pentru un oras pot sa umblu oricat. sunt intr-o constanta euforie, trebuie sa descopar ceva si descopar. in bucuresti ma plimbam ore in sir, ma uitam in casele oamenilor, in vitrine, la afisele de pe stalpi. intotdeauna descopeream ceva. in budapesta m-am plimbat pe ploaie si ceata. in belgrad iar, pe ploaie, o zi intreaga. in amsterdam era cald si ma exaspera monotonia frumusetii orasului. ma plimb singura sau cu maxim inca doi oameni. orasul e puternic. in arad nu imi mai placea sa ma plimb, nu mai aveam ce descoperi, desi uneori mai descopeream si in arad si atunci eram parca si mai bucuroasa. cand obosesc ma opresc la o terasa, beau o cafea, fumez, ma uit la oameni. rar mananc, si daca mananc o fac mergand pe strada. merg pe strada si sunt convinsa ca trebuie sa existe un zeu al orasului, vreau sa il intalnesc, si de fiecare data il intalnesc. nu cred ca voi obosi vreodata sa umblu prin orase. (deja stiu orasul meu de aici, stiu verva unor strazi si monotonia altora, de la distanta stiu care strada duce la plaja, stiu in fiecare secunda care e nordul, estul, vestul, sudul, stiu precis unde mi-ar placea sa locuiesc si unde nu, stiu unde mi-as duce prietenii daca ar veni aici).
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
2 comments:
Poate ne povesteşti şi unde ne-ai duce?
(Ah mi-e dor de tine, mă gândesc în fiecare zi la tine, când fac poze îmi spun "Asta i-ar plăcea lui Cătă" şi uneori o nimeresc şi-ţi place.)
V-as povesti, dar daca va spun ca pe Main Street, sau intre Main si Cambie, sau pe Davie sau pe Robson, sau pe Granville, sau la Naam, sau in Victoria Park, v-ar spune ceva?
(Si da, ai nimerit de cateva ori cu pozele, cred ca stii si la care)
Post a Comment