Cartea

The rules
1. When someone tags you, you have 24 hours to say what book you would warmly recommend. Explain your choice in one paragraph.
2. Tag three friends. Introduce them to the audience in one paragraph.
3. You announce the tagged friends, unless they read your blog every day. Tell them what the rules are and wait and see whether they play the game or not.
4. Don't forget to link back to the ones who recommended you, so that the ones who read you can also go back the chain, not only forward.The result? A nice trip through other people's blogs, getting to know them from the point of view of their friends, and we might also get interested in reading new books. Needless to say, we might also make new friends.

Deja am incalcat una din regulile jocului, regula celor 24 de ore, pentru ca, incredibil, nu am avut timp. Este vorba despre jocul ale carui reguli le-am precizat mai sus, in care m-a atras stingo.
Si deja am o critica, confirmandu-mi astfel succinta descriere oferita de stingo (K_T, 'my most no-nonsense friend'). Pentru mine a recomanda ceva inseamna a recomanda ceva cuiva. Mi-e foarte greu sa recomand in general, sau oricui, sau tuturor. Voi trece totusi peste asta, gandindu-ma ca recomand aceasta carte unor oameni pur si simplu calumea.

Cartea pe care eu o recomand este “Jurnalul unei fiinte greu de multumit” de Jeni Acterian. Pentru ca Jeni Acterian este unul din oamenii pe care as fi vrut sa-i am aproape, sa vorbim despre carti si despre teatru, sa ascultam muzica, sa barfim, sa ne impartasim depresiile, sa ridem, sa ne plictisim. Lumea ei, desi trecuta, este mult mai prezenta decat multe lumi prezente. Lumea ei trimite la multe alte lumi.

De aici, urmand regula 2, ma gandesc ca as vrea sa stiu ce carte ar recomanda
Ionuka, nu cred ca mai trebuie sa precizez cine e Ionuka si de ce m-am gandit la ea.
Waver, pentru ca nu i-am aflat niciodata preferintele de lectura si sunt realmente curioasa.
Miki, pentru ca ii cunosc preferintele, insa nu intr-atat incat sa stiu ce ar alege ca No.1 si pentru ca asa poate isi face si ea blog, fie si numai pentru a raspunde la acest joc cu cartile.

Maestru

Nu am avut niciodata un maestru. Banuiesc ca nu se pune problema ca nu l-am recunoscut. Banuiesc ca daca esti in preajma unui maestru, stii ca el este. Insa mie nu mi-a fost dat. Am fost un discipol in cautare de maestru, insa cautarea nu si-a gasit obiectul. Nici nu imi pot da seama cum as fi fost daca as fi dat de un maestru. Nici nu stiu daca in ziua de azi mai exista maestri, daca mai exista relatia maestru-discipol. Plesu si Liiceanu acuzau ireverentiozitatea posibililor discipoli. Eu acuz vidul de maestri.

Frunzele se incarca cu soare pe ambele fetze

_______Aradul este printre primele 7 orase din Romania in care merita sa traiesti_______Mi-am dat seama ca ieri am vazut pentru prima oara in viata mea un patinoar_______Nu mai suport sa aud vorbindu-se de gigibecali, nici pro nici contra; deci deloc_______Daca e ceva mai sinistru decat un oras mare pe timp de ceatza, e un oras mare noaptea la periferie pe timp de ceatza_______Fotograf in catedrala despre puterea zoomului: „Sa vad daca bate pana la altar”_______„Soare la pachet” este noua campanie de la Pall Mall, in care ti se spune ca ei „cultiva tutunul in tari cu mult soare si in plus intorc frunzele de tutun dupa ce sunt culese, pentru a se incarca cu soare pe ambele fetze [subl. m]”_______ "Parisian boys without your names/Riot like 1968 again/The days of rage yeah nothing's changed" (Massive Attack, the obsessive “False Flags”)_______Impetuos (F.)_______Cred ca in general am noroc_______

Un Oxford

Rar mi-e dat sa inteleg (si atunci cu consecventa stupoare), interesele ascunse ale oamenilor, luptele lor tenace pentru nu stiu ce, pentru orice. La Oxford, Oxfordul pe care il percepe Javier Marias in „Todas las almas” („Romanul Oxfordului”, in cea de-a doua editie), toti duc batalii aprinse si, important, ascunse. Chiar daca bataliile astea presupun eavesdropping, indeletnicire la care se dedau ditamai dons, chiar daca adesea cad in ridicol. Cel mai puternic este cel care detine cele mai multe informatii despre ceilalti. Sunt, incontestabil, merituosi, respectabili, oameni ale caror cariere academice au fost incununate de onoruri, insa in detaliile umane meschini sau vrednici de mila.

