Gheata

Realitatile concrete sunt triste (pentru standardele mele). De cand am venit aici nu s-au intamplat lucrurile absolut necesare pentru care am venit: job, prieteni, a sense of belonging. Lucrurile nu se leaga, asta e. Imi spun ca trebuie sa am rabdare, dar imediat ma intreb cata rabdare sa mai am? De cand am cunoscut pe pielea mea ritmul nordamerican, mi-au crescut pretentiile. Altadata, in vremurile inocentei mele, ma multumeam daca intr-o zi scriam un articol si ajungeam la coafor. Acum imi trebuie mai mult si chiar pot mai mult, pentru ca: eu nu obosesc. Plus ca am nevoie sa ma angrenez deeply in tot felul de chestii, ca sa mai uit de sacaitoarele intrebari existentiale care altminteri imi dau tarcoale mereu.

Citeam despre J.D.Salinger. Viata lui nu m-a interesat pana acum, nu ca acum ma intereseaza, dar s-a 'nimerit' sa citesc. Incerc sa nu cad in biografismul asta care castiga teren acum. Opera, asta conteaza. Iar cine e capabil sa produca opera, ar trebui sa fie scutit de scotoceala asta prin meschinariile existentei personale. In fine, nu despre asta voiam sa vorbesc. Am dat peste o cronica la "The Catcher in the Rye", pe care cronicarul o desfiinta. Estetic nula, saraca in limbaj, schematica la nivelul personajelor, manipulatoare emotional si neincitand la problematizare inteligenta. Bun, dar nu asta face intreaga literatura? Starneste emotii. E adevarat, in doze diferite, in functie de curentul epocii in care a fost scrisa. Cronicarul mai lanseaza o ipoteza cel putin dubioasa, si anume ca Salinger a inventat un mod de a simti al adolescentilor care nu exista pana atunci. Mai simplu spus, ca el le-a bagat prostii in cap adolescentilor. Cum se poate afirma asa ceva, din moment ce cartea a avut un succes imens? E evident ca adolescentii si-au regasit acolo trairi si atitudini pe care le aveau, insa nu le numisera niciodata. Salinger insusi a declarat ca romanul este 'hugely autobiographical', or el facea parte dintr-o generatie, care cel mai probabil simtea la fel ca el. Ca sa nu mai spunem ca 'The Catcher in the Rye" transcende generatiile si spatiile culturale. Se mai intreba uimit autorul cronicii, cum se face ca middle-class Americans se pot identifica cu un baiat rasfatat, de familie buna, care merge la scoli private? Dar cum se poate identifica o fata dintr-o tara din Europa de Est, proaspat iesita din comunism? Dumnezeule, dar literatura asta face: depaseste granitele stricte ale identitatii limitate ale unui individ dintr-un timp si un spatiu anume.

Acum e din nou lumina. S-a si incalzit putin. Am facut o plimbare pana la pontoane, ca imi uitasem ieri portmoneul acolo. E prima data in viata cand mi se intampla asa ceva. L-am recuperat. Pe mures plutesc bucati de gheata, care se lovesc de ponton. Peste mures se vad copacii goi, acoperiti de zapada. Totul e de o austeritate care e in ton cu interiorul meu de acum. Cate vieti traim.