colcaie nevrozele in jurul meu si daca nu fac ceva (ce??) ma nevrozez si eu si o sa ajung sa imi doresc sa ma duc in india sa caut spiritualitatea sau sa imi strang bani sa ma retrag intr-un sat de pescari dintr-o insula de oriunde.
si nu, nevrozele astea nu au nimic nici artistic nici interesant nici superior in orice fel, sunt nevroze pure, care nu duc nicaieri, decat la nevrozarea altora.
parerea mea e ca asta se intampla pentru ca trebuie sa pretindem tot timpul ca totul e minunat, ca eu ma simt minunat ('how are you?' 'ok' 'just ok??'), ca orasul e cel mai bun din lume, ca provincia e cea mai buna, ca tara mai minunata ca asta nu exista pe lume. zi de zi zi de zi zi de zi cum e posibil si de ce??? eu stiu ca daca zici ca esti cel mai bun ai mai multe sanse sa si devii cel mai bun decat daca nu zici. insa ai sanse si sa devii nevrotic pentru ca e posibil sa nu fii cel mai bun, si oricum nu poti sa fii cel mai bun si minunat nonstop, asta e o aroganta.
in curand nu o sa ne mai zicem nici buna ziua nici nimic, o sa ne zambim neintrerupt si in tot timpul asta internetul o sa explodeze de toate rautatile ce le debitam acolo. si exact asta fac si eu acum !!! m-am nevrozat !!! vreau la disco.
Saturday, February 09, 2008
stroboscop
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
25 comments:
Word.
am adormit cu bratara-bilet la mana, desigur.
Haha! Da, ai scris exact despre ce vroiam sa scriu si eu la un moment dat. Totul e minunat aici, Doamne fereste sa zici altfel :). S-ar uita la tine si n-ar intelege ce zici.
fetelor. ce v-a apucat, vi s-a urit cu binele? ;) uite, ca sa stiti, aici e praf si-necaciune. s-a topic zapada noroita si se ridica ce-a ramas sub forma de particule inecacioase. nice?
am mai spus oare cit ma frustreaza procedura de facut comentarii pe blogger? sa sign in and stuff. ma mir ca nu-mi cer si CNP...
o oblie amarita
A, nu, eu clar prefer sa ramin unde sint si n-am avut vreodata vreun dubiu. Doar ca ma amuza sa constat diferentele.
eu nici nu mai stiu ce prefer parca nici aici nici acolo, nicaieri (iar asta e cel mai trist). cat despre particulele inecacioase, nu e ceva placut, dar daca te-ar trezi in puterea noptii mirosul unui sconcs de pe strada parca e mai ok?
imi vine sa imi cer scuze in numele blogger.com dar nu mi-l pot asuma chiar asa :)
ei, lasa, ma descurc... imi place sa fiu "anonymous", suna cospirativ a la umberto eco :)
am citit si post-ul de azi de la thearrow si apoi m-am mai gindit si la al tau si.. cred ca am o teorie, my friends!!
e-asa: astea sunt natiuni de emigranti, corect? si, din ce-am observat la emigrantii amici din australian, mentalul emigrantului are niste particularitati. una din ele e ca devine foarte greu sa negi locul in care te-ai transplantat de buna voie, sa iti negi decizia de a parasi "matca", cu toate complexele de vinovatie atavice pe care le implica gestul (sau sa vorbesc in numele meu: chiar daca nu emigrasem, resimteam vinovatia destul de a fi "parasit" - matca, oamenii, etc. - destul de des)
mai mult: daca ai si vinovatia parasirii pe creier, si nici nu ti-e asa bine cum visai in locul pentru care ai parasit matca, ar insemna sa te negi destul de mult.
fiindca asta e nasol si incomod si innebunitor, minti. minti ca ti-e bine, ca esti all right, ca totul in jur e agreabil. you HAVE to lie or else you're "cancelling" you acts, decisions, will - youself...
cred ca de aici ar putea veni minciuna lui "aici e optim", cind de fapt nu e...
aberez?
oblia mai inviorata
uite ca nu m-am gandit la lucruri in felul asta. vinovatia de a fi parasit. e posibili sa fie asa, desi personal nu m-am simtit constient vinovata decat punctual (family-wise).
deci cultura asta e intemeiata pe o masiva reducere a disonantei cognitive - am parasit, am facut ceva urat, ma simt vinovat, dar am facut-o pentru ca aici e foarte bine, e minunat, nicaieri pe lume nu e mai bine, deci am facut bine ce am facut.
eu una niciodata nu am fost buna la reducerea disonantei cognitive. adica mai simplu spus: sa ma mint.
ma bucur ca te-ai inviorat. parca si eu acuma, ca m-am gandit la lucrurile astea.
