open letter

Christophe,
Gonzales Tores is one of my favourite artists. Very very very sensitive, dramatic and discrete. I have a long story with this passion. Like you with Egon. We have beautiful friends :)
I am still in Arad. It is so cold here. Miki is ironing a golden blouse, I am watching a stupid show on tv, and Katalina is playing with a pillow. Marius (makemered) is having a party at home. How great if you were here. We would all laugh.
Tomorrow we are leaving for Bucharest. Long trip. There we meet other friends like Bogdan, Stefan, Alex.We go to each other' s houses, eat, drink and laugh. On 31 december we go to Kristal to a party.
I would like to know where you are, what you are wearing, what you are watching, where you are sleeping, what you are eating (if you are eating:), what color are your walls, what socks you are wearing.

Yours, Marian

I am very very happy so please hurt me

cate idei, cate mancaruri, cate exaltari, cate plecari, cate sfasieri, cate revelatii, cate cadouri, cate starfish, cata caldura, cate prajituri, cate pahare cu picior, cate fericiri, cate linisti..,
va urma

Linu-i lin

Normal ca si aceste sarbatori le-am pregatit in ultimul moment. Mi-am propus sa le iau din timp, civilizat, organizat, insa nu a fost chip. (Si nici ca imi pare rau pentru ca in loc sa bifez liste zi de zi, am trait intensitati in fata carora orice plasa de cumparaturi sau cutie de cadouri devin inutile).
Insa am facut progrese in aceasta goana de ultimul moment. Atata exercitiu in a face lucrurile pe ultima suta da roade, se pare. Am fost nu doar eficienta ci si de un calm incredibil. M-am concentrat perfect, ca pentru situatiile de criza. Cand imi seca energia ma opream pur si simplu si fumam o tigara si intram intr-o stare orientala, cand simteam ca ma cuprinde o furie pe toata lumea care imi statea in cale ma gandeam ca sunt cu ionuka si toate lucrurile astea decurg cu bucurie. Si atat de puternica imi era aura de calm, incat a instaurat acelasi calm in toata Billa. Pe cuvant. Acum cadourile sunt impachetate cu funda aurie, prajiturile stau cuminti in camara (shpaitz / hihii), bucatele sunt randuite in frigider, aranjamentul care tine loc de brad e la locul lui, sa vina colindatorii !!

Vous cherchez encore..

"si maine vom citi impreuna ce ai scris"

"si maine vom citi impreuna ce ai scris", mi-a zis Phillippe.

Lovely Moby

Aflu din pagina 'Oameni' a unui ziar local ca Moby a fost nevoit sa isi inchida restaurantul vegetarian pentru ca pretul unui meniu era mai scazut decat pretul ingredientelor. Spune Moby: 'Am creat mancaruri exclusiv vegetariene cu ingrediente din import. Toti clientii au fost incantati. Insa dupa un timp am realizat ca pierdeam cate doi dolari pentru fiecare comanda'.
M-am topit.

Dragii mei Ionuka, Roy si k.d.,

Mi-ati starnit nesfarsite nostalgii, de aseara ma scald in ele cu o voluptate nemaipomenita. Si va spun: sunt asa niste nostalgii dulci, trandafirii, rozalii, calde, aromate, blande, catifelate, de cand eram la Bucuresti la cofetaria aia comunista unde am facut topul prajiturilor si s-a produs o rasturnare de ierarhie, de la Cluj la Roata si ateptand in curte la Roata imediat dupa ploaie, la TIFF cu Ionuka si cu Cristi de dimineata pana seara, zilele cu Linda si momentul cand deodata pe alee la Moneasa eu am zis 'Concurs' si am inceput sa fugim amandoua si normal ca ea a castigat, de la Semlac din curtea scolii, in acea indescriptibil de minunata lumina de seara de vara cu americanii care ne-au preparat jelly shot, din curte de la Joy’s la Underground cu toti prietenii si cu Ionuka seara de seara dupa trei sau patru spectacole, de la Timisoara la 'Krum' (Krumishor), apoi cu Marian la Timisoara in Piata Unirii unde am stat cu orele si am facut poze si nu mai aveam aer de ris, la Vidra intre munti de unde cand am coborat parca eram de pe alta lume, si nici nu stiu cand as putea sa pun punct

