madeleines

Alergam azi, si in acea ora, doar o ora, m-au cuprins doua emotii foarte puternice. Prima. Ma aflam intr-o zona destul de pustie a orasului, alergand greu, obosita, si totusi hotarata, cand trec pe langa doi caini, la marginea drumului. Chiar cand am ajuns in dreptul lor, au inceput sa latre. M-am speriat ingrozitor de tare, intr-o fractiune de secunda m-am vazut sfasiata de caini, si nimeni imprejur sa ma scape. M-am oprit din alergat, dar am continuat sa merg, tremurand din tot corpul. Simteam ca mi se taie picioarele. Nu stiu ce s-a intamplat, ce substanta s-a descarcat, insa imediat, fara sa vreau, am legat senzatia asta de cea de indragostire. Trupul meu si-a adus aminte, extrem de precis, toata starea de atunci, de cand eram indragostita, foarte indragostita. Era ciudat, pentru ca percepeam amintirea atat ca fiind foarte indepartata, dar si cumplit de prezenta. Mi s-au umplut ochii de lacrimi. In cateva minute, totul a trecut ca si cum nu s-ar fi intamplat. A doua. Ajunsesem deja in parcul din spatele primariei, era ora 9. Ceasul din turnul cladirii primariei a inceput sa emita melodia orei exacte. N-as putea spune cu siguranta, dar cred ca e aceeasi melodie de cand ma stiu eu in orasul asta, m-a insotit de cand eram mica si mergeam cu bunica la catedrala catolica. Un intreg cortegiu de amintiri a navalit peste mine, cu neputinta de rezistat. Brusc, intreg trecutul meu a devenit incredibil de prezent, si ma lega ca fiinta in timp. Apoi, din nou, totul s-a risipit, de parca nici n-ar fi fost. Am baut apa si mi-am continuat drumul, pe mal, printre oamenii micului oras.