Emily in love

Baiatul imbracat in negru care alerga ca o gazela (jur) si zambea larg. Joy.

I felt so attracted to you and so protected by you. I didn't care about the rest. attraction + protection = L. Or at least used to :)

Cand urcau mexicani in autobuz stiam. Tot aerul se umplea de mirosul mult prea puternic de parfum. Imi aminteam imediat, cu duiosie, de cocalarii nostri.

"Linda, dar cum merg impreuna vinul si sportul?"
"O, dar nu merg separat!".

Pe strada fosta Lenin, una din preferatele mele, intrezarirea unui interior mi-a starnit imaginatia. Peace, style, so much light and white, a few childish-pretty things, rather tiny.

Todo

Ma grabesc sa ajung la timp desi nu ma pot abtine sa nu mai decojesc un strat de piele, ca urmare a nesabuintei mele de martea trecuta. Imi pun rapid echipamentul de alergare ('firul rosu' care a legat tari, continente). Inainte sa plec, imi inghesui in palma doua fursecuri ramase de la vizita de ieri. Ies si cand sa inchid usa imi pun intrebarea daca eu alerg pentru placerea pura de a alerga sau alerg 'sanogen', in scopul pomparii de serotonina. Asta imi aminteste de F. Mi se face un dor mortal de el, cu precadere de F. ca partener inteligent de discutie. Pana dau coltul blocului am si mancat fursecurile si acum trebuie, nu-i asa, sa fumez. Copacii sunt infrunziti, mirosurile naturii magnifice, cainii cauta la gunoi, cata tihna. Trec pe sub pod si o iau pe aleile dintre blocuri. Este exact drumul meu spre scoala, clasele primare. De la primul bloc, se aud din sufragerii stirile. Imi dau seama cu o oarecare tristete, resemnata as zice, ca asta e rutina vieii, care lui A. Schmemann i se pare un lucru inaltator, si de care eu cel mai probabil nu o sa am parte, am simtit de pe la 18 ani ca viata mea nu se va instala confortabil pe fagasurile traditionale. Dar m-am obisnuit deja. Acum ca am mancat, am fumat, am concluzionat, vreau sa ascult muzica. Scot iPodul din buzunar si imi ia vreo 2 minute bune sa descalcesc firele de la casti. Imi amintesc invariabil de Oli, care cand am facut enervata acelasi gest, a creat spontan o reclama tipic americana cu 'te-ai saturat sa iti petreci ore din viata descalcind firele?'. Aleg Manu Chao pentru azi; degeaba, este una din cele mai bune muzici de alergat pe. Trec pe langa zona de joaca, unde oferta s-a imbunatatit considerabil de pe vremea mea. Mai trec si pe langa niste blocuri, in care visam sa locuiesc ca sa fac 1 minut pana la scoala si sa ma pot trezi la 8 fara 20. In jurul blocului, gradini urbane, spre care tind nordamericanii progresisti. Deja sunt aproape de scoala mea, care a devenit galben-lamai. O ocolesc, ajung la drumul dintre scoala mea si scoala mamei, pe care l-am facut zi de zi 4 ani. Totul este atat de familiar, inclusiv pisicile de pe aleea de langa un bloc lung, care sunt acolo de cand lumea si pamantul. Ocolesc cu greu o balta, dar nu ma deranjeaza. Cum ii spuneam ieri lui Darius, 'in romania e palpitant'. Ajung si la scoala mamei, trece pe langa mine o tipa imbracata minimalist-cochet, cu o fusta neagra stramta deasupra genunchiului, camasa alba dichisita si un sacou gri. Ma intreb care o fi viata ei, nu reusesc sa imi dau seama. Traversez, mai merg un pic pe strada poet Ioan Alexandru, pana la blocul de pe mal, unde statea Dmitri, proful de conversatie engleza din liceu, un tip sexi dupa care erau innebunite toate fetele. Cum am ajuns la el la un chef? Acasa! In orice caz trebuie sa ma fi simtit cu o mie de leghe peste toti muritorii de rand. Vine Alin si o pornim. "Qu'est-ce que tu veux de moi? Ché cosa vuoi di più? TODO (in surdina)".

La noi

Imi doresc sa rezist retoricii momentului din acest spatiu cultural, desi stiu ca e greu sa nu ii cedezi. Ideal ar fi sa nu observi, cu alte cuvinte sa iti vezi de treaba ta. Insa daca ti-ai parasit o data propriul spatiu, intrand in unul nou, caruia fara sa vrei i-ai constientizat automatismele culturale, e, cred eu, imposibil sa recuperezi inocenta.

Sunt aici de mai bine de o luna. Aud aceleasi clisee ca atunci cand am plecat, atata numai ca acum par mai inversunate. Vesnica repetare schizoida 'noi romanii suntem de cacat'; cel care emite asa ceva este roman si, miracol, se exclude din generalizare. Veleitatea revendicata la scara larga de a sti mai bine ce sa faca celalalt cu viata lui. Siguranta cu care cei mai multi afirma lucruri din domenii de care habar nu au, de parca ar fi o rusine sa nu stii tot. Pretentia unicitatii metehnelor noastre, izvorata doar din ignoranta. Tendinta de a observa numai ce e rau in tot ce ne inconjoara. Obsesia cotropitoare pentru bani, ca marca unica a succesului. Dispretul pentru munca sau, la polul opus, victimizarea prin munca, cand a munci e ceva doar firesc. Inapetenta pentru orice dialog public rational.

