Un Oxford

Rar mi-e dat sa inteleg (si atunci cu consecventa stupoare), interesele ascunse ale oamenilor, luptele lor tenace pentru nu stiu ce, pentru orice. La Oxford, Oxfordul pe care il percepe Javier Marias in „Todas las almas” („Romanul Oxfordului”, in cea de-a doua editie), toti duc batalii aprinse si, important, ascunse. Chiar daca bataliile astea presupun eavesdropping, indeletnicire la care se dedau ditamai dons, chiar daca adesea cad in ridicol. Cel mai puternic este cel care detine cele mai multe informatii despre ceilalti. Sunt, incontestabil, merituosi, respectabili, oameni ale caror cariere academice au fost incununate de onoruri, insa in detaliile umane meschini sau vrednici de mila.

Oxfordul lui Marias e o demitizare a Oxfordului. E un fel de payback pentru atatia Jude the Obscure care au trait ravnit la el o viata. E de asemenea, o continua flaterie pentru cititor care, prin naratorul creditabil, consuma experienta lui, la pachet cu sarcasmul lui. Ceea ce mi se pare uimitor este spectacolul gandirii pe care il ofera naratorul. El este simultan in el si in afara lui. Traieste si raporteaza. Timpul trait si timpul povestit se suprapun. Calitatea lui primordiala este atentia, la el si la ce este in afara lui, si, apoi, capacitatea de a reda tot ceea ce atentia ii semnaleaza si, mai mult, de a interpreta acurat obiectele atentiei lui.

*** ionuka, ti-as darui aceasta carte