Emily in love

Baiatul imbracat in negru care alerga ca o gazela (jur) si zambea larg. Joy.

I felt so attracted to you and so protected by you. I didn't care about the rest. attraction + protection = L. Or at least used to :)

Cand urcau mexicani in autobuz stiam. Tot aerul se umplea de mirosul mult prea puternic de parfum. Imi aminteam imediat, cu duiosie, de cocalarii nostri.

"Linda, dar cum merg impreuna vinul si sportul?"
"O, dar nu merg separat!".

Pe strada fosta Lenin, una din preferatele mele, intrezarirea unui interior mi-a starnit imaginatia. Peace, style, so much light and white, a few childish-pretty things, rather tiny.

Todo

Ma grabesc sa ajung la timp desi nu ma pot abtine sa nu mai decojesc un strat de piele, ca urmare a nesabuintei mele de martea trecuta. Imi pun rapid echipamentul de alergare ('firul rosu' care a legat tari, continente). Inainte sa plec, imi inghesui in palma doua fursecuri ramase de la vizita de ieri. Ies si cand sa inchid usa imi pun intrebarea daca eu alerg pentru placerea pura de a alerga sau alerg 'sanogen', in scopul pomparii de serotonina. Asta imi aminteste de F. Mi se face un dor mortal de el, cu precadere de F. ca partener inteligent de discutie. Pana dau coltul blocului am si mancat fursecurile si acum trebuie, nu-i asa, sa fumez. Copacii sunt infrunziti, mirosurile naturii magnifice, cainii cauta la gunoi, cata tihna. Trec pe sub pod si o iau pe aleile dintre blocuri. Este exact drumul meu spre scoala, clasele primare. De la primul bloc, se aud din sufragerii stirile. Imi dau seama cu o oarecare tristete, resemnata as zice, ca asta e rutina vieii, care lui A. Schmemann i se pare un lucru inaltator, si de care eu cel mai probabil nu o sa am parte, am simtit de pe la 18 ani ca viata mea nu se va instala confortabil pe fagasurile traditionale. Dar m-am obisnuit deja. Acum ca am mancat, am fumat, am concluzionat, vreau sa ascult muzica. Scot iPodul din buzunar si imi ia vreo 2 minute bune sa descalcesc firele de la casti. Imi amintesc invariabil de Oli, care cand am facut enervata acelasi gest, a creat spontan o reclama tipic americana cu 'te-ai saturat sa iti petreci ore din viata descalcind firele?'. Aleg Manu Chao pentru azi; degeaba, este una din cele mai bune muzici de alergat pe. Trec pe langa zona de joaca, unde oferta s-a imbunatatit considerabil de pe vremea mea. Mai trec si pe langa niste blocuri, in care visam sa locuiesc ca sa fac 1 minut pana la scoala si sa ma pot trezi la 8 fara 20. In jurul blocului, gradini urbane, spre care tind nordamericanii progresisti. Deja sunt aproape de scoala mea, care a devenit galben-lamai. O ocolesc, ajung la drumul dintre scoala mea si scoala mamei, pe care l-am facut zi de zi 4 ani. Totul este atat de familiar, inclusiv pisicile de pe aleea de langa un bloc lung, care sunt acolo de cand lumea si pamantul. Ocolesc cu greu o balta, dar nu ma deranjeaza. Cum ii spuneam ieri lui Darius, 'in romania e palpitant'. Ajung si la scoala mamei, trece pe langa mine o tipa imbracata minimalist-cochet, cu o fusta neagra stramta deasupra genunchiului, camasa alba dichisita si un sacou gri. Ma intreb care o fi viata ei, nu reusesc sa imi dau seama. Traversez, mai merg un pic pe strada poet Ioan Alexandru, pana la blocul de pe mal, unde statea Dmitri, proful de conversatie engleza din liceu, un tip sexi dupa care erau innebunite toate fetele. Cum am ajuns la el la un chef? Acasa! In orice caz trebuie sa ma fi simtit cu o mie de leghe peste toti muritorii de rand. Vine Alin si o pornim. "Qu'est-ce que tu veux de moi? Ché cosa vuoi di più? TODO (in surdina)".

La noi

Imi doresc sa rezist retoricii momentului din acest spatiu cultural, desi stiu ca e greu sa nu ii cedezi. Ideal ar fi sa nu observi, cu alte cuvinte sa iti vezi de treaba ta. Insa daca ti-ai parasit o data propriul spatiu, intrand in unul nou, caruia fara sa vrei i-ai constientizat automatismele culturale, e, cred eu, imposibil sa recuperezi inocenta.

Sunt aici de mai bine de o luna. Aud aceleasi clisee ca atunci cand am plecat, atata numai ca acum par mai inversunate. Vesnica repetare schizoida 'noi romanii suntem de cacat'; cel care emite asa ceva este roman si, miracol, se exclude din generalizare. Veleitatea revendicata la scara larga de a sti mai bine ce sa faca celalalt cu viata lui. Siguranta cu care cei mai multi afirma lucruri din domenii de care habar nu au, de parca ar fi o rusine sa nu stii tot. Pretentia unicitatii metehnelor noastre, izvorata doar din ignoranta. Tendinta de a observa numai ce e rau in tot ce ne inconjoara. Obsesia cotropitoare pentru bani, ca marca unica a succesului. Dispretul pentru munca sau, la polul opus, victimizarea prin munca, cand a munci e ceva doar firesc. Inapetenta pentru orice dialog public rational.