Am venit aici hotarata sa ignor toate poncifele astea, desi le cunosteam prea bine. Insa e de ajuns sa te urci intr-un taxi sau sa petreci cateva minute intr-un tramvai, si te trezesti la realitate.

finally Unghia

citeam in ELLE despre un nou fenomen la noi, Do It Yourself, care consta in low budget high concept (eu credeam ca inseamna altceva), de ex. sa faci teatru in apartamentul tau de bloc. imi dau seama ca nu ma mai intereseaza acest gen de arta, de fapt coolitatea pe care o implica. chiar nu vad ce e cool in asta. ma rog, eu cred ca am cam pierdut notiunea de cool in general.

e foarte cald si azi nu am avut nimic anume de facut, asa ca ma moleseam in pat si citeam revista sus-amintita, mai raspundeam la sms-uri, mai fumam. am si mancat multe cirese, ceea ce, recunosc, prefer sa o fac in deplina intimitate, pentru ca stiu ca imi luceste inestetic pofta in priviri. cred ca am slabit, desi pe cantar nu reiese nimic. oricum, asta nu e un subiect pe care sa insist, mai nou ma plictisesc teribil toate sfaturile despre cum sa slabim. eu stiu la amanunt cum sa slabesc, nu asta e problema.

Unghia si-a revenit si ne indreptam vertiginos spre celebrarea a 2 ani de cand mi-am inceput viata independenta, care, dupa unii, pare ca s-a sfarsit, desi eu stiu ca nimeni nu stie daca s-a sfarsit sau nu, eu inclusiv. eu sunt mai degraba tentata sa cred ca abia a inceput :)

deci si-a revenit Unghia, si eu am trait azi angoasele crescande cu fiecare ora, la final cu fiecare minut, ale deciziei de a pleca ptr. cateva saptamani inapoi la amsterdam, printre altele ca sa imi recuperez lucrurile. de lipsit nu-mi lipsesc cu adevarat decat epilatorul si jeni acterian. intr-un tarziu, cand mai erau 20 de minute si se inchidea agentia de asigurari medicale, dupa discutii rodnice cu ionuka si punctuala interventie a sotului maikel, am decis sa nu ma duc. motivele sunt multe si marunte, la fel de multe si marunte fiind si motivele sa ma duc, cam 56-44. oricum darius m-a tentat cu un megaspectacol la tm in weekendul asta, urmat de o iesire la un bar de specialitate. maine cred vine cristi si imi povesteste de la TIFF si intre timp iesim cu eli si facem ce facem dar ne amuzam constant.

faza cu Unghia, ca sa nu mai fac mistere pe aici, este ca: in timp ce mergeam la analizele medicale pentru plecarea in canada am remarcat ca unghia mare de la piciorul drept arata dubios. a continuat sa arate dubios, chiar si mai dubios, si in canada am si fost la un medic, singurul la care am fost, care mi-a dezvaluit ca aveam patru straturi de unghii. aparent le-a smuls pe toate, dar mai ramasese unul in plus, peste unghia nou-nouta, sanatoasa si proaspata, care se ivea timid. am mai intrebat in stanga si in dreapta si am fost sfatuita sa o las pe cea noua sa creasca si sa o ignor pe cea veche ramasa, ca va cadea la un moment dat. ei bine, momentul a venit. cum creierul meu face asocieri spontane de imagini si idei, care rezulta in metafore, Unghia a devenit lejer o metafora pentru starea de unease pe care am simtit-o in tot timpul cat am fost plecata si, in consecinta, insanatosirea ei egal insanatosirea sufletului meu bolnav de exil si tot ce a decurs din el. nu mai spun visele pe care le-am avut, mai ales la amsterdam; inotam pe sub unghie, din ea au tasnit doi pestisori, tot felul.

e momentul sa ma spal pe cap si sa ma indrept spre pontoane, pe jos, desigur, cu muzica pe care nu mai stiu sa o schimb, deci cred ca va fi pe azi pj harvey.

metaparatext

Nu prea mai vad rostul sa scriu aici. Daca nu am o viata interesanta, despre ce sa scriu, daca am o viata interesanta si-asa nu pot sa scriu ca-s o discreta. Daca sunt trista ma tot repet, daca sunt fericita oricum nu stiu sa scriu despre fericire. Daca citesc un blog misto, cum mi s-a intamplat ieri, ma inciudez ca eu de ce nu am asa o viata misto si de ce nu scriu asa misto despre ea. Daca citesc un blog penal, mi se pare inutil sa scrii ca pare ca tot penal iese. Nu mai am chef nici sa ma laud, nici sa ma plang. (How kierkegaardian, no escape whatsoever). Cautarile mele de sine oricum intereseaza pe putini oameni cu care vorbesc in real sau la telefon sau pe messi. Constatari obiective despre lumea obiectiva nu am, si daca eventual am nu vad de ce m-as obosi sa le astern pe yet another blog. Deci nu am niciun motiv sa mai scriu, si totusi nu ma lasa inima sa ma desprind. Asa am fost dintotdeauna, ma despart greu de orice.

