11 iunie

Cu un an in urma ma aflam la aeroport impreuna cu prietenii mei si familia mea, pe care ii vedeam ca prin ceata. Nu intelegeam de ce trebuie sa se intample ce se intampla. Am avut revelatia atunci ca viata mea era la fel ca oricare alta viata si sa sper la altceva nu avea niciun temei, mai ales ca nu aveam ceva anume la ce spera si nici o idee prea clara cum ar putea macar arata o alta viata mai buna. Nu sunt omul care sa faca crize, de fapt care sa isi exteriorizeze crizele. M-am dus ca teleghidata prin aeroport, la fel am urcat in avion, la fel am schimbat aeroporturile. Am plans, fara rusine, jumatate din drum. Eram imbracata in negru si nu faceam niciun efort sa imi ascund doliul. Nu puteam privi in fata pentru ca nu aveam la ce. Priveam doar in urma, la o lume pe care am lasat-o si pe care stiam ca nu o sa o gasesc exact la fel, ca nici eu nu voi mai fi exact la fel.

Acum il astept pe tata. A venit Ionuka la mine si am facut seawall-ul. Am vazut multe multe filme la festivalul international de film. Mi-am dat seama ca avem foarte multe in comun cu poporul chinez. Am urmarit politica internationala ceea ce nu facusem deloc inainte. M-am ingrasat. M-am deprimat. Am slabit. Alerg. Am fost in Romania si mi s-a deschis inima si stiu acum ca ea asa trebuie sa fie, deschisa. Mi-am dat seama ca prietenii mei pot sa ma intrebe orice, altcineva nu, sa pastram distanta. Stiu cine sunt prietenii mei. Stau opt ore in acelasi loc si acum stiu ca eu vreau sa lucrez si 14 ore dar in locuri diferite. Se poate trai si fara teatru, dar prefer cu. Se poate trai si fara prieteni, dar asta cu siguranta nu pentru mult timp. Mi-am montat singura patul pana in faza 12 din 17. Am completat formulare. Nu mai inteleg cum ma puteam smiorcai 'da eu nu poooot' de la orice fleac. Mi-am dat seama ca prefer un stil mai direct de comunicare, nu cum e aici. Am trait anxietati de tot felul pe care am incercat sa le linistesc cum am putut, pentru ca sunt de prost-gust. In continuare ma gandesc ce vreau sa fac, sa si pot si sa imi si placa. Ma lupt cu limba engleza la fel ca in prima zi, aproape nimic nu s-a schimbat. E ingrozitor de greu pentru cineva care nu numai si-a castigat traiul din cuvinte care formeaza texte, dar avea si un orgoliu al stapanirii limbii la marea nuanta. In cele din urma, dupa ce socul cultural a trecut, relativizez. 'Asa e aici, in alta parte e altfel'. Dincolo de politetea ca norma, am inceput sa intrevad oamenii asa cum sunt ei, oriunde si oricand, mai buni mai rai. Nu stiu cat o sa mai stau aici. Dar nu imi e jena sa plec, mi-a trecut gandirea stereotipa romaneasca invechita 'in america e bine'. Visez sa am casa aceea intre sebis si moneasa. Stiu de acum ca o sa fiu recunoscatoare pentru fiecare bere cu prietenii mei. Vad lucrurile mai clar, pe zi ce trece.