"Deriva"

Am credinta ca, daca nu-i este bruiata coerenta, viata are inteligibilitate. Pe drumul lin vezi semnele care sa te ghideze. Daca pe drum se interpune ceva (de cele mai multe ori o pierdere), mersul inainte se opreste. Reconsideri tot, te trezesti in mijlocul unui univers caruia nu-i mai intelegi semnele. Dispare acea familiaritate a ta cu ce e in jur. Incepi sa pui sub semnul intrebarii si cele mai elementare conexiuni intre lucruri, intre tine si lucruri. Se instaleaza haosul intelectual. Identitatea se imprastie in mii de farame, care nu mai pot forma un intreg. In permanenta negociere intre fiinta ta si lume, termenii negocierii si-au pierdut semnificatia. Esti descoperit, niciun principiu ordonator nu te mai calauzeste. Faptul nu e firesc, asta trebuie sa se stie :) E o deviere care se cere remediata, dar remediata pe bune. Daca totul a ajuns sa se naruie, e cazul sa reconstruiesti pe niste baze solide. Sa stii de ce pui in loc ceea ce pui, sa-ti asumi fiecare caramida. In felul asta, bruiajul (pierderea) are potentialul sa devina o sansa.

**
Inspirat de romanul "Deriva" al scriitoarei britanice Joanna Kavenna. Cartea este 'o incursiune intr-o cadere nervoasa' in Londra contemporana, insa e mai mult decat atat. In primul rand, este caderea nervoasa a unui intelectual, care problematizeaza concepte si tine sa vada legaturile intre concepte si mersul fiecarei zile. Vrea nu doar sa treaca rapid peste o perioada intunecata a vietii, ci si sa o inteleaga, sa inteleaga de unde vine echilibrul adanc al unui om in ziua de azi, de ce identitatea este atat de fluctuanta, care este scopul mersului inainte. In al doilea rand (si aici am o banuiala ca autoarea nu si-a propus sa mearga pe linia asta), este confruntarea cu ceilalti in momentul caderii nervoase. Iar ceilalti ce fac? Fug. Faptul e de o tristete coplesitoare. Omul cazut caruia nu i se intinde o mana, mizerabil. Daca privesti mai indeaproape observi ca motivul pentru care fug e frica. Le e frica sa nu li se topeasca bruma de echilibru obosit la care au reusit sa ajunga. Sunt slabi si se tem sa nu fie contaminati de caderea semenului lor. Bun, toate astea se pot imbraca in frazele zilei, dar miezul ramane acelasi, subrezenia interioara, egoismul minuscul. Sa ne intelegem, cu confruntari de un asemenea grad nu te intalnesti in fiecare zi, poate niciodata. In mod normal, raporturile cu ceilalti se incadreaza in niste scheme familiare, acceptate de comun acord, in niste conventii care pot sa ajunga la profunzime, dar oricum lucrurile nu sunt pe viata si pe moarte. Cu astfel de confruntari te intalnesti atunci cand, cum spuneam, se instaleaza pierderea.