As scrie pentru mine, ca un catastif in care prezint procesul maturizarii mele tarzii, if ever :)

In concreto, am fost la tm la Piata Roosevelt si pentru prima data dupa multa timp am vibrat la un spectacol de teatru. Iar in teatru de aici pornim, daca nu vibram e degeaba. Nu stiu ce link sa pun, pun ceva de la tvr, in rest aflu acum ca exista raduafrim.ro, just check.

o oarecare obsesie

situatia sta in felul urmator. dupa doua saptamani de liniste, o liniste cu toate aparentele de liniste adanca, au inceput in fiecare zi, de duminica incoace, sa mi se intample tot felul de lucruri din registrul important-grav (totusi nu foarte grav, slava cerului). mi-am dat seama asadar, pentru a cata oara, ca mie nu imi place sa mi se intample lucruri important-grave, cumva mi se pare vulgar, estetic vorbind, si greu gestionabil pragmatic vorbind. mie nu trebuie sa mi se intample mai nimic, decat sa ma zbat sa ajung la tiff sau sa tanjesc luni de zile sa ma duc la un concert sau sa astept sa vad un afrim.

...de cum a plecat ionuka s-a facut frig aici si a inceput sa ploua. mai nou imi plac frigul, ploaia. nu ma forteaza la o stare de fericire solara pe care cu greu pot sa o ating, si atunci numai dintr-o gratie cereasca, fara ca eu sa am vreo posibilitate de a o crea.

la un party cu multi prieteni la care m-am simtit extraordinar de bine mi-a revenit la un moment dat o oarecare obsesie, si anume ca am uneori convingerea ca actionez, simt si gandesc pornind de la ceva fundamental gresit, insa e atat de fundamental incat oricat incerc nu reusesc sa imi dau seama ce e. o astfel de convingere e cat se poate de pernicioasa pentru ca 1.nu ajuta la nimic din moment ce la acel 'ceva fundamental gresit' nu se poate ajunge; si, mai mult, 2.imbiba in indoiala orice ce decizi sa se intample mai departe, din moment ce ai convingerea ca e posibil sa porneasca din ceva fundamental gresit. nu stiu cum fac unii oameni sa se protejeze impotriva 'examenelor de constiinta', in urma carora, cu siguranta, nu iese nimeni cu fata curata. in fine, mai bine ma apuc de o dieta, o sa slabesc si o sa imi mai creasca moralul.

pana atunci ma duc sa alerg pe mal, desi nu e chiar visul meu sa alerg pe ploaie. am trecut totusi peste atatea blocaje (sociale), de ex. nu ma mai jenez sa alerg prin oras, printre posibil cunoscuti care ma pot vedea cum gafai si ma inrosesc la fata intr-un trening verde cu gluga pe cap.

situatia

as vrea sa scriu care e situatia, insa realmente nu imi dau seama. vad ca trebuie sa treaca doza necesara de timp ca eu sa imi dau seama de ceva. mai vad si ca unele bloguri ma inspira sa scriu. mai e si ca intr-un fel scriu la arad, in alt fel la vancouver, pentru ca la amsterdam nu imi prea ardea de scris.

in ultimele zile m-am gandit mai mult ca de obicei la vancouver, si pentru prima data nu cu oroare. chiar imi aminteam o anumita lumina (iar lumina!) de la o anume intersectie din downtown. nu ca m-as intoarce acolo, doamne fereste.

am visat, ce chestie, ca cineva mi-a spus ca blogul meu nu mai e asa 'siropos' si eu am fost stupefiata, cum deci era siropos?!?

posibil sa nici nu mai fie la moda sa scrii la blog, chestii personale asa, insa asta chiar imi convine, nu ca tin cu orice pret sa nu fiu la moda, insa imi convine ca parca nu mai e asa presiune, cumva. scrii asa ca bou si gata.

asta e un post de revenire, sper, ca m-am gandit sa reiau blogul, nu stiu daca ma tin sau nu.

Banshee Beat *

Maine vine nutka, si ma bucur. Apoi vine Ionuka si iar ma bucur. Apoi vom pleca impreuna in romania.

Acum sunt singura acasa, pentru prima data de cand am plecat din canada. E ok. Rememorez. Am intrat azi intr-un supermarket in care nu am mai fost pana acum, care era mai american decat celelalte (mai mare, mai inalt, mai putin cute), si mi-am dat seama ca nu numai ca nu imi starneste emotii negative, ci dimpotriva, imi e intr-un fel dor de america; de america, nu de canada. Pe drum am rememorat, acasa la fel. Am deja o nostalgie cu Amsterdam, cele patru luni ale mele in Amsterdam:

- cand am alergat, si F. si Bogdan erau cu bicicleta langa mine, si ne-am oprit la terasa muzeului filmului din Vondelpark.