Re:

L-am revazut pe Edmond. Omul care stie ce nu mai vrea, dar nu stie inca ce vrea. Afla in chinuri. Vrea sa scape de frica si intrece masura, ajunge sa starneasca el frica. Se trezeste in salturi, se vrea demn si cade in ridicol. Are o inocenta induiosatoare dar cumva nepotrivita. Se descopera tarziu, prin gesturi impetuoase, cu consecinte grave. Isi gaseste linistea in conditiile cele mai improbabile, cu omul cel mai improbabil.

Le-am revazut pe Gilmore Girls, cu replicile lor witty, cu lucrurile care nu sunt lasate la voia intamplarii in oraselul in care oamenii se cunosc intre ei, in care se stie cine ce hram poarta. Mi-am dat seama de ce ma uit la Gilmore Girls; e o varianta de cetate ideala.

L-am reascultat pe Philip Glass (il ascult si acuma), pe care prima oara l-am auzit de la Stingo. La nesfarsit, tema din filmul Yes, multumesc Waver.

L-am revazut pe Corneliu Porumboiu, cu alaiul lui de personaje din A fost sau n-a fost. Da, Piscoci, Jderescu, Manescu, chinezul de la magazin, cameramanul din studioul local, copilul care si-a stricat instrumentul, copilul care danseaza o combinatie de latino cu muzica usoara cu manele.

L-am recitit pe Povestas, am rerasdiscutat chestiunile orasului si tarii si poporului, am revizitat clubul presei acum un loc somptuos, am retrait in memorie, pana la lacrimi, niste cuvinte care mi-au fost spuse, am redescoperit savoarea minunatului fruct care este portocala (nu stiu de ce, dar numai iarna imi da prin cap sa mananc portocale), m-am reindragostit de Antony (and the Johnsons), mi-am revizuit modelul ideal al blugilor, mi-am reanalizat cauzele apatiilor si mi-am reconstruit strategiile de combatere, am rememorat iarna cu revelionul 'distractia interzisa' .

'Cel puţin asta-i ce-am aflat eu'

As vrea sa povestesc eu depsre 'Povestasul' lui Mario Vargas Llosa, insa imi dau seama ca el e de neintrecut.
Asa isi incepe el povestea, prima poveste, despre machiguenga, un popor din jungla amazoniana pe care, pana la sfarsitul cartii, il iubesti ca pe un frate bun si trist:

