Saturday, December 09, 2006

'Cel puţin asta-i ce-am aflat eu'

As vrea sa povestesc eu depsre 'Povestasul' lui Mario Vargas Llosa, insa imi dau seama ca el e de neintrecut.
Asa isi incepe el povestea, prima poveste, despre machiguenga, un popor din jungla amazoniana pe care, pana la sfarsitul cartii, il iubesti ca pe un frate bun si trist:

"Pe urmă, oamenii pământului au început să meargă drept spre soarele care cădea. Înainte, şi ei stăteau liniştiţi. Soarele, ochiul lor din cer, era nemişcat. Treaz, mereu deschis, privindu-ne, încălzea lumea. Lumina lui, deşi puternică, Tasurinchi putea s-o suporte. Nu existau rele, nu exista vânt, nu exista ploaie. Femeile năşteau prunci curaţi. Dacă Tasurinchi avea chef să mănânce, îşi băga mâna în apa râului şi scotea un biban zbătându-se; sau, trăgând cu săgeata fără să ochească, făcea câţiva paşi prin pădure şi curând dădea de o curcă, o potârniche sau o altă pasăre străpunsă. Niciodată n-a lipsit mâncarea. Nu erau războaie. Râurile erau pline de peşte, iar pădurile de animale. Los mashcos nu existau. Oamenii pământului erau puternici, înţelepţi, senini şi uniţi. Erau paşnici şi nu se mâniau. Asta era înainte.
Cei care plecau se întorceau, intrând în sufletul celor mai buni. Aşa, nimeni nu murea niciodată. „E rândul meu să plec”, spunea Tasurinchi. Cobora pe malul râului şi îşi făcea patul din frunze şi crengi uscate şi un acoperiş de ungurabi. Ridica de jur împrejur o palisadă din bambus ascuţit la capăt, pentru ca el ronsoco, când prăda pe mal, să nu-i mănânce cadavrul. Se culca, pleca şi, în scurt timp, se întorcea, adăpostindu-se în cel care vânase cel mai mult, luptase mai bine şi respectase datinile. Oamenii pământului trăiau loalaltă. În pace. Moartea nu era moarte. Însemna să pleci şi să te întorci. În loc să-i slăbească, îi întărea, adăugându-le celor rămaşi înţelepciunea şi puterea celor plecaţi. „Suntem şi vom fi, spunea Tasurinchi. Se zice că n-o să murim. Cei care pleacă s-au întors. Sunt aici. Ei suntem noi”.
Atunci de ce, dacă erau curaţi, au început să umble oamenii pământului? Pentru că, într-o bună zi, soarele a început să cadă. Ca să nu mai cadă, ca să-l ajute să se ridice. Aşa zice Tasurinchi.
Cel puţin asta-i ce-am aflat eu".

Nu cred sa fi citit demult ceva mai minunat.

4 comments:

ionuka said...

vai, ce-as citi cartea asta in romana! mi se pare ca nu s-ar potrivi in engleza.

cuvantul "povestasul" e un pic... pe lista "tetiera, pubela".

te pup pui pic mic

K_T said...

este, insa asa de usor treci peste el... o sa fac cumva sa ai cartea in romana.

stepan_corina said...

pleaca robi pe 8 ianuarie in Patagonia , cu patrick f.
se intalnesc la buenos aires,asa ca poate ajunge cartea la ionuka prin 23-30 ianuarie,prin patrick

K_T said...

corina, corina, ce interventie, la tzanc! deci ne intalnim. am stabilit oareshce cu zoriti.

patagonia ??!!