- in general cand alergam (mult) si F. era cu bicicleta, si ne mai opream sa stabilim directia, iar cand eu eram prea obosita ma ducea cu bicicleta pana acasa.

- cand tot asa intr-un traseu din asta ne-am oprit sa ne luam inghetata de la australian, pe care am mancat-o pe bordura magazinului, in timp ce se intuneca.

- cand mancam peste in Albert Cuyp sau in Nieuwmarkt, tot asa, pe unde apucam.

- cand ma intalneam cu Bogdan sa cumparam cine stie ce nimicuri, gen ciorapi sau cutie pentru amintiri, si zaboveam indelung.

- cand ne baricadam cu F. in camera david lynch si ne uitam la filme, filmele lui sau filmele mele.

- cand ieseam cu F. in weekenduri din bar in bar (Montmartre, Rouge, Angels, Hot Spot, International) si dansam nestavilit.

- cand eu ma imbracam febril ca sa iesim in barurile sus-amintite.

- cand aveam elanuri si puneam la spalat si apoi intindeam hainele la orice ora din noapte.

- cand eu aveam cate o pornire sa mancam sanatos si gateam ingrozitor de stresata.

- cand mancam cu F. de pe strada, cartofi prajiti, chinezeasca, pizza si nici in cot nu ne durea ca ne ingrasam.

- cand ne venea ideea tarziu in noapte sa mergem la Mike (un bar) unde se 'protesteaza' (se fumeaza).

- cand serveam duminica dimineata in general cocteilul special preparat de F. si apoi somnolam in patul din bucatarie.

- micul dejun minunat, in fiecare dimineata, cu rare exceptii.

- cand mergeam la neozeelandez, zis si neo, sa ne luam tigari, si el stia ce tigari fumeaza fiecare.

- cand aruncam gunoiul pe sest, ca scapasem ziua de gunoi.

- cand vorbeam mult cu Ionuka pe messi, si uneori intervenea si F.

- cand citeam noaptea in pat, pana tarziu.

- cand era Oli aici si am stat o zi intreaga in casa si ne-am uitat la filme, si in alta zi ne-am pornit in turneu cultural prin Amsterdam, si ne-am bagat picioarele in muzeu, ca era coada prea mare.

- cand mergeam la Mark la lectie si imi placea drumul, care avea trei parti distincte, si imi placea si la Mark.

- cand rememoram cu F. a doua zi tot ce s-a intamplat in noaptea precedenta in cursul iesirilor.

- cand mergeam pe Zeedijk, dupa-masa, sa fac cumparaturi in piata si stiam deja aproape fiecare magazin de pe traseu, majoritatea restaurante asiatice, de unde venea un miros specific.

- cand mergeam in Waterlooplein la cult video sa ne alegem filme.

*desi indeobste nu procedez asa, mi-as dori ca la citirea acestui post cititorul sa asculte melodia care da titlul postului, aici.

Which are your joys? Which aren't your joys anymore?

Which are your joys?
sa ma duc la cinematograf, sa aud/spun expresii desuet amuzante (ex. te chinuie talentul), sa invat pe cineva ceva ce eu stiu bine, sa privesc din afara in casele oamenilor in amsterdam, sa alerg, sa cumpar produse de papetarie, sa ma uit pe globul pamantesc, sa mangai pisicile pe cap, sa ascult muzica buna si nu numai :), sa ma sparg de ras la scenetele umoristice ale prietenilor mei, sa cunosc oameni noi care ma atrag din prima, sa ma uit cu ionuka pe tot felul de poze si sa comentam, sa beau si sa dansez fara nicio inhibitie, sa discut cu prietenii mei despre relatii, sa inot mult, sa ascult conversatii de la mesele vecine cu mentiunea ca preferabil sa nu fie fete vorbind engleza americana, sa aleg haine pentru mine si pentru prieteni carora le cunosc precis masura, sa stau in sala de teatru daca e o reprezentatie dar uneori si daca nu e, sa citesc bloguri, sa fumez, sa calc rufe, sa mananc mancaruri deosebite, sa ascult opera din cand in cand, sa ma plimb prin cimitir, sa barfesc cu umor cu oameni de incredere, sa visez si sa ma gandesc cand ma trezesc la ce am visat eventual sa am si cui povesti, sa imi imaginez ca sunt sub apa sau sa ma uit la imagini cu oameni sub apa,


Which aren't your joys anymore?
sa port discutii interminabile, tragediile, sa ma intalnesc cu cunostinte vechi cu care simt ca nu mai am nimic in comun, sa ma indragostesc aiurea, sa ma intereseze situatia politica, sa rascolesc tot felul de chestii din trecut mai ales cel personal, sa beau cafele tari, sa merg mult cu masina, sa am polemici de idei, sa dau sfaturi, sa petrec prea mult timp la o terasa, sa abordez oameni din lista de mes numai pentru ca ma plictisesc, sa vorbesc la telefon indelung inafara de cu foarte putini oameni, sa calatoresc, sa incerc sa gasesc solutii generale de viata, sa fie cald afara,

Doamnelor si domnilor, supa (the soup).

