ne citea si ne ducea la padure

acum am amintiri punctuale care uneori ma devasteaza. (amintirile sunt importante pentru ca ele fixeaza ceva, ordoneaza ceva, astfel incat sa stii ce ti s-a intamplat, sa construiesti 'o viata'). la finalul unui film au pus 'imperialul' de beethoven si mi-am amintit imediat cum eram cu mama si cu ionuka in camera de zi, care acum, am vazut poze, mi se pare foarte mica, dar e relativ, stiti, si oricum nu conteaza, ascultam 'imperialul' si mama ne explica ce se intampla. noi eram mici si mama voia sa 'ne deschida simturile', ne citea si ne ducea la padure. stia ca noi, cum eram mici, nu putem percepe 'imperialul' dar voia sa cunoastem bucuria asta si de aceea ne explica ce se intampla. cand l-am auzit acum, pe neasteptate, deci nu eram pregatita dinainte pentru aceasta emotie, mi-a revenit acel moment, erau de fapt mai multe, dar toate cam la fel. m-a devastat. m-a devastat pentru ca, in continuare, nu stiu unde se duc acele momente, ce se intampla cu ele. care e legatura pe care o au cu ce se intampla acum, daca au vreo legatura. asta e, de fapt, nu stiu daca au vreo legatura, in general nu stiu daca lucrurile care se intampla in timp au vreo legatura unele cu altele. inclin sa cred ca nu au, mai ales aici, unde lucrurile nu par a avea legaturi intre ele.

oricum asta se intampla destul de des, seara, sau si ziua, pe strada, cand imi vin amintiri cu care nu stiu ce sa fac, si asta ma devasteaza, cum ziceam.