Todo

Ma grabesc sa ajung la timp desi nu ma pot abtine sa nu mai decojesc un strat de piele, ca urmare a nesabuintei mele de martea trecuta. Imi pun rapid echipamentul de alergare ('firul rosu' care a legat tari, continente). Inainte sa plec, imi inghesui in palma doua fursecuri ramase de la vizita de ieri. Ies si cand sa inchid usa imi pun intrebarea daca eu alerg pentru placerea pura de a alerga sau alerg 'sanogen', in scopul pomparii de serotonina. Asta imi aminteste de F. Mi se face un dor mortal de el, cu precadere de F. ca partener inteligent de discutie. Pana dau coltul blocului am si mancat fursecurile si acum trebuie, nu-i asa, sa fumez. Copacii sunt infrunziti, mirosurile naturii magnifice, cainii cauta la gunoi, cata tihna. Trec pe sub pod si o iau pe aleile dintre blocuri. Este exact drumul meu spre scoala, clasele primare. De la primul bloc, se aud din sufragerii stirile. Imi dau seama cu o oarecare tristete, resemnata as zice, ca asta e rutina vieii, care lui A. Schmemann i se pare un lucru inaltator, si de care eu cel mai probabil nu o sa am parte, am simtit de pe la 18 ani ca viata mea nu se va instala confortabil pe fagasurile traditionale. Dar m-am obisnuit deja. Acum ca am mancat, am fumat, am concluzionat, vreau sa ascult muzica. Scot iPodul din buzunar si imi ia vreo 2 minute bune sa descalcesc firele de la casti. Imi amintesc invariabil de Oli, care cand am facut enervata acelasi gest, a creat spontan o reclama tipic americana cu 'te-ai saturat sa iti petreci ore din viata descalcind firele?'. Aleg Manu Chao pentru azi; degeaba, este una din cele mai bune muzici de alergat pe. Trec pe langa zona de joaca, unde oferta s-a imbunatatit considerabil de pe vremea mea. Mai trec si pe langa niste blocuri, in care visam sa locuiesc ca sa fac 1 minut pana la scoala si sa ma pot trezi la 8 fara 20. In jurul blocului, gradini urbane, spre care tind nordamericanii progresisti. Deja sunt aproape de scoala mea, care a devenit galben-lamai. O ocolesc, ajung la drumul dintre scoala mea si scoala mamei, pe care l-am facut zi de zi 4 ani. Totul este atat de familiar, inclusiv pisicile de pe aleea de langa un bloc lung, care sunt acolo de cand lumea si pamantul. Ocolesc cu greu o balta, dar nu ma deranjeaza. Cum ii spuneam ieri lui Darius, 'in romania e palpitant'. Ajung si la scoala mamei, trece pe langa mine o tipa imbracata minimalist-cochet, cu o fusta neagra stramta deasupra genunchiului, camasa alba dichisita si un sacou gri. Ma intreb care o fi viata ei, nu reusesc sa imi dau seama. Traversez, mai merg un pic pe strada poet Ioan Alexandru, pana la blocul de pe mal, unde statea Dmitri, proful de conversatie engleza din liceu, un tip sexi dupa care erau innebunite toate fetele. Cum am ajuns la el la un chef? Acasa! In orice caz trebuie sa ma fi simtit cu o mie de leghe peste toti muritorii de rand. Vine Alin si o pornim. "Qu'est-ce que tu veux de moi? Ché cosa vuoi di più? TODO (in surdina)".