Ar trebui sa ma urnesc sa cumpar mazare, si apoi sa ma urnesc sa o si fac, nu de alta dar daca nu fac mazare o sa mananc iar paine cu DE TOATE, care cer si mai multa paine, si tot asa, pana o sa ma imbrac in depies de profesoara, ca in hainele de tineri o sa fiu o grasa, ergo ridicola.

Cat imi doream soarele si primavara, si acum iata ca au venit. Eu am un elan, si apoi cad brusc intr-o toropeala si as fi in stare sa adorm tastand.

Am vazut un film care m-a uns pe suflet (suflet is passe I know, still), "Phoebe in Wonderland". Ungerea s-a produs, la modul cel mai serios, ca au fost si alte moduri mai light si poate mai importante, dar mai indicibile, pentru ca aveam un dublu approach, care imi e caracteristic in ultima vreme, cel clinic si cel I believe in art.

Zilele trecute tocmai m-am decis, ca urmare a lecturii din Borges, pe care l-as cita extensiv, m-am decis asadar ca eu nu sunt decat un personaj a carui viata nu importa decat in masura in care poate fi povestita din alte vieti si din carti si din tot felul de constructe numite si artefacte. E mai bine asa.

Sunt realmente obosita din cauza la primavara *genitivul va fi istorie baby*, si trebuie totusi sa ma duc sa iau o mazare ca sa nu fiu un artefact gras.

About Me: 25. Exercitiu.

1. In 1995 l-am vizitat pe Arsavir Acterian, in casa unde a locuit si Jeni Acterian.
2. Prima data cand am fost in strainatate aveam 14 ani si a fost in Germania. M-a dat pe spate magazinul de reviste din gara din Frankfurt.
3. La gradinita culorile mele preferate erau portocaliu, mov si roz; imi doream sa am o masina in culorile astea.
4. Intre 1996 si 2001 am detinut apartament proprietate personala in Bucuresti.
5. Nu pot sa vad nimic interesant in viata in afara relatiilor dintre oameni.
6. Am citit cele 4 romane de Michel Houellebecq vara trecuta, in doua luni.
7. In liceu eram membra PNTCD. Am si participat la o conferinta nationala a tinerilor taranisti.
8. Nu imi place sa ma spal pe cap.
9. Cand aveam 17 ani, am vazut "Lungul drum al zilei catre noapte" de la Teatrul din Arad de 8 sau 9 ori.
10. Nu imi aduc aminte cu neplacere de privatiunile materiale din perioada comunista.
11. Primul om mort pe care l-am vazut se numea Gratian si fusese coleg de scoala cu mama. Imi amintesc ca avea un trandafir pe piept.
12. Am fost fana Rod Stewart.
13. Intr-un an jumate am traversat Atlanticul de 6 ori.
14. Cand eram mica aveam parul verde; de la soare si clorul din bazin.
15. Am inceput sa invat germana de 3 ori si nu am reusit.
16. Daca se poate spune asa, imi place mai mult prietenia decat iubirea.
17. Nu pot sa vorbesc in public.
18. Din 2004 pana in iunie 2007 am fost aproape in fiecare seara in Joy's.
19. Pot sa plang la unele scrisori din Formula AS, mai ales cele de exilati.
20. Am picat in treapta intai, de la clasa de info la clasa de franceza, fapt care mi-a schimbat in mod esential viata.
21. In liceu am jucat teatru in limba franceza in AMIFRAN. Am avut urmatoarele roluri: Cupidon, Imparatul Rosu, un vecin, un pakistanez. Nu ma simteam bine pe scena.
22. Pana la 31 de ani nu am citit nimic de Dostoievski. Acum citesc "Idiotul" si trebuie sa ma opresc din cand in cand, atat e de minunata.
23. Nesupravegheata :) as putea deveni cu usurinta a party animal.
24. La testul GRE am avut un scor aproape maxim la matematica.
25. Visez foarte mult si aproape intotdeauna calumea. De ex. noaptea asta am visat cu: plaiul (adica loc din romania pe care nu il cunosc dar care imi e foarte familiar si care e incantator), Ada Milea, Hugh Grant.

ROSES

azi dupa ce am visat imens si exclusiv frumos, inclusiv cu Unghia (cine stie stie), inclusiv ca am plecat cu F intr-o calatorie spontana in jurul lumii cu trenul, inclusiv ca radeam de toti oamenii penali, m-am trezit cu urmatoarele propozitii care stiam ca sunt corecte si pe care nu am mai avut nici un chef sa le ascund pentru ca nu imi mai era frica de ele, deci

IN CANADA A FOST ORIBIL, ASA DE ORIBIL CA NU O SA POT NICIODATA SA INTELEG DE CE A FOST ASA SI DE CE A DURAT ATATA SI NIMIC NU MAI POATE FI ASA DE ORIBIL.

asta poate mi se trage si de la un plans eliberator ieri seara in fata trandafirilor, 12.

