Ma uitam azi la deschiderea olimpiadei de la vancouver, cimitir al tineretii mele, si mi-am dat seama ca imi sunt chiar simpatici canadienii. Cu seriozitatea lor naiva, incrancenarea si modestia si incertitudinea identitatii si politetea, fetzele lor proaspete de iubitori de natura, si kd lang care e o minunata, hallelujah. Clar, nu e vina lor ca eu am nimerit printre niste beristi care se holbau nonstop la hochei si care pentru nimic in lume n-ar fi scos 10 dolari ca sa mearga la un film cehesc, sau ca am stat un an jumate intr-un birou in care 85% din timp eram numai eu si cainele, sau ca ma enervam subit cand auzeam expresia 'walk the extra mile', sau ca beam singura pe mess cu prietenii in weekend si nu numai, sau ca geamul meu dadea fix spre containerul de gunoi pe langa care hârşâia caruciorul de la supermarket impins de un white trash asumat sau neasumat, sau ca ma infioram numai stiind ca exista downtown eastside, sau ca mergeam la sindrofii unde nu scoteam un cuvant si schimbam carti de vizita pe care nu le-am folosit niciodata, sau ca tineam eu sa ma imbrac in downtown office girl, sau ca mergeam singura si numai singura la filme si la concerte. Nu e vina lor nici ca acum am rau de inaltime, alergie moderata la parfum, diverse si subtile fobii sociale, ametzeli penibile la prima tigara de dimineata sau mahmureli insuportabile. Asa s-a nimerit. Asa a vrut Providenta ca eu sa imi implinesc destinul. Putea sa ma sloboada intre niste artisti cool si eco (deja sunt sinonime), cu simt civic si lecturi stangiste. Sau intre niste corporatisti care in timpul liber salveaza specii de pesti pe cale de disparitie si merg regulat la cursuri de yoga. Sau printre niste batrani miserupisti care inca fumeaza si iti povestesc despre primele lor doua valize de emigranti. Sau printre chinezi solidari (slabe sanse, dar oricum). Ideea e ca puteam nimeri oricum si atunci destinul meu era cu totul altul si in seara asta de ajun de Sfantul Valentin poate va scriam dintr-un loft din yaletown, inconjurata de yuppies sau guppies (the gay yuppies, va rog), servind simandicos un wine and cheese. Dar nu s-a intamplat asa, s-a intamplat altfel. Nu mai plictisesc pe nimeni, nici macar pe mine, cu incercari scremute de a intelege de ce s-a intamplat asa. S-a intamplat asa si gata. Asta avem cu asta defilam, cum ar veni.
Saturday, February 13, 2010
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
8 comments:
da, lucrurile stau cum stau, degeaba le pozam din diferite unghiuri.
[eu pot sa-ti fac o declaratie de dragoste cu ocazia sarbatorii, totusi. iti iubesc capul.
>:D<]
incertitudinea identitatii, interesanta discutie.
poate totusi nu e vorba de 100% nimereala ci si un fel de alegere (sau alegere sa nu schimbi mediul?) Sau poate orice ai fi ales, oricare din grupurile astea, la fel te-ai fi simtit. si ai fi acum in acelasi loc in ajun de sfantul valentin.
@did. iar capul meu iti intoarce declaratia.
@alexedi. pai nu am discutat? cum nu stiu ei prea bine, dragii de ei, cine sunt?
@ionuka. sigur ca nu e 100% nimereala, insa un 85% tot e. (vad ca am ceva cu 85%). mai ales Prima Nimereala. ca la inceput e greu sa alegi. iei ce ti se ofera. apoi da, se mai poate vorbi de alegere. totusi, nu cred ca m-as fi simtit la fel in orice grup as fi nimerit. stiu ca exista constanta - 'alergie' la emigrare -dar ea poate putea fi modulata prin influente altele decat le-am avut eu acolo. dar asa a fost sa fie. valentele verbului 'a fi' in romana.
@stingo. mi-e dor de tine, scumpy.
Mie imi place mult cum s-a schimbat discursul tau in legatura cu experienta asta. Parca mergi cu pasi foarte repezi catre a o integra si a o asterne, asa, ca pe o fata de masa alba si curata, cu un model curios, ce-i drept. Ai multe altele in dulap, fiecare cu modelul si textura lor :-)
Plus ca parca nu mai vad nici furie, nici tristete in cuvintele tale sau, daca sunt, sunt mai asezate, mult mai asezate!
Ma bucur de ce-mi spui. Asa simt si eu. Insa pasii nu mi se par foarte repezi. Dimpotriva, e un proces lung si lent (pentru gustul meu).
Parerea mea e ca ar trebui sa le mai dai o sansa canadienilor... N-ai nimic de pierdut, decat de castigat...Blaga spunea: "A scapa cu invatatura dintr-un necaz e mai folositor decat absenta necazului insusi." Poate ca e timpul sa schimbi fata de masa, cum spunea cineva mai devreme :-)
Swedenborg sustine ca Dumnezeu a dat omului liberul arbitru, "teribilul privilegiu de a se condamna el însuşi la iad sau de a merita cerul".
"Sliding Doors" e un film ilustrativ pentru comentariul Ionukai.
Eu le dau sanse, dar de la distanta.
O sa ma uit la Sliding Doors.
Post a Comment