“Nimic nu exista care sa nu atinga ceva”

Jeroen Brouwers nu poate sa vada « altceva » cand vede clar ceva. Ce vede el, la 4 ani, sunt ororile din lagarul japonez de concentrare Tjideng : descompunerea, moartea, foamea, umilinta, cruzimea. Nu poate vedea altceva. (Si totusi, cum le vede, ce vede dincolo de ce se intampla...) De pe atunci stie ca va retine pe veci aceste lucruri asa cum au fost ele, ca nu va invalui in nostalgie rozalie ce s-a intamplat, asa cum fac ceilalti supravietuitori. Tot de atunci stie ca va trai ca sa scrie ce a vazut... Mama lui, impreuna cu care a indurat lagarul, moare. De aici incepe povestea, rememorarea. Sublima, pana la ultima virgula.