Bucuria poate tine loc de orice.

cum mi-a spus nigerianul sambata noaptea pe strada, life is not easy you have to be strong. uneori lucrurile absolut comune spuse la intamplare (the kindness of strangers) au tendinta de a insemna mai mult decat cele indelung gandite. puterea momentului si a semnificatiilor lui posibile.

pentru ca trebuie sa dam semnificatii la ce ni se intampla, sau la ce nu ni se intampla, si ele pot la fel de bine sa vina de pe strazi, de la oameni carora le-ai si uitat numele, asta daca l-ai stiut vreodata.

vineri noaptea a fost minunat, nu am alt cuvant mai bun, cred ca eventual plenitudine. iubire universala, dans, iubire mai putin universala :), un drum spre casa ca la 17 ani, un nume aproape imposibil, si posibilitatea ca toata viata sa fie un drum spre casa, nu exaltat, insa plin de bucurie.

restul nu conteaza (acum). ba da, mai e ceva care conteaza, si anume ca mi s-a facut foarte foarte dor de darius si in mod normal i-as fi trimis un sms cu pisi I miss you like crazy. am dat semnificatii si la asta, si am dezvoltat ideea adineaori intr-o conversatie despre echilibrul perfect seren al distantei dintre doi oameni si a consistentei impecabile a aerului dintre ei.

Lentoarea. 2 joburi, 2 iubiri, 3 apartamente.

e un cliseu, dar in cazul meu nu e, si nu e nici metafora: chiar cred ca viata mea ar fi trebuit sa se opreasca la un moment dat. si nici nu e nimic trist in asta. pur si simplu nu sunt facuta pentru vieti ca un roman picaresc. mie trebuia sa mi se intample 4-5 lucruri in viata, la intervale largi, si la alea 4-5 sa ma tot gandesc, in cele mai mici detalii, si apoi gata. ei bine, alea 4-5 lucruri mi s-au intamplat deja, iar eu nu ma pot opri ca sa ma gandesc, trebuie sa continui si sa mai adaug si altele. abia pot sa continui, si odata cu continuatul vin si celalalte lucruri, nu am cum evita. mai mult, se intampla ceva cu aer de paradox, si anume: pentru ca nu pot sa ma opresc aici, la cele 4-5 lucruri, am o compulsie sa tot adaug, macar sa nu mai stiu de ele. daca spuneam, si am spus, ca as fi vrut sa traiesc in vremuri trecute, e pentru lentoarea acelor vremuri comparat cu ce e acum. acum lucrurile sunt scapate de sub control, schimbam zeci de joburi, zeci de apartamente, zeci de iubiri, nu inteleg. eu am avut pana acum 2 joburi si imi e greu si sa ma gandesc ca o sa il am si pe al treilea, 2 iubiri si a treia nici nu imi imaginez ca va mai veni, 3 apartamente si nu mai am niciun chef de al patrulea. as vrea sa pot sa iau o pauza lunga lunga sa ma pot gandi in liniste la toate astea, la toate iubirile, joburile, apartamentele. mor cand ma gandesc ca in vremuri trecute astea erau suficiente pentru o viata.

NY

am mai fost la teatru, asta ca sa o iau de unde am ramas, la Hedda Gabler. nu comentez acuma, nu am chef de priviri critice, ce pot sa spun e ca eu trebuie in viata asta sa ma duc la teatru. mi-a si dat prin cap sa raman la new york si sa ma fac plasatoare.

am mai fost si la doua muzee, cu ileana, care imi mai explica, daca nu mi-ar fi explicat eu as fi ramas prostita la impresionisti si cadeam in reverii. am vazut si Revolutionary Road care mi-a placut, din nou nu intru in comentarii critice.

in orice caz new yorkul mi-a placut foarte mult, energia, vitalitatea. m-am si gandit ca ar fi un oras in care as putea sa stau, dar: m-am dus mai departe.

viata mea devine un roman picaresc :)

si am ajuns la amsterdam dis-de-dimineata.....

(end of part I)

Ce ar fi sa ma duc sa beau o cafea la teatru

blogul e ca o umbra care ma urmareste mereu. rareori cand nu scriu nu ma gandesc la ce as scrie. la un moment dat trebuie pur si simplu sa scriu, ca sa scap de gandul de a scrie.


am fost azi la o piesa de teatru, pe broadway, sa o spun si pe asta. Equus, de Peter Shaffer. o piesa tenebroasa, derulata intr-un spital de psihiatrie din anglia. cel mai nelinistitor, psihiatrul. bine, e un cliseu, insa cliseele au forta lor, si ce e un cliseu daca nu o conventie acceptata de o majoritate, si ce nu e conventie? in fine. psihiatrul se intreba cum se ajunge ca un om, din toate momentele pe care le are in fata si din toate legaturile posibile intre momente, sa le aleaga exact pe cele care sunt vatamatoare, inacceptabile, periculoase. si, din nou, cliseu, nebunia, explicabila si la o adica justificata ca pasiune dusa la extrem.


