simt o nevoie irepresibila de a clarifica o notiune sau, ma rog, macar de a incerca sa o clarific, pentru ca ma scoate din sarite de ceva vreme incoace.
e vorba despre notiunea de curaj. mi se aminteste, in mod repetat, de Curajul pe care eu l-am avut venind aici. mai mult, de curajul de a veni in canada singura. in continuare, sunt indemnata sa imi mentin Curajul. pur si simplu nu inteleg la ce se refera curajul asta.
pentru punctul unu> curajul de a fi venit. ce curaj anume? cand spunem curaj, ne gandim, nu-i asa, la eventualele pericole care ne pandesc cand intreprindem ceva. ei bine, cam care sunt pericolele care te pot pandi cand pleci intr-o tara cum e canada? ce ti se poate intampla asa incat sa ai nevoie de curaj? se stie foarte bine ca aici dintr-un salariu absolut normal poti sa ai casa si masa, adica minimum necesar traiului. ce curaj imi trebuie ca sa imi caut un serviciu sau ca sa ma duc la serviciu sau ca sa ce, la urma urmelor? sunt lucruri absolut normale, pe care le face orice om care este integrat in societate. pentru ce anume imi trebuie deci curaj?
la punctul doi> curajul de a continua sa ma lupt aici, sau sa raman aici, sau asa ceva, ca nici nu inteleg la ce se refera. e clar, pentru cei mai multi dintre romani, orice in canada este mai bine decat orice in romania. stiu ca si eu am crezut asta mult timp, din sentimentul ala nenorocit de autodepreciere si dispret de sine ca natie, care pluteste in aer in romania, si pe care acuma nu il mai inteleg defel. si nu mai inteleg raportarea asta nenuantata, Ramai acolo, ca acolo e Binele, aici e Raul. nici nu stiu prea bine cum de fapt anvizajeaza oamenii care imi spun asta binele. ca nimeni nu precizeaza. e ceva asa, foarte vag si imprecis, Acolo e Bine. imi este foarte familiara si abordarea S-a intors inapoi, e clar, nu i-a iesit acolo. acuma ma amuza. ce anume sa nu iti 'iasa'? ce e si cu judecata asta a vietii in termeni de 'iti iese' versus 'nu iti iese'? sunt unele notiuni care, mai nou, ma lasa perplexa, prin nedefinirea lor, sau prin gresita lor definire.
acuma am scris sub impulsul unei infierbantari, insa la toate lucrurile astea m-am tot gandit de cand sunt aici si in mare intrebarile si perplexitatile mele ar fi aceleasi si in stare de calm.
Monday, September 10, 2007
Curaj?
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
4 comments:
Şi eu sunt de acord că adevăraţii curajoşi sunt cei care rămân. Laolaltă cu leneşii, fiindcă, nota bene (vorba lui Alex: mă iau în serios), nu toţi cei care rămân sunt curajoşi.
E ca aia cu sinuciderea: de fapt a te sinucide nu e un act de laşitate, ci de curaj, nu?
Ceea ce, desigur, nu înseamnă cu tu eşti o laşă sau, la polul opus, o răzbătătoare. Dimpotrivă, admirabil la tine este că ai vrut să vezi şi ce (sau cum) e dincolo, ştiind de dinainte că "acolo" vei găsi, de fapt, acelaşi lucru. Pentru că "acolo" tu eşti aceeaşi. Trecutul e acelaşi. Prăpastia e aceeaşi.
(Noi ar trebui să vorbim aceste lucruri, dar, iartă-mă, nu pot să vorbesc pe mesinger. Eu încă vreau să te sun duminica pe la şapte seara şi să vorbim câte o oră. Aştept "Crăciunul".)
