Wednesday, December 02, 2009

Confruntarea

Pot sa inteleg de ce simt nevoia sa tin un jurnal, dar nu pot sa inteleg de ce tin sa fie public. De ce nu-mi ajunge sa scriu documente word pe care sa le pastrez in intimitatea calculatorului meu? M-a ajuns oare si pe mine spiritul epocii - impulsul incontrolabil spre exhibare, spre anihilarea discretiei? Sau sunt, nemarturisit, o narcisista din nastere?

Spre suprinderea mea (tradand astfel ascunsa mea suficienţa), am descoperit un blog care m-a facut praf. Confrunta durerea. Autoarea intr-adevar confrunta, confrunta orice, cu inteligenta, tupeu, onestitate. Diseca lucrurile si le spune pe nume, desigur numele care ii e propriu. Am simtit, pentru prima oara dupa multa vreme, ca eu am evitat confruntarile, in nuditatea lor taioasa, cu mine, cu ceilalti. Cu mine, mai ales. Am ales sa le infrumusetez, pe cat posibil. Sa nu merg prea departe pe firul gandirii. Desi am mers. Am mers sarind etape, ajungand la nihilisme totale. Cat din asta era emotie, cat era gandire? Nu stiu daca o sa aflu vreodata. Nu stiu nici daca are vreo relevanta, daca separarea asta nu e cumva un construct (cultural).

In orice caz, ma apropiu de subiect. Subiectul e cunoasterea de sine. Inca nu stiu exact ce inseamna asta, stiu doar ca e foarte importanta. E importanta ca sa te dezbari de tine, ca sa poti vedea lucrurile in adevarul lor, fara bruiaje interioare.

Nu cred ca se pot depasi total legaturile adanci de familie. Modul in care te-au format parintii, bunicii, fratii. Nu cred. Cine pretinde ca dupa 18 sau 25 sau 30 de ani esti integral responsabil pentru ceea ce esti, simplifica major. Sau e un mare norocos.

Eu: Ce mi s-a intamplat in canada?
F.: Confruntarea pana la radacini cu tine insati.


Oamenii cei mai calumea pe care ii cunosc au ajuns la asta - la o cat mai profunda si adevarata cunoastere de sine. Ea se vede, credeti-ma. Nici nu trebuie verbalizata, ca se vede. Eu o prefer pe cea verbalizata, sunt omul cuvintelor, asta e.

8 comments:

aproapeeste said...

intr-adevar, K., "oamenii cei mai calumea pe care ii cunosc au ajuns la asta - la o cat mai profunda si adevarata cunoastere de sine" - de-asta va citesc cu atata placere, si pe tine si pe confruntadurerea, desi nu va cunosc decat cuvintele :)

Cristian Lisandru said...

Cunoaşterea de sine este o luptă... Pe care nu o câştigăm întotdeauna...

Anonymous said...

Cind vei putea sa scrii Canada si Vancouver in loc de canada si v. ... ei bine, atunci probabil ca vei fi mai aproape de tine si vei intelege "ceea ce ti s-a intimplat in -canada-" indiferent de ce a fost.

Ai mei doi bani...

k. said...

aproapeeste: ma bucur, multumesc.
Cristian Lisandru: dar cum am putea sa o pierdem?
anonimul care ma incurajeaza sa denumesc (ce ironic): poate nu ai observat, asta e o conventie stilistica formata pe parcursul scrierii acestui blog si care nu denota nimic mai mult, indiferent de cata 'patrundere' ai vrea tu sa dai dovada, gasind sensuri ascunse acolo unde nu sunt. crede-ma ca atata ma cunosc.

Anonymous said...

Dar atunci reactia defensiv-superioara ce motivatie are?
Si nu, nu doresc sa dau nici o dovada de "patrundere", am reactionat doar la al tau self-proclaimed "omul cuvintelor"...
Si cu asta am incheiat subiectul, pentru ca se pare ca n-am cu ce sa ajut, cu toate ca am trecut printr-o experienta mai mult decit similara, in alta tara si in alt timp.

k. said...

realmente mi se pare irelevant daca scriu canada sau Canada, sau v. sau Vancouver. sunt niste semne pentru 'marea metropola nord-americana', ca spatiu generic. apreciez intentia ta de ajutor, daca ai altceva de adaugat, fa-o negresit. insa cu observatia dinainte nu a functionat, chiar nu asta e problema.

nume said...

e bine sa fie public ca sa ajute si pe altii ce scrii; nu ti-au fost de folos blogurile altora?
mie imi sunt :)

k. said...

da, si mie.