pe drum ma tot gandeam la astea, nu stiam ce raspuns le poate ingloba pe toate si daca exista un asemenea raspuns, si in functie de ce el se schimba, si - evident - ce e normal si ce nu, raportat la conventii, care si ele sunt diferite si schimbatoare, etc etc etc. cand sa intru in metrou, la una din statii se stinge lumina, total, si inaintam in intuneric in tunel, din cand in cand niste neoane lumineaza intermitent vagonul, apoi din nou intuneric total, oamenii stateau incremeniti, nimeni nu misca, si eu dupa ce am trecut de incremenirea initiala si de toata nelinistea (in metrou mereu se anunta 'nu ezitati sa raportati activitati suspecte'), am trait una din cele mai linistitoare stari, o bucurie pura, si sursa ei e foarte simpla, si metafora e foarte la indemana, cum trecem asa prin tunel si e intuneric, si ne e frica, orice se poate intampla, dar stim ca nu mai e mult, sau poate mai e mult, dar la un moment dat va veni si lumina, lumina banala din statie, care reda conturul cunoscut si linistitor al obiectelor si repune lucrurile la locul lor, everything in its right place. asa a si fost.


acum mai vreau la teatru, din nou mi-am dat seama ca, de fapt, oriunde as fi, realitatea, orice realitate, e mai bine sa fie sublimata prin - desigur - arta.


am revazut un film multiubit, Much Ado About Nothing, cu Kenneth Branagh si Emma Thompson, light light light, si 'sigh no more lady sigh no more'. cand eram mica citeam, si eu si ionuka, povestiri dupa piesele lui shakespeare, ce placere.


am dormit 12 ore si am avut, secvential, vreo 6 vise, ultimul fiind cu mine plimbandu-ma lejer pe str. eminescu din arad cand mi-a venit ideea 'ce ar fi sa ma duc sa beau o cafea la teatru' si inima mi s-a umplut de: bucurie.

After New Orleans. Waiting for 2009.

ca sa scriu la blog trebuie sa am momentul in care sa fiu singura, si nu il prea am, ceea ce cea mai buna chestie care nici nu speram sa mi se intample in anul asta, prapaditul 2008, cel mai penal. imi aduc aminte ca am intrebat-o o data pe o colega din liceu care scria cele mai frumoase poezii cum de (ce naiv) scrie asa frumos, ce se intampla in capul ei, si mi-a raspuns ca trebuie sa nu aiba treaba in casa.

anul 2008 a fost anul sobolanului, acuma am aflat, si m-am gandit ca poate de asta a fost asa cum a fost pentru ca eu am oroare de ei. anul viitor e anul bivolului, tot acuma am aflat, si bivolul e ok.

am fost la new orleans, o sa pun si niste poze, nici nu stiu care, ca toate sunt frumoase, am stat la terase, am fost la catedrala si eu mi-am amintit de cand eram mica, mi-am mai amintit si de cum eram inainte sa plec si as vrea sa fiu din nou asa, desi nu putem intoarce timpul inapoi.

asta e refrenul meu in ultima vreme, cu datul timpului inapoi, desi normal ca stiu ca asa ceva e imposibil si ar trebui sa ma orientez spre prezent si sa fiu mai pozitiva, dar numai gandul sa incep sa fiu pozitiva imi intoarce stomacul pe dos, poate e un setting, nu neg, insa asa totul e setting, deci iese din discutie. si nu zic, sunt pozitiva, dar cu pozitivul asta parca niciodata nu e de ajuns, si daca ptr. o secunda te-ai scapat si nu ai mai fost pozitiv, totul s-a dus si secunda aia ajunge sa defineasca toata ziua. inainte nu era asa, era mai bine, ca nu ma gandeam sa fiu pozitiva, era ok sa-i zic la mama "mama, vreau sa mor", si mama sa ma intrebe "ok, cand, inainte de avignon sau dupa?". asa treceau zilele si era cat de cat ok.

in new orleans parca timpul era dat inapoi, cu casele stradutele terasele, beignet, omleta cu ciuperci, fumat inauntru, senviciurile perfecte, cimitirul.

am avut vizitatori inainte sa plecam (fr. si gr.) si mi-a placut de ei.

bilant2008 facut in masina cand ne-am intors de la new orleans, si ce repede a trecut timpul prin alabama. alabama !

problema cu america (problema mea) e ca daca nu am viata personala f. intensa, ceea ce nu pare ca pot avea, ma cred intr-un perpetuu film, si asta e cel putin confuzant. lucrurile nu au carne (grad de realitate).

ptr. 2009 as vrea sa nu ma mai gandesc la aici si acolo, UNDE e mai bine, la Orase si Tari si Continente. sa fie ok oriunde, dar asta inseamna sa trec de un prag, care e cel mai greu prag, zic eu. tot ptr. 2009 imi mai doresc sa ma gandesc la oameni cum ma gandeam inainte (iar incep) adica cu bucurie compasiune dedicatie, deci lor sa li se intample lucrurile cele mai minunate, de care eu, prin intermediul compasiunii, sa ma bucur.

azi o sa ma imbrac frumos si o sa mergem la revelion.

