Este

Filmele romanesti, mai ales cele pe care le-am vazut in ultimii doi ani, au o extraordinara putere de fascinatie asupra mea. In ele regasesc un univers in care pot descifra toate semnele, cum nu voi reusi, probabil, in nici o alta cinematografie. Fiecare obiect, fiecare cuvant, imi spun ceva. Enorm. Le cunosc, le recunosc, trairea este inzecita.
Insa la 'A fost sau n-a fost’, trairea a fost la o putere care m-a depasit. Nu e voie, nu se poate sa cunosti ceva atat de bine. Te emotionezi, dar e cu supraincarcare de emotie. Am regasit acolo spiritul micului oras romanesc. Personajele micului oras, unde nimeni nu e erou, nici macar antierou, ci doar neerou, mai bine zis aerou. Dramele sunt marunte dar constante, nu exista nici o iesire, alcoolul e refugiul fatal pentru cei care nu se pot conforma. E multa saracie, materiala si spirituala, e multa rautate, mica dar persistenta. Dorintele sunt si ele meschine, infaptuirea lor da satisfactii la fel de meschine. Mizele sunt derizorii, insa capata proportii pentru ca altele mai mari nu sunt. Cei care s-au realizat acolo sunt departe de a fi modele autentice. Toti, uniformizati, supravietuiesc, nici macar nu viseaza sa traiasca frumos. Amorurile sunt previzibile, se consuma de fapt tot la bucatarie. Raul care se produce nu e unul spectaculos, nimeni nu bate, nu violeaza, nu ucide pe nimeni. E un rau invizibil, pentru cei mai multi imperceptibil.
Filmul lui Porumboiu e unul din cele mai dure filme pe care le-am vazut, fara a fi explicit dur. Privit obiectiv e un film fara cusur.