Lentoarea. 2 joburi, 2 iubiri, 3 apartamente.

e un cliseu, dar in cazul meu nu e, si nu e nici metafora: chiar cred ca viata mea ar fi trebuit sa se opreasca la un moment dat. si nici nu e nimic trist in asta. pur si simplu nu sunt facuta pentru vieti ca un roman picaresc. mie trebuia sa mi se intample 4-5 lucruri in viata, la intervale largi, si la alea 4-5 sa ma tot gandesc, in cele mai mici detalii, si apoi gata. ei bine, alea 4-5 lucruri mi s-au intamplat deja, iar eu nu ma pot opri ca sa ma gandesc, trebuie sa continui si sa mai adaug si altele. abia pot sa continui, si odata cu continuatul vin si celalalte lucruri, nu am cum evita. mai mult, se intampla ceva cu aer de paradox, si anume: pentru ca nu pot sa ma opresc aici, la cele 4-5 lucruri, am o compulsie sa tot adaug, macar sa nu mai stiu de ele. daca spuneam, si am spus, ca as fi vrut sa traiesc in vremuri trecute, e pentru lentoarea acelor vremuri comparat cu ce e acum. acum lucrurile sunt scapate de sub control, schimbam zeci de joburi, zeci de apartamente, zeci de iubiri, nu inteleg. eu am avut pana acum 2 joburi si imi e greu si sa ma gandesc ca o sa il am si pe al treilea, 2 iubiri si a treia nici nu imi imaginez ca va mai veni, 3 apartamente si nu mai am niciun chef de al patrulea. as vrea sa pot sa iau o pauza lunga lunga sa ma pot gandi in liniste la toate astea, la toate iubirile, joburile, apartamentele. mor cand ma gandesc ca in vremuri trecute astea erau suficiente pentru o viata.