Ajun

Ecranul

cand nu scriu inseamna ca totul e ok sau chiar superok.

uneori ma gandesc ca se intampla ca in filme cand eroul nostru trece prin experiente intense nefamiliare care pana la urma se dovedesc a fi purificatoare si care il fac sa isi descopere un eu nou, mai bogat. sau mai e si varianta in care eroul descopera eul mai bogat si, mai mult, transforma experienta intensa si nefamiliara in ceva inaltator precum o carte sau un film.

insa asemenea lucruri se intampla in filme si de aceea le iubim :)

in viata nu stiu inca cum se intampla, o sa spun de indata ce aflu. oricum dat fiind ca lucrurile se intampla ORICUM mai lent, e posibil sa nici nu ne dam seama ce s-a intamplat de fapt. e greu sa elimini timpii morti.

cred ca multi isi imagineaza momentul final in varianta de film, momentul pe care daca bine tin minte chiar l-am intitulat cu prietenii (oli?) 'ecranul'. cand iti vezi derulate pe ecran imaginile importante din viata ta, si abia atunci afli ce a fost important si in ce ordine. desigur conceptul e larg raspandit in fictiunea de toate genurile, acum mi-am adus aminte doar de 'romanul adolescentului miop' in care aparea ('caci aici pe pamant traim intr-un cumplit relativism', parca).

**
am visat cu prieteni, visele se petreceau in ro., am visat si cu did, se facea ca statea in fata casei, pe iarba, intr-o rochie mai vintage, langa un stalp daramat, si citea si din timp in timp radea de trecatori. in viata reala, cineva (F.) va face un gest neasteptat si deci nesperat, care mi-a umplut inima. in acest timp altcineva (I.) face mereu gesturi care imi umplu inima, inima este importanta, e cea mai importanta. apropo, m-am gandit o zi intreaga, ziua in care am mancat gyros la tejghea si am fost la magazine, cum imi umpleau inima faptele bune pe care le faceam spontan si instinctiv, si ca as vrea de acum inainte sa fac la fel, insa nu stiu daca se va mai putea spontan si instinctiv, probabil ca nu. oricum, a fost o zi in care mi s-a parut ca pot alege intre, ca sa simplific, alb si negru, si ca nu vad de ce as alege altceva decat alb. motivul ar fi unul singur, inca, si anume 'memoria unei tristeti', care, ca orice memorie, se sterge cu timpul si cu faptele bune si cu filmele si toate celelalte.

Legaturi

As vrea sa inteleg complet si definitiv ce se petrece in creierul exilatului. Sa mi se prezinte un grafic care sa nu lase nimic neexplicat. Deocamdata nu imi place deloc ce se intampla in creierul exilatului, si asta probabil si pentru ca nu inteleg. Isabel Allende vorbea de pierderea unui firesc al tau cu ce e in jurul tau. Nu mai iei lucrurile asa cum sunt, cu sentimentul ca asa trebuie sa fie, ca asa au fost date. Exilatului nu-i mai e dat sa simta asta. Nimic din ce e in jurul lui nu mai e dat, pentru ca nu pot fi mai multe daturi. Datul e unul singur. Pentru exilat, care stie deja ca nu mai e unul singur, ca aici e un dat, altundeva altul, a disparut deci insasi notiunea. Ceea ce e in jurul lui nu il mai fixeaza. Exact cuvantul ala: dezradacinat. Senzatia e foarte nelinistitoare. Daca nu mai exista legatura data intre tine si ce e in jurul tau, trebuie cautate alte legaturi, pentru ca nu se poate trai fara legaturi. Ma gandesc ca acele alte legaturi trebuie sa fie mai trainice, nu?, pentru ca nu mai sunt un rezultat al purei intamplari de a fi intr-un anume mediu inconjurator si nu in altul. Ele trebuie sa functioneze oricand. Ma gandesc la principiul (care poate fi lipsit de orice temei de fapt), pierzi ceva castigi ceva. Insa pierdutul si castigatul nu neaparat se inlantuie. Exista un timp suspendat in care ai pierdut ceva si inca nu ai castigat nimic. Durata, ca orice durata sufleteasca, e necunoscuta. Timpul suspendat intre ce ai pierdut si ce e posibil sa castigi e cel mai nelinistitor.

Jurnal
Acum sunt la ionuka si la maikel. Ei sunt la scoala. Aud ceasul, ceea ce imi aminteste de romania, nu stiu de ce, si mai aud si cainii latrand, ceea ce iar imi aminteste de casa si mai precis de bunici. Aici natura, din cate am vazut, nu e ca la V. E mai salbatica, mai putin constransa. Asta imi place. Imi mai place si casa, e mare si are multe locuri anume. Am vorbit cu prieteni pe net. Am intermediat o barfa, cu reala placere. As putea sta mult timp pe veranda in fata casei, sa ma uit la oameni, la copaci, la veveritele care merg pe sarma, si sa incerc sa uit.