Zece minute suspendate

Ma urc in tramvai. Ochesc un loc. Nu ma reped la el, nimic nu tradeaza dorinta mea imensa de a sta jos. Ma asez. Urmeaza zece minute suspendate. Zece minute in care nu am ce sa fac, nu sunt obligata sa fac nimic, pentru ca nu pot sa fac nimic. Ma gandesc, pentru a nu stiu cata oara, ca in tramvai e ca-n viata: nu iti poti vedea in deplina pace de tine, de lucrurile care conteaza cu adevarat, decat daca stai jos; altfel, esti mereu preocupat sa iti gasesti un loc pe scaun. Intelegeti ce vreau sa spun. Ma uit in jur, sa vad daca nu ma pot pierde in vreo biografie inchipuita. Nu prea pot. In fata mea, o femeie tipic romanca, cu un breton cret, carunt, iesind de sub o caciula movulie GAP, vorbeste si tot vorbeste cu o alta femeie, care sta cu spatele la mine. In dreapta mea, doi surdo-muti, cred ca barfesc. Ii epuizez rapid. Ma uit atunci sa vad daca nu stranuta sau tuseste careva si trebuie sa ma feresc. Nimeni. Incep sa ma gandesc la ale mele. Ma gandesc cum ar fi sa fiu om de actiune. Nu imi dau seama prea bine cum e asta, insa am niste scenarii cand zic om de actiune. Automat derulez unul, deja exersat. Sunt acasa la mine, in piata garii, si coordonez o echipa de mesteri. Sparg peretii, zugravesc, gletuiesc, ce mai, refac toata casa, timp in care eu ii supraveghez si le dau indicatii. Sunt ferma si amabila totodata. Le dau si cafea si le fac si senviciuri la pranz. Alt scenariu mi se impune. Am o afacere in care eu invart foarte multa marfa, pe care o transport cu tiruri prin europa. Import. Toata ziua vorbesc la telefon, ma enervez, ma ocup ca marfa sa ajunga unde trebuie, la timp, sa fie platita. Nu prea stiu ce altceva mai e de facut aici. Scenariul se intrerupe din lipsa de informatii. In orice caz, cuvintele cheie sunt 'tiruri', 'marfa' si 'telefon'. Imi vine sa rid. Normal. Si pufnesc un pic, mai mult zambesc, apoi ma uit discret in jur sa vad daca cineva m-a vazut. Nu. Apoi, nu stiu cum, imi vine in minte vorba unui voda (Lapusneanu?) 'Daca voi nu ma vreti, eu va vreau'. Ce mentalitate. Apoi aud fara sa vreau o conversatie intre doua femei mai in varsta. Doamne, ce se mai lauda fiecare. Mi se face greata. Si gata cele zece minute suspendate. Cobor din tramvai.

Ce se pierde

'Nicaieri prietenia nu e mai frumoasa si mai directa ca in Romania', spune Patapievici.

sau (tot in termenii lui)

'Ce se pierde atunci cand ceva se castiga'

Secret

Stingo's invitation revealed a surprising thing: so many think about death; and an even more surprising thing: so many think about death secretely. All those silent thoughts...

Gluma

Vorbeam cu Linda, care imi spunea ca trebuie sa mearga la un interviu si ca la interviu, ca sa ai succes, se cuvine mai faci si cate o gluma, si evident ca m-am revoltat si m-am trezit afirmand "Dar gluma e ceva intim".

Beloved Antony; now, beloved David

micoridis: Mysteries of Love

(Lyrics by David Lynch, Music by Angelo Badalamenti / Live)

Sometimes
A wind blows
And you and I
Float
In love
And kiss forever
In a darkness
And the mysteries of love
Come clear
And dance
In light
In you
In me
And show
That we
Are Love

K_T: doamne.
K_T: mi-au dat lacrimile.
micoridis: si mie
K_T: inca imi dau

In the Mirror..

"Señoras y señores, el Club Silencio les presenta - la Llorona de Los Angeles, Rebekah del Rio."



