exact asta fac si eu acum !!! m-am nevrozat !!! vreau la disco.

in timp ce nu fumam

un complex de factori m-a determinat ieri sa iau decizia ca azi sa nu fumez deloc. nu intentionam nimic maret, faptul nu avea nicio miza, voiam doar sa vad daca pot sa nu fumez o zi si cum ma simt. am fumat totusi 3 tigari azi. as fi fumat mai multe, dar astea 3 chiar mi-au trebuit :) de unde mi-am dat seama ca pot fuma 3 tigari pe zi in conditii normale. insa nici nu asta a fost interesant, ci ca in timp ce nu fumam ma tot gandeam cum e sa nu fumezi si de ce sa fumezi si tot asa. ca sa fac o legatura am incercat sa imi amintesc cum era cand nu fumam. adica in liceu, ca m-am apucat dupa primul semestru din facultate. ce faceam cand as fi putut fuma? stateam pur si simplu. pentru ca da, asta e problema, nu mai stiu cum e sa stau pur si simplu. plus toate ritualurile de tigara, si nu atat ritualurile mele personale, la care as putea sa renunt, insa ritualurile cu ceilalti, fumand. nu stiu de ce mi-a venit in minte cum eram cu V. la avignon, ritualurile de tigara sunt inseparabile de zilele alea. aici nu am ritualuri de tigara cu nimeni, ceea ce face situatia mai usoara, iar la ale mele personale am zis deja ca as putea sa renunt. de aceea, daca lucrurile continua asa, fara deraieri majore, voi fuma 3 pe zi.

astfel mi-am dat seama ca: stau mult mai mult decat credeam, pentru ca pana acuma nu stateam ci fumam; ce multe lucruri fac de fapt cu o mana si trei degete.

b & w

de fapt imi place aici in oras si nu cred ca l-as schimba numai asa. comentez eu de tabel dar cred ca mie imi convine in tabel, nu ne imbrancim. plus ca e cu totul diferit de tot ce stiam eu despre un oras si oamenii lui asa incat macar am lucrurile separate in cap, nu se confunda. desi uneori mi se face dor de niste iesiri comportamentale, daca s-ar intampla brusc mi-as reveni, putina disciplina. acum mai spun doua lucruri si ma duc acasa, de fapt la film. unu - nu inteleg sistemul de vot american si as vrea ca cineva sa mi-l explice si doi - am de ieri o senzatie oribila, ca si cand as avea piele de peste in gura si ieri chiar am avut putin, astept sa imi treaca, am mai avut o data senzatia asta si a trecut greu. make me laugh.

efectiv nu inteleg

nu stiu ce am as we speak ca imi vine sa rad incontrolablement, nici nu ma pot uita in ochii colegului ca mi-e ca izbucnesc, i-am zis si la oli nu stiu ce se intampla, asa ceva, ca in liceu in timpul orelor. oare mi-e dor de prieteni, sau nu am mai ras de mult, sa ma duc la un comedy show ca altceva nu vad, sau poate daca ma intalnesc cu brazilianul azi imi mai trece, nu stiu. e ceva ciudat mediul asta si continentul asta nordamerican unde nu e mult amuzament no fiesta if you know what i mean, totul e megaserios si eu sunt un om preponderent serios dar nici chiar asa.. aici parca e ori ori, ori esti un megaserios si atunci nu stiu ce faci ori iti bagi picioarele si atunci ti le-ai bagat si asta nu e bine deloc deloc!! ce se intampla stie cineva.