Rămân la părerea mea, că nu de curaj ai dat dovadă, ci de disperare.
prin curaj eu inteleg totusi ceva mai mult, cand vine vorba de a pleca undeva: sa pleci in estul mijlociu, sau la polul nord sau sud, sau in nu stiu ce tara din africa unde sunt conflicte. in orice caz nu in canada. si realmente nu e modestie asta, e o abordare pe care eu o consider doar de bun-simt.
dar sa trecem peste asta. ceea ce ma deranjeaza in fond sunt consideratiile nenuantate atat despre 'aici' cat si despre 'acolo', si indemnurile care decurg de aici. pentru ca de fapt nu exista un taram al binelui sau al fericirii universale, unde trebuie numai sa ajungi ca in rest totul se rezolva.
e ciudat si cum faptul de a fi emigrat ajunge sa te defineasca. odata plecat, se spune 'e in canada', sau 'e in america' si asta e suficient. ca si cand aici totul e incremenit intr-o seninatate impenetrabila care nu mai are nevoie de nicio alta descriere.
(intr-adevar ar trebui sa vorbim toate aceste lucruri. mi-e dor de o centana pe masura elocintei noastre. haha. da. si eu astept)
Sunt una din "cetitoarele" tale. Imi placi mult si mi-ar parea foarte rau daca nu ti-as raspunde la acest post, pentru ca peste vreo cativa ani s-ar putea sa-ti schimbi parerea in privinta asa-zisului curaj de a pleca de-acasa...
1) curaj pentru ca niciodata in viata nu o sa te mai simti cu-adevarat "Acasa" nicaieri...(asta, desigur, daca o sa alegi sa traiesti in Canada - in cazul tau - vreo cativa ani);
2) curaj pentru ca exista cateva aspecte foarte importante: motivatia, resursele, varsta, educatia, cei sapte ani, ajutorul pe care il primesti sau nu si, nu in ultimul rand, norocul sau ghinionul care ne urmaresc pe fiecare...
Poate tu intrunesti toate conditiile de la punctul 2 (ai venit aici la o varsta potrivita, ai primit educatia potrivita la timpul potrivit, ai venit cu niste bani, cunosti pe cineva si poate esti si norocoasa) ca sa nu ai nevoie de curaj...
Dar toata lumea are nevoie de curaj pentru numarul 1..., pentru dezradacinare, pentru prapastia care devine din ce in ce mai adanca pe masura ce trece timpul...chiar daca tinem legatura cu prietenii, cu parintii, citim ziarele, suntem la curent cu tot ce face Becali..., mergem in vizita de doua ori pe an...
Mi-ar place sa ma contrazici peste vreo cativa ani.
As vrea sa iti dau ceva.Adresa mea e porhai@yahoo.com
mada,
cu 'acasa' deja cred ca iti dau dreptate, desi nu am testat acel 'acasa' pe care eu acuma il numesc 'acasa', adica in romania. adica nu am fost inca inapoi in romania, ca sa imi dau seama daca o sa ma mai simt suta la suta acasa acolo. acum, in mintea mea, stiu perfect ca acasa inseamna in arad, romania, dar asta poate si pentru ca am tendinta de a idealiza trecutul. ce ciudat, chiar noaptea asta am visat ca m-am dus acasa si acolo mi s-a dat de inteles ca mai bine ma intorc mai repede decat planificasem.
cat despre intrunirea conditiilor, nu stiu ce sa zic. niciodata nu am putut sa evaluez obiectiv lucrurile astea. relativizez. adica, de exemplu, ce suma e ok sa ai cand emigrezi? ce varsta e potrivit sa ai? cati oameni trebuie sa cunosti aici si cat de prieteni trebuie sa iti fie? intelegi? unii oameni par a sti cu maxima certitudine toate lucrurile astea, insa fiecare stie la fel de sigur altceva (ceea ce ma amuza)... si chiar daca intreb in dreapta in stanga, unii zic ca e de-a dreptul inconstienta ce am facut, altii ca e cel mai obisnuit lucru. de aceea, cum avem asa un spectru larg de aprecieri, prefer sa nu ma gandesc.
iti multumesc ca mi-ai scris.
Post a Comment