Oxfordul lui Marias e o demitizare a Oxfordului. E un fel de payback pentru atatia Jude the Obscure care au trait ravnit la el o viata. E de asemenea, o continua flaterie pentru cititor care, prin naratorul creditabil, consuma experienta lui, la pachet cu sarcasmul lui. Ceea ce mi se pare uimitor este spectacolul gandirii pe care il ofera naratorul. El este simultan in el si in afara lui. Traieste si raporteaza. Timpul trait si timpul povestit se suprapun. Calitatea lui primordiala este atentia, la el si la ce este in afara lui, si, apoi, capacitatea de a reda tot ceea ce atentia ii semnaleaza si, mai mult, de a interpreta acurat obiectele atentiei lui.

*** ionuka, ti-as darui aceasta carte

?

Imi vine sa va intreb un lucru. De fapt doua in unul: de ce anume sunteti mandri si de ce anume va e jena - din viata voastra?

The Attentive Dreamer 'proudly presents':

flu_viu's colours of melancholy

K_T

flu_viu

Alberto

Three

In aceasta seara ma duc la: un bal, o zi de nastere, un KFparty. Este enorm pentru rudimentul meu de nightlife din ultima vreme.

monamiclea & her photos

un univers discret si totusi puternic, obiectele si aerul dintre obiecte au consistenta perfecta, o stare de puritate.

Ce se intampla in rai?

Nu stiu cum isi imagineaza altii raiul, dar pentru Mitch Albom el arata in felul urmator. Este locul in care iti intelegi viata de pe pamant. Cinci oameni ti-o explica. Un fel de calatorie initiatica in propria ta existenta pe care, poate, ai urat-o, ai gresit-o, ai neglijat-o, dar pe care precis nu ai inteles-o pana la capat. Nu numai ca nu ai inteles viata ta, insa nu ai inteles nici modul in care ea se intrepatrunde cu vietile celorlalti.
Mitch Albom speculeaza dorinta oamenilor de a-si explica lucrurile care li se intampla, de a gasi un sens devenirii lor, de a-si poseda propria existenta. Personajul sau, Eddie, este omul comun care si-a iubit sotia (singura certitudine luminoasa din viata lui), si-a detestat tatal si pe nesimtite i-a urmat calea - mecanic de intretinere intr-un parc de distractii, a luptat in razboi si a ramas cu sechele fizice si psihice, a suflat in lumanarile din tort de ziua lui, a incercat sa salveze o fetita dintr-un accident. Moartea lui nu a insemnat nimic pentru omenire, la fel ca moartea celor mai multi dintre oameni. Parcul de distractii a fost inchis trei zile, apoi s-a redeschis ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Slujba lui a fost preluata de un alt angajat. De bunurile lui s-a ocupat, cu dispret, un avocat. Insa ideea acestei carti tocmai asta e, si nu e greu de prins: ca fiecare viata conteaza, ca fiecare viata se intersecteza cu alte vieti pe care le determina. Cartea te face sa te simti bine. In redarea amanuntelor chiar te loveste.

Este

Filmele romanesti, mai ales cele pe care le-am vazut in ultimii doi ani, au o extraordinara putere de fascinatie asupra mea. In ele regasesc un univers in care pot descifra toate semnele, cum nu voi reusi, probabil, in nici o alta cinematografie. Fiecare obiect, fiecare cuvant, imi spun ceva. Enorm. Le cunosc, le recunosc, trairea este inzecita.
Insa la 'A fost sau n-a fost’, trairea a fost la o putere care m-a depasit. Nu e voie, nu se poate sa cunosti ceva atat de bine. Te emotionezi, dar e cu supraincarcare de emotie. Am regasit acolo spiritul micului oras romanesc. Personajele micului oras, unde nimeni nu e erou, nici macar antierou, ci doar neerou, mai bine zis aerou. Dramele sunt marunte dar constante, nu exista nici o iesire, alcoolul e refugiul fatal pentru cei care nu se pot conforma. E multa saracie, materiala si spirituala, e multa rautate, mica dar persistenta. Dorintele sunt si ele meschine, infaptuirea lor da satisfactii la fel de meschine. Mizele sunt derizorii, insa capata proportii pentru ca altele mai mari nu sunt. Cei care s-au realizat acolo sunt departe de a fi modele autentice. Toti, uniformizati, supravietuiesc, nici macar nu viseaza sa traiasca frumos. Amorurile sunt previzibile, se consuma de fapt tot la bucatarie. Raul care se produce nu e unul spectaculos, nimeni nu bate, nu violeaza, nu ucide pe nimeni. E un rau invizibil, pentru cei mai multi imperceptibil.
Filmul lui Porumboiu e unul din cele mai dure filme pe care le-am vazut, fara a fi explicit dur. Privit obiectiv e un film fara cusur.

Tombe la neige

Azi a nins. Anemic, e drept, dar a nins. Cinci minute, dupa care parca nici nu ar fi fost. Dar a fost.
Prilej cu care mi-am slefuit - ce slefuit, radicalizat! - filozofia despre anotimpuri: nu exista decat vara! E atat de simplu. Iarna este o varianta a verii.