...yes, please hurt me for a change, hurt me, kiss me, serre moi dans tes bras.

cred ca abia acum imi dau seama de ce am plecat din romania. ma simteam prinsa in capcana. stiu ca ma tot lamentam la mama ca uite, ce previzibila e viata mea de acum inainte, nimic nu o sa mi se mai intample, ce mi se poate si intampla in orasul asta mic in care stiu pe toata lumea. da, ma simteam prinsa in capcana, si eram convinsa ca daca plec pe un continent mare, intr-un oras mare, o sa se rezolve totul. insa nu se rezolva. si nu exista capcana.

nu exista pentru ca acum nu mai cred in capcana. sau, invers, cred ca orice poate fi o capcana. sa vedem, daca alegi sa te mariti, esti prinsa in capcana vietii in doi, daca alegi sa fii singura, esti prins in capcana singuratatii. daca alegi sa ai copii esti prins in capcana ingrijirii copiilor, daca alegi sa nu ai copii esti prins in capcana singuratatii plictisite. daca alegi sa ai bani, esti prins in capcana facutului de bani, daca alegi sa nu ai, esti prins in capcana saraciei. daca alegi sa ai o cariera calumea, esti prin in capcana luptelor pentru avansare si mentinerea pozitiei, daca alegi sa fii un pierde-vara, esti prin in capcana complexelor profesionale. adica orice alegi e o capcana. cred ca am mai auzit asta si in Noi Albinoi, un batran ii citea din kierkegaard parca.

atunci la ce bun sa te mai si gandesti in termeni de prins in capcana, daca tot nu poti sa-i scapi oricum, oriunde ai fi, orice ai face? asa incat tot ce iti ramane de facut e sa nu te gandesti asa la lucruri, punct. ci ca la ceva care curge. Sa lasam lucrurile sa curga.

oricum eu stiu ca eu o sa am mereu un sentiment de stagnare perplexa in fata vietii, ca orice as face voi ramane, pana la final, cu impresia ca viata nu a inceput, ca trebuia sa fie altceva, ceva mai puternic si mai luminos si mai permanent. nu stiu ce ar putea schimba impresia asta, pentru ca deja f. putine lucruri ma mai impresioneaza, din jurul meu sau la mine, nici daca as urca pe kilimandjaro nu cred ca ar schimba situatia cu mult.

asta e din cauza ca am plecat si am vazut lumea, nu toata, insa indeajuns cat sa imi dau seama ca mai sunt f. putine lucruri de experimentat si ca si mai putine merita vreo atentie.

tot ce poti sa faci e sa lasi lucrurile sa curga si sa treaca o zi dupa alta fara vreo miza anume decat sa treaca placut si facand pe cat se poate bine in jurul tau. cam atat.

e un cantec, de fapt o strofa, care m-a cucerit din prima si nu incetez sa ma gandesc la ea, e pe melodia de la For he's a jolly good fellow, ca sa stiti: The bear went over the mountain/To see what he could see/ And all that he could see/Was the other side of the mountain/The other side of the mountain was all that he could see.

+++

am terminat aici la lucru si nu simt nimic, dar nimic, nici bucurie ca am scapat, nici panica ca nu mai am alt job la orizont. maine am mult de lucru acasa ca poimaine plec din locuinta aia. in urmatoarele trei zile incerc sa ma relaxez nu stiu cum va fi asta, si apoi plec la ionuka.

++++

ieri am vb. cu miki si ne-am amintit de craciunul 2006, cand a fost la arad marian si apoi a venit si philippe, si marian statea la miki si philippe la mine, si ne intalneam la miki in general, care era tare obosita dar si f. draguta. marian ne tot capacita cu myspace-ul lui si telemake, My Socks Are Fine, si cu philippe vorbeam enorm, enorm, si cred ca si beam nu tin minte ca enorm. am fost si la gabi la masa, si atunci a fost momentul Antony Crippple and the Starfish ocupand fiecare particula din casa. a fost un craciun foarte frumos, se apropia de ceea ce as vrea eu sa fie viata, neintrerupt, puternica luminoasa permanenta.