Am venit aici hotarata sa ignor toate poncifele astea, desi le cunosteam prea bine. Insa e de ajuns sa te urci intr-un taxi sau sa petreci cateva minute intr-un tramvai, si te trezesti la realitate.

finally Unghia

citeam in ELLE despre un nou fenomen la noi, Do It Yourself, care consta in low budget high concept (eu credeam ca inseamna altceva), de ex. sa faci teatru in apartamentul tau de bloc. imi dau seama ca nu ma mai intereseaza acest gen de arta, de fapt coolitatea pe care o implica. chiar nu vad ce e cool in asta. ma rog, eu cred ca am cam pierdut notiunea de cool in general.

e foarte cald si azi nu am avut nimic anume de facut, asa ca ma moleseam in pat si citeam revista sus-amintita, mai raspundeam la sms-uri, mai fumam. am si mancat multe cirese, ceea ce, recunosc, prefer sa o fac in deplina intimitate, pentru ca stiu ca imi luceste inestetic pofta in priviri. cred ca am slabit, desi pe cantar nu reiese nimic. oricum, asta nu e un subiect pe care sa insist, mai nou ma plictisesc teribil toate sfaturile despre cum sa slabim. eu stiu la amanunt cum sa slabesc, nu asta e problema.

Unghia si-a revenit si ne indreptam vertiginos spre celebrarea a 2 ani de cand mi-am inceput viata independenta, care, dupa unii, pare ca s-a sfarsit, desi eu stiu ca nimeni nu stie daca s-a sfarsit sau nu, eu inclusiv. eu sunt mai degraba tentata sa cred ca abia a inceput :)

deci si-a revenit Unghia, si eu am trait azi angoasele crescande cu fiecare ora, la final cu fiecare minut, ale deciziei de a pleca ptr. cateva saptamani inapoi la amsterdam, printre altele ca sa imi recuperez lucrurile. de lipsit nu-mi lipsesc cu adevarat decat epilatorul si jeni acterian. intr-un tarziu, cand mai erau 20 de minute si se inchidea agentia de asigurari medicale, dupa discutii rodnice cu ionuka si punctuala interventie a sotului maikel, am decis sa nu ma duc. motivele sunt multe si marunte, la fel de multe si marunte fiind si motivele sa ma duc, cam 56-44. oricum darius m-a tentat cu un megaspectacol la tm in weekendul asta, urmat de o iesire la un bar de specialitate. maine cred vine cristi si imi povesteste de la TIFF si intre timp iesim cu eli si facem ce facem dar ne amuzam constant.

faza cu Unghia, ca sa nu mai fac mistere pe aici, este ca: in timp ce mergeam la analizele medicale pentru plecarea in canada am remarcat ca unghia mare de la piciorul drept arata dubios. a continuat sa arate dubios, chiar si mai dubios, si in canada am si fost la un medic, singurul la care am fost, care mi-a dezvaluit ca aveam patru straturi de unghii. aparent le-a smuls pe toate, dar mai ramasese unul in plus, peste unghia nou-nouta, sanatoasa si proaspata, care se ivea timid. am mai intrebat in stanga si in dreapta si am fost sfatuita sa o las pe cea noua sa creasca si sa o ignor pe cea veche ramasa, ca va cadea la un moment dat. ei bine, momentul a venit. cum creierul meu face asocieri spontane de imagini si idei, care rezulta in metafore, Unghia a devenit lejer o metafora pentru starea de unease pe care am simtit-o in tot timpul cat am fost plecata si, in consecinta, insanatosirea ei egal insanatosirea sufletului meu bolnav de exil si tot ce a decurs din el. nu mai spun visele pe care le-am avut, mai ales la amsterdam; inotam pe sub unghie, din ea au tasnit doi pestisori, tot felul.

e momentul sa ma spal pe cap si sa ma indrept spre pontoane, pe jos, desigur, cu muzica pe care nu mai stiu sa o schimb, deci cred ca va fi pe azi pj harvey.

metaparatext

Nu prea mai vad rostul sa scriu aici. Daca nu am o viata interesanta, despre ce sa scriu, daca am o viata interesanta si-asa nu pot sa scriu ca-s o discreta. Daca sunt trista ma tot repet, daca sunt fericita oricum nu stiu sa scriu despre fericire. Daca citesc un blog misto, cum mi s-a intamplat ieri, ma inciudez ca eu de ce nu am asa o viata misto si de ce nu scriu asa misto despre ea. Daca citesc un blog penal, mi se pare inutil sa scrii ca pare ca tot penal iese. Nu mai am chef nici sa ma laud, nici sa ma plang. (How kierkegaardian, no escape whatsoever). Cautarile mele de sine oricum intereseaza pe putini oameni cu care vorbesc in real sau la telefon sau pe messi. Constatari obiective despre lumea obiectiva nu am, si daca eventual am nu vad de ce m-as obosi sa le astern pe yet another blog. Deci nu am niciun motiv sa mai scriu, si totusi nu ma lasa inima sa ma desprind. Asa am fost dintotdeauna, ma despart greu de orice.

As scrie pentru mine, ca un catastif in care prezint procesul maturizarii mele tarzii, if ever :)

In concreto, am fost la tm la Piata Roosevelt si pentru prima data dupa multa timp am vibrat la un spectacol de teatru. Iar in teatru de aici pornim, daca nu vibram e degeaba. Nu stiu ce link sa pun, pun ceva de la tvr, in rest aflu acum ca exista raduafrim.ro, just check.