Crying >>>>>>> Llorando >>>>>>>> Mulholland Drive

De pe partea dreapta

Alex,

Dupa o impardonabila, inexplicabila, incorigibila neglijenta, care s-a prelungit nepermis de mult, nu pot sa fiu discreta: te anunt ca de acum voi vorbi cu tine de pe partea dreapta.

Si acum Mulholland Drive, kudos. Sa jeluiasca Bocitoarea din Los Angeles.

La 8 la Podgoria

Phillippe,

Tu chiar ai plecat. Am vorbit si cu Miki adineaori si nu m-a crezut. (Nu stiu daca stii, stii probabil, eu am o chestie cu plecarile: ma devasteaza. Cea mai devastatoare a fost plecarea Ionukai, prima data, in America. Nici acuma nu sunt sigura ca mi-am revenit complet). Cand mancam am facut planul: la 6 jumate au plec la ziar, la 8 ne vedem in colt la Podgoria si mergem la Miki. Seara de bere, incununarea plenara. (Nu am vorbit suficient despre irosire, despre fidelitate nici atat). Apoi eu am venit in camera, mi-a luat cred doua minute sa imi fac testul ala cu capitolele vietii, si cand m-am intors tu iti luai paltonul si mi-a zis ca pleci in Olanda. Cand plecai mi-am dat seama ca nu am o poza cu Tomaso, am incercat sa fac una din balcon, dar deja ai disparut. M-am intors in camera si am incercat sa dorm, nici nu stiu daca am reusit. Ti-ai uitat tricoul cu Avignon, apoi am vazut ca ti-ai uitat si tricoul cu dungi, cel cu care ai venit, pe intuneric. Si niste servetele mai vad aici. Si un pachet de Marlboro, dar cred ca e gol. Apoi am calcat (ce-mi place sa calc). Apoi m-am dus la ziar. Acolo, cat scriam stirea cu "Menajeria de sticla" am vorbit. Apoi am vorbit cu Marian. Iti aducem tricourile.

O euforie, o melancolie, o noua agenda

Stiu ca am inceput sa iau in serios noul an in momentul in care imi deschid noua agenda. (Am agenda din clasa a X-a, inspirata de colega mea de banca, Lia, care primea agende colorate din Franta). 2007-le am inceput sa il iau in serios cu o ora in urma. Ca in fiecare inceput de ianuarie, am completat din memorie si din agenda veche primele zile ale anului, unele obiecte le-am transferat din vechea in noua agenda (cele doua poze romantic-cioraniene cu mine, facute de fotoreporterul Onoriu, cartea de vizita cu copilul alb, poza cu mama din albumul de absolvire de anul trecut, setul de poze tip pasaport cu mine atat de blonda, o imagine cu planeta Terra mov), unele au ramas in vechea agenda (o invitatie la un vernisaj, o legitimatie cred nevalabila la selgros, o foicica cu datele tehnice ale computerului meu), altele au fost redistribuite pe birou (cd-ul cu filmul Wit de la Bogdan, o discheta care prevad ca deja s-a magnetizat, o poza cu mine la teatru intervievandu-l pe actorul Marius Stanescu).

Ceea ce nu inseamna cu nu ma mai melancolizez cand imi aduc aminte de Stefan tacut sau dezlantuit, de winingul cu Alex (il are pe "come to me"), chiar si de deliranta raceala fulger din 31 decembrie 2006 – 1 ianuarie 2007, de invierea mea in mai putin de o ora jumate cu Marian povestind frumoasa si incredibila poveste, de Danutz srl, de casa-strada-recamierul-balconul-baiarevelatiilor-Schiele-myspace-micdejunurile-exaltarile-curateniile de pe Calea Victoriei, de Maria Antoaneta in caldura mochetata a multiplexului, de Miki arad Miki bucuresti Miki planuri, de 'centul' cu Ionuka intre ani, de Tanti Luci "mama filtrelor de ulei", de Christophe la care m-am gandit mult cu care am si visat, de euforii de tot felul.

Il astept pe Phillippe.

?, !

Unul din acele momente in care iti pui sub semnul intrebarii si al mirarii lucrurile care ti se pareau de la sine intelese. Acum, TheAttentiveDreamer.

Totusi, pentru a da seama de o stare - trecuta, prezenta -