Da, cred ca are dreptate Oblia. Daca mai si negi, tre sa te mai lupti si cu faptul ca tre sa justifici gestul plecarii in ciuda faptului ca-ti e nasol, pe linga celelalte lupte :). Dar cred ca e de-a dreptul nesanatos sa zici ca totul e minunat. Nici o tara nu e perfecta, decit poate Suedia si doar pentru suedezi :). Calea de mijloc mi se pare sa recunosti si ce nu-ti convine si ce-ti convine. Important e sa fii in locul in care pentru tine balanta atirna pe pozitiv.
intru totul de acord simona. iar eu as actiona in consecinta, dar daca de trei ori pe zi zic 'ok' si generez mirarea 'just ok', crezi ca dupa aia imi mai vine sa zic 'ok'? adica adevarul. nu. presiunea e prea mare. o sa zic si eu 'great' 'excellent' 'AWESOME'. si asta e numai inceputul!!
foarte interesant. dar e o simpla teorie, de fapt speculatie. nu stim daca chiar asa e. chestiile astea se argumenteaza prin studii sociologice, draci, laci.
altceva vreau sa spun acum: oare nu ne conformam noi prea mult, cind traim in alte parti? in transformarea aia culturala care se produce, oare nu renuntam la prea mult din ce e "al nostru"?
poate ca daca ai zice nu "ok", ci "bad", cind asa te simti, ar face citiva infarct de cit de rude esti, dar cu timpul s-ar obisnui, mai ales daca le-ai explica cit de routine e la tine in tara sa zici "nashpa", cind te simti nashpa, si poate ar indrazni si ei sa zica... eu stiu? sau sunt naiva, iar?
ce vreau sa zic e ce-am zis si mai demult (tot aici): ne schimbam noi, acolo, desigur. dar ii schimbam si pe altii? sau numai noi ne schimbam??...
oblia bushita de oboseala dar indaratnica
Discuţia îmi aduce aminte de un coleg de la FDSC care, când îi răspundeam la întrebarea lui voioasă "Ce mai faci măi bogdane" cu "Bine", urma inevitabilul:
"Bine-bine sau foarte bine?"
La care eu vomam întotdeauna.
mai bogdane ma strofoc de ras aici. nu de alta dar va vad.
oblia, eu nu sunt asa de indaratnica. nu cred ca pot eu sa schimb o cultura (care apropo se identifica drept multiculturala). sper cel putin sa ma mai relaxez, sa nu incerc sa ma 'conformez' cum zici chiar asa, insa granitele sunt greu de trasat. plus ca la inceput nici nu stii ce e intr-adevar o 'chestie de cultura' sau ce e ceva personal care tie ti se prezinta ca fiind o chestie de cultura. un fel de 'asa facem noi aici' nu 'asa fac eu'. poti sa contrazici? si revin la postul pe care l-am scris, intuitiv mai mult, chiar la inceput 'asa e in teatrul suedez'. aici sunt intr-un permanent teatru suedez.
(asta cu 'just ok??' e o chestie culturala, e sigur. nici nu imi pot imagina sa zic 'bad', cred ca ar scoate toti antidepresivele de prin posete :)) )
Da, si eu m-am dat cu capul de toti peretii cind nu intelegeam daca ceva tine de mine sau de cultura din care vin, dar, incet-incet, lucrurile se aseaza la locul lor. Cred ca tre sa iti propui sa te relaxezi inainte de momentul asta, care poate n-o sa vina asa curind. E prea stresant sa te gindesti tot timpul la barierele astea si o sa go bananas in ritmul asta. Cu alte cuvinte, mai da-i in ma-sa :). Treaba lor daca nu inteleg. Pe mine ma distreaza deja de nu se poate cind sint necajita si le si zic; cumva imediat imi trece pentru ca ma termin de ris de reactia lor. Odata-i vezi c-au inghetat, asa. Vorbeam cu o prietena care sta in Toronto si concluzia noastra a fost ca they don't know how to handle emotion, decit eventual pina undeva la genunchiul broastei :).
poate ca o sa pot si eu sa iau mai cu umor toate astea, la un moment dat, sper curand. intotdeauna am avut probleme cu iesitul in evidenta, si e clar ca daca zici asa ceva, ca esti suparat de ex., iesi in evidenta.
imi amintesc acuma ca eu si in ro. aveam oarecare probleme cu codurile de comunicare, insa acolo imi permiteam sa le iau in gluma pentru ca aveam, cum sa zic, reteaua de suport, si oricum erau mult mai putine. de ex. daca mi se cerea mita sau anticipam ca trebuie sa dau, nicicum nu prindeam apropourile. a trebuit sa fac sondaje printre cunoscuti. am dedus ca printre cele mai comune coduri era 'haideti sa rezolvam cumva, oameni suntem'. daca auzeam asta, era semn ca se poate, se incurajeaza. de asemenea, daca eu intentionam sa o fac, ar fi trebuit sa zic asta. nu am avut ocazia sa pun in aplicare, totusi. dar macar stiam codul.
aici trebuie, pentru cele mai banale lucruri, se pare, sa reiau toata invatatura asta de coduri.
ce-mi place sa va urmaresc, simt ca daca as avea curajul 'sa-mi fac actele' as fi mult mai pregatit si documentat. plus ca se va fi deschis si placintaria de pe Davie si va fi devenit deja o afacere infloritoare.
Oare are legatura si cu imaginea succesului, a persoanei care a reusit plecand (cu toata incarcatura din spatele unui astfel de gest)? In cazul asta, mi se pare foarte greu sa accepti, chiar si numai in fata ta, ca locul x nu este neaparat echivalent cu "the Romanian dream/certainty" (a trai cu adevarat bine = a trai oriunde altundeva decat in Romania) si atunci ce-ti ramane de facut...daca repeti de suficient de multe ori ca esti acolo unde ti-e cu adevarat bine, poate ca reusesti sa dai volumul mai incet, in tine, la orice alt fel de parazite de ganduri si sentimente necuviincioase care ar mai putea veni :-)
Eu am vizitat un prieten care a plecat de cateva luni din tara...a fost mereu visul lui...acolo are un job excelent, o casa superba, dar si un soi de stangacie stranie, de mers pe varfuri, pe care incerca zi de zi sa o acopere cu informatii despre PIB, despre civilizatie, despre calitatea vietii, despre viitor si cu afirmatia constanta, constanta, innebunitoare..."nu, nu, nici asta nu gasesti sigur in Ro"...
Pai e de-a dreptul exasperant sa stii ca tre sa reiei chestiile astea de la zero; te face sa te simti complet incompetent :). Faza e ca nu multa lume recunoaste asta nici fata de ea insasi; ori nu e aware ori i se pare ca e un semn ca "n-a reusit", cum zici tu, deci incearca s-o cover up cum poate. Cu informatii despre PIB, de ex. :)
draga :-), cred ca stiu ce zici. cred ca lucrurile se intampla asa nu atat pentru a-ti da motivatii, a 'te acoperi', cat pentru ca esti aici vidat de emotionalitate (sau care e cuvantul), pur si simplu pentru ca aici nu e despre emotie, e despre ratiune. cum zicea si simona, la piciorul broastei. si atunci te molipsesti si tu, pentru ca nu ai de ales.
poate de aceea romanii cand vin acasa, si stiu multi care au facut asa, traiesc un puternic val de emotionalitate, care ii face sa faca lucruri pe care nu numai ca aici nu le-ar face, insa nu le-ar fi facut nici inainte sa plece. dau pe dinafara emotional vorbind. dupa luni sau ani de PIB, viitor, calitatea vietii, rabufnesti.
...am aflat ca in Bhutan, oficial, se masoara Gross National Happiness. :)
a, plus 'nu ai reusit' sau 'oriunde numai nu in romania se traieste bine' sunt mentalitati cu care m-as lupta pana as invinge (am scris despre asta intr-un post), nu de alta dar oamenilor le-ar fi mai bine sa nu isi mai faca vise ca In Alta Parte e binele si astfel sa treaca viata pe langa ei, auleu, ca iar ma infierbant pe tema asta.
K, cred ca iar ai pus virgula sub tz, ca sa zic asa, apropos de cauza rabufnirilor de emotionalitate. Chiar ma gindeam de ce naiba sint mai emotional decit ma stiam vreodata. Credeam ca asta mi se intimpla doar mie. Hm; the side effects of immigration...
Ai dreptate cu emotionalitatea. La mine a functionat altfel cat am fost plecata, dar poate ca nu am fost plecata destul. Eu acolo am facut lucruri pe care nu le-as face niciodata acasa. Am avut un soi de libertate data de anonimatul unui oras imens, de multitudinea de oameni carora nu le pasa nici macar cat sa te judece, de modul in care mi se permitea sa fiu. Fix acum m-a cuprins teama pentru ca, povestind, imi dau seama ce mult mi-a placut :-).
Cat despre infierbantarea ta pe tema cealalta, eu nu ma pot duce decat infierbantata la culcare, pentru ca putine lucruri imi trezesc sentimente mai puternice decat sa vad oameni care traiesc cu certitudinea ca viata se-ntampla in alta parte. Sau ca e programata sa vina altadata, in viitor. Sau ca ar fi venit in trecut dar, cumva, magic, piesele de puzzle au fost gresit amestecate, fie de tine, fie in palmele altcuiva. Eu - in plin proces de spargere a vrajii personale - am inca nevoie sa-mi amintesc uneori ca viata e aici si acum, pe loc :-).
Si daca as stii ca e macar un singur lucru pe care-l pot face in seara asta sa schimb ceva, jur ca as ramane treaza toata noaptea. O sa dorm acum, dar tot nu ma las
:-).
:-) imi place f. mult cum scrii, nu e nimic care sa ma cucereasca mai mult decat onestitatea pura. nu ai blog?
poate ca la tine a functionat fix invers pentru ca (nu stiu, aici banuiesc doar) nu era emigrare, deci ceva definitiv, ci temporar, si oh, cata libertate iti da starea de temporar. uneori imi zic ca sa imi spun ca si ce fac eu acuma e temporar, dar din nu stiu ce motiv nu imi reuseste.
Nu am blog. Dar de scris, scriu mult acolo, inauntru :-)
Post a Comment