'Tu imi ordonezi gandurile'

'Tu imi ordonezi gandurile', i-am spus intr-o noapte plictisitoare din micul oras. Normal ca eu imi ordonam gandurile, dar imi crea o atmosfera in care puteam sa mi le ordonez. Acum am deprins placerea de a tacea. Tot zumzetul din jur, la care mai adaug si eu zumzetul meu, si toata chestia asta ma impiedica sa vad lucrurile corect. Cum stau eu si tac, imi urmaresc gandurile. Cum o iau ele pe poteci inutile si eu incerc sa le readuc unde trebuie, asta daca stiu unde trebuie; daca nu, ma straduiesc sa aflu. Sau alta data se tot repeta, ca niste staccato-uri sâcâitoare. Se intampla adesea si sa dispara total si locul lor sa fie luat de o pâclă densa de emotii informe, si atunci iar ma opresc si incerc sa intru acolo si sa le dau nume. Descopar cu uimire si cu multa bucurie ca se poate da nume la orice. E mult de cautat si ca orice inceput e greu. Dar pana la urma se ajunge la claritate. Iar claritatea e minunata.