Ma grabeam, plina de griji, si deodata a trecut prin fata mea un tren. M-am linistit brusc.
De la 6 ani locuiesc la nici 100 de metri de gara. Bunicul meu a fost sef de gara, bunica mea lucra tot la gara. De fiecare data cand suna prelung o locomotiva, mama ma facea atenta : a murit un ceferist. De cand ma stiu, conduc prieteni la gara sau ii astept la gara. Aud trenurile si asta e zgomotul linistii mele. Cand vad sau aud un tren stiu ca sunt acasa, cu ai mei, stiu ca nimic rau nu mi se poate intampla.
Cred ca de aceea am putut sa plec. Am crescut avand mereu in fata ochilor posibilitatea de a pleca.
Monday, July 09, 2007
a pleca
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
4 comments:
Frumos. De la primul cuvant a inceput gresala: "de la sase ani locuiesc..."..., cand "am locuit" parea a fi varianta corecta gramatical. Dar inteleg nostalgia ta. Si, poate putin, foarte putin, din starea de spirit.
uite, cu ocazia asta am vazut ca ai mai scris la blogul thereisnospoon. ma bucur.
cred ca mai degraba m-ar trezi din somn lipsa trenurilor decat trenurile. stiu ce zici. aici nu le prea aud. trenurile sunt desuete in america.
Buna,
As vrea sa discutam un pic despre blogging. Poti sa imi lasi un mail, la ioana.hreninciuc@mykinda.ro ca sa iti trimit mai multe detalii? Avem un proiect, http://mykinda.ro pentru care mi-ar placea sa colaboram.
Post a Comment