"Pe urmă, oamenii pământului au început să meargă drept spre soarele care cădea. Înainte, şi ei stăteau liniştiţi. Soarele, ochiul lor din cer, era nemişcat. Treaz, mereu deschis, privindu-ne, încălzea lumea. Lumina lui, deşi puternică, Tasurinchi putea s-o suporte. Nu existau rele, nu exista vânt, nu exista ploaie. Femeile năşteau prunci curaţi. Dacă Tasurinchi avea chef să mănânce, îşi băga mâna în apa râului şi scotea un biban zbătându-se; sau, trăgând cu săgeata fără să ochească, făcea câţiva paşi prin pădure şi curând dădea de o curcă, o potârniche sau o altă pasăre străpunsă. Niciodată n-a lipsit mâncarea. Nu erau războaie. Râurile erau pline de peşte, iar pădurile de animale. Los mashcos nu existau. Oamenii pământului erau puternici, înţelepţi, senini şi uniţi. Erau paşnici şi nu se mâniau. Asta era înainte.
Cei care plecau se întorceau, intrând în sufletul celor mai buni. Aşa, nimeni nu murea niciodată. „E rândul meu să plec”, spunea Tasurinchi. Cobora pe malul râului şi îşi făcea patul din frunze şi crengi uscate şi un acoperiş de ungurabi. Ridica de jur împrejur o palisadă din bambus ascuţit la capăt, pentru ca el ronsoco, când prăda pe mal, să nu-i mănânce cadavrul. Se culca, pleca şi, în scurt timp, se întorcea, adăpostindu-se în cel care vânase cel mai mult, luptase mai bine şi respectase datinile. Oamenii pământului trăiau loalaltă. În pace. Moartea nu era moarte. Însemna să pleci şi să te întorci. În loc să-i slăbească, îi întărea, adăugându-le celor rămaşi înţelepciunea şi puterea celor plecaţi. „Suntem şi vom fi, spunea Tasurinchi. Se zice că n-o să murim. Cei care pleacă s-au întors. Sunt aici. Ei suntem noi”.
Atunci de ce, dacă erau curaţi, au început să umble oamenii pământului? Pentru că, într-o bună zi, soarele a început să cadă. Ca să nu mai cadă, ca să-l ajute să se ridice. Aşa zice Tasurinchi.
Cel puţin asta-i ce-am aflat eu".

Nu cred sa fi citit demult ceva mai minunat.

Azi

Azi a fost atat de cald incat la un moment dat am ales sa merg pe la umbra.

Azi nu am mancat nimic de la 12 a.m. la 12 p.m.

Azi a murit doctorul care mi-a facut prima operatie din viata mea.

Azi am sunat personalitati ale orasului sa-i intreb ce ureaza ziarului la numarul aniversar 5000.

Azi m-am gandit mult la Povestasul lui Llosa.

Azi m-a sunat Ionuka si m-am bucurat tare mult.

Azi am baut o cafea cu Moni si am fost foarte senina.

Azi m-am intalnit cu o doamna care mi-a spus ca arat ca un copil si ca am o lumina in privire.

Azi mi-a imprumutat Estela cd/ul Farinelli si o sa il ascult chiar acum.

Azi am realizat ca sunt oameni pe pamant care nu stiu ce am indurat noi pe vremea lui ceausescu.

Azi am avut un chef nebun sa vorbesc franceza.

Spiralling

As putea sa stau intr-o casa pe un deal si sa fac agricultura si seara sa citesc si sa nu am televizor si sa nu vorbesc cu oamenii zile in sir. As putea sa traiesc intr-o metropola si sa lucrez intr-o televiziune si sa nu ratez nici concert si un nici vernisaj si sa am agenda plina de numere de telefon. As putea sa traiesc si sa mor singura. As putea sa am trei copii si sa imi rasfrang toata fiinta asupra lor. As putea sa tac luni de zile. As putea vorbi de dimineata pana seara. As putea sa beau si sa fumez si sa ma culc la 5 in fiecare noapte si sa ma trezesc dupa pranz. As putea sa mananc numai legume nefierte si sa beau suc de fructe si sa ma trezesc dis de dimineata si sa alerg in fiecare zi. As putea sa mor la 32 de ani. As putea sa mor la 89 de ani. As putea sa stau langa un om in pragul mortii, as putea sa lesin numai la gandul ca un om, orice om, moare. As putea sa stau o saptamana nemiscata, as putea sa umblu pana la epuizare. As putea sa mananc pana nu mai am aer si sa cantaresc peste 100 de kg. As putea sa ma hranesc numai cu o portocala si trei cartofi pe zi si sa nu depasesc 50 kg. As putea sa fiu actrita de film (ei bine da). As putea sa fiu bibliotecara. As putea sa fiu credincioasa unui singur om o viata, as putea sa nu fiu credincioasa absolut nimanui, as putea sa fiu credincioasa mai multor oameni. As putea trai in camera asta a mea, as putea trai numai in hoteluri.

I still have all these choices. I am spiralling.