C.C.

Una din bataliile pe care le duc acum este cea cu limba engleza. Viata aici a devenit o inepuizabila Lectie de Engleza, intrerupta doar de binecuvantatele ore de somn, care sper sa nu fie si el cotropit de ravna mea lingvistica. Rare sunt momentele cand ma uit la o emisiune tv fara a avea la indemna caietul de cuvinte si expresii. Ziarul nici nu ma apuc sa il citesc daca nu am la mine ceva de subliniat cuvinte. Nici sa conversez relaxat nu reusesc, ca mai sesizez cate un cuvant si ma tot gandesc apoi sa nu uit sa il notez, fie ca sa il folosesc si eu, fie ca sa il caut efectiv in dictionar. Deci lupta imbraca doua aspecte: 1.activarea limbii engleze deja asimilate insa neutilizate, si 2.invatarea noilor cuvinte si expresii. De asemenea, eforturile mele se indreapta si spre deprinderea cliseelor verbale la zi. Nu ca ador eu cliseele, dimpotriva, insa trebuie sa le stiu. Evident ca pot sa ma exprim asa incat sa ma fac inteleasa, insa e stanjenitor si apasator pentru mine sa comunic precar si bazal. Am crescut intr-un cult, chestionabil la urma urmelor, al cuvintelor. Nu as fi anticipat ca va fi asa o lupta inversunata cu limba engleza. Iar atasamentul fata de limba romana este clar peste asteptarile mele. De fapt, un curios fenomen, explicabil in fond. Limba romana mi se activeaza intr-o masura mult mai mare, fara precedent, as indrazni sa spun. La inceput am pus asta pe seama dorului de casa. Dar apoi mi-am dat seama ca, infruntandu-ma eu zi de zi de dimineata pana seara cu limba ebngleza, mi s-a activat un fel de Centru al Cuvintelor. Acest Centru actioneaza si asupra limbii romane, si anume scotand la lumina fondul latent al cuvintelor si structurilor lexicale din limba romana.
Insa remarc ca majoritatea romanilor care traiesc in afara granitelor tarii nu au marturisit aceasta lupta. Sa nu o fi avut? Sa nu fi fost asa de importanta? Sau asa de incrancenata? Imi dau seama uneori ca sar calul si ca ar trebui sa am rabdare, dar eu vreau sa accelerez procesul.
Si ca si cand toata aceasta lupta interminabila nu ar fi de ajuns, mai si incerc sa o duc discret, fara ca cei din jurul meu, vorbitorii nativi, sa isi dea seama ca eu nu as vorbi engleza asa, natural. Si tocmai din pricina asta, a lipsei de onestitate in fond, si a ambitiei orgolioase, uneori ma blochez stupid si atat de penibil. Vreau sa spun ceva cat se poate de fluent si la zi si cu un accent cat mai acceptabil, si de tare ce imi doresc, ma opresc la un moment dat si nu mai stiu nimic, in capul meu e un vid si parca nu as fi vorbit niciodata nicio limba. Secundele alea infinite ma arunca